Reacţia lui Ponta după ce Băsescu a fost scuipat la Constanţa: „Gestul în sine mi se pare reprobabil”

0
0
Trenul electric a trecut prin gara din Roşiorii de Vede
Trenul electric a trecut prin gara din Roşiorii de Vede

Victor Ponta a afirmat despre incidentul de la Constanţa, unde preşedintele Traian Băsescu a fost scuipat de un bărbat în Portul Constanţa, că este un gest reprobabil. Aflat într-o escală scurtă în gara din Roşiorii de Vede, premierul a refuzat să comenteze prea mult incidentul.

În schimb, prim-ministrul a catalogat gestul bărbatului care l-a scuipat pe preşedinte drept unul reprobabil. „Gestul în sine mi se pare un gest reprobabil, întotdeauna, făcut din partea oricui. Suntem, totuşi, oameni civilizaţi şi chiar dacă avem ceva cu adevărat de reproşat nu o facem în felul acesta. Categoric, gestul e unul reprobabil. Nu ştiu mai mult ca să mă pot exprima mai mult de atât. Eu mă bucur că sunt alături de colegii mei şi ne vedem cu oamenii care ne aşteaptă cu braţele deschise”, a afirmat Ponta.

Premierul, însoţit de vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul Transporturilor Dan Şova, a poposit în gara de la Roşiorii de Vede preţ de câteva minute, în plimbarea făcută astăzi cu primul tren electric românesc.

Alexandria


Ultimele știri
Cele mai citite