Interviu Viscri, satul Regelui Charles, era pe lista demolărilor în comunism. Cum a devenit un model de dezvoltare rurală, care atrage 70.000 de turiști pe an

Viscri este dovada că un sat nu trebuie să dispară odată cu oamenii care l-au locuit cândva. Caroline Fernonelnd explică cum dintr-o localitate aflată pe lista demolărilor în comunism, satul a ajuns un model de dezvoltare pentru Consiliul European în care patrimoniul, comunitatea și economia locală se susțin reciproc. 

Satul Viscri încearcă să îmbine viața autentică de la sat cu turismul. Foto: Shutterstock

Viscri, satul brașovean supranumit „satul Regelui Charles“, aflat în comuna Bunești, la 80 km de Brașov, era pe lista neagră de demolare în comunism. După 1990, plecarea masivă a sașilor spre Germania părea să-i pecetluiască soarta tragică. Printre cei rămași, Caroline Fernolend, atașată de tradițiile săsești și de spiritul comunitar al copilăriei sale, i-a schimbat destinul. În 1996, îmbrăcată în costum tradițional, a promovat satul la un târg de turism din București, atrăgând atenția jurnaliștilor francezi de la Guide du Routard. Includerea în ghid și prezențele ei la târguri au adus primii turiști, pe care i-a găzduit și de la care a învățat cum să promoveze localitatea. L-a invitat apoi pe Prințul Charles al Marii Britanii, care a vizitat Viscri în 1998, s-a îndrăgostit de sat, și-a cumpărat o casă și a devenit patronul Fundației Mihai Eminescu, înființată și condusă de Caroline. Cu sprijinul lui, fundația a derulat peste 1.300 de proiecte de restaurare, meșteșuguri și tradiții în 45 de localități, în 25 de ani. Astfel, exodul populației din Viscri s-a oprit, satul devenind model de dezvoltare durabilă, remarcat și de Consiliul Europei, unde Caroline e consilier. La 480 de locuitori, anul trecut au fost 70.000 de turiști, iar comunitatea crește cu familii venite pentru liniștea satului, care deschid pensiuni și restaurante.

Liderul comunității

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă modelul Viscri, Caroline Fernolend a explicat că, mai întâi, trebuie să pornim de la conceptul de „sat de sine stătător“, care este structurat pe trei piloni fundamentali: patrimoniul existent (cultural și natural), revitalizarea comunității respectiv antreprenoriatul și dezvoltarea economică. „Toți acești trei piloni merg mână în mână ca să fie un model nu modern, dar de succes. Pentru ca dezvoltarea să fie sustenabilă e nevoie de toate aceste dimensiuni“, subliniază Caroline pentru „Weekend Adevărul“. Ea spune că satele românești nu se pot reinventa ca replici ale Viscriului, însă „se pot adapta în funcție de specificul local“.

Piatra de temelie a unui astfel de proiect a fost, întotdeauna, comunitatea, detaliază ea: „Pentru noi, oamenii sunt cei mai importanți. Încercăm în fiecare sat în care lucrăm să identificăm potențiali lideri ai comunității. Nu trebuie să fie lideri politici. Am dezvoltat cu un profesor de la Paris un ghid despre ce așteaptă o comunitate de la un lider, cum îi identificăm, cum putem să-i ajutăm, să aducem liderul în direcția în care așteaptă comunitatea pentru a fi un lider adevărat“. Ea spune că nu a fost ușor nici să îi descopere, nici să îi formeze, însă, în final, după ateliere de dezvoltare personală, ei au devenit „o verigă între echipa de la fundație și sat“. Un alt pas important în dezvoltare au fost proiectele pentru care fundația a găsit finanțare. Principalul criteriu: nevoile oamenilor. „Proiectele vor fi sustenabile doar dacă localnicii sunt implicați direct în execuția acestora“.

Încă din anul 2014, acest model de bune practici al Fundației Mihai Eminescu axat pe punerea în valoare a patrimoniului pentru comunitate a fost recunoscut oficial de Consiliul Europei ca exemplu de aplicare a Convenției de la Faro. Tratatul internațional, la care România a aderat abia în 2025, schimbă radical modul în care privim bunurile culturale, stabilind că patrimoniul cultural este o resursă activă pentru societate și un drept fundamental al omului. „Când am văzut ce presupunea această Convenție ne-am dat seama că de fapt noi făceam de ani de zile ce spun ei acolo“, susține președinta Fundației. Ea a devenit expert asociat în cadrul Consiliului Europei în acest domeniu: un oraș precum Napoli va beneficia de experiența dobândită la Viscri de Caroline, care a primit misiunea de a găsi soluții pentru un cartier cu probleme din frumoasa localitate italiană.

Casele din Viscri au fost renovate cu materiale tradiționale. Foto: Shutterstock

Un indicator clar al succesului acestui model este în ce măsură populația satului ajunge să se stabilizeze și chiar să se mărească, în opoziție cu tendința națională de depopulare. Creșterea nu este spectaculoasă și se măsoară în familii, dar până la urmă mai importantă este calitatea vieții. „La Alma Vii, avem șapte noi familii care s-au instalat în sat, majoritatea activând în sectorul turismului ca urmare directă a restaurării bisericii fortificate“. La Viscri, fenomenul este și mai pronunțat: „Acum se mută a 20-a familie la Viscri. E o mare, mare realizare că atâtea familii tinere s-au mutat la Viscri, dintre care 15 locuiesc permanent și se implică foarte mult în viața comunității. Patru dintre acești tineri sunt consilieri locali“.

Acești noi localnici se remarcă prin dragostea pe care o au pentru patrimoniu și prin dorința de a crea un mediu sănătos de viață lor și celor mici. Pentru a susține aceste familii și a asigura viitorul comunităților, fundația a cumpărat casa parohială din Bunești și o va transforma într-o școală. „Copii care vor sta de dimineața până după-masă. Va fi după curricula românească, dar vor fi foarte multe activități extra-curriculare care să-i aducă pe copii mai aproape de patrimoniu, de mediu – o să facem grădină de legume –, și cel mai important este că vrem să contribuim la reducerea decalajului între educația din mediul rural față de urban“.

„Mortarul sănătos“ vs tablă și inox

Salvarea patrimoniului construit din sate precum cele din Transilvania şi Maramureș se lovește de mentalitatea oamenilor și de tentația materialelor moderne, care dau un aspect de „nucă în perete“ și urâțesc peisajul. „Cel mai greu lucru este ca oamenii să realizeze valoarea acestor case și să le restaureze cu materialele cu care au fost construite, fiindcă acelea au fost trainice“. Asta aduce și un mediu sănătos: „E altceva când dormi într-o cameră care e tencuită cu mortar tradițional și zugrăvită cu var sau dacă dormi într-o cameră care e dată cu lavabilă și cu mortar de ciment“. „Mortarul sănătos“, marcă a renovărilor Mihai Eminescu Trust, are o rețetă fixă: 60% nisip, 30% var și 10% aditiv – praf de cărămidă, de țiglă sau păr de capră, în funcție de utilizare. „Asta e cel mai greu, să-i faci să înțeleagă valoarea materialelor tradiționale în detrimentul soluțiilor rapide și ieftine“. Spre deosebire de marile companii cu bugete uriașe pentru promovarea vopselei, fundația convinge „bob cu bob, familie cu familie“: „Noi suntem un ONG care se luptă pentru supraviețuire și facem ceea ce ar trebui să facă autoritățile statului“.

Lupta e grea într-o Românie în care casele tradiționale au fost „masacrate“ cu termopane, tablă, inox și panouri fotovoltaice. Caroline își amintește începuturile la Viscri: „Te rog frumos, nu face această intervenție, o să încercăm să dezvoltăm satul. Dacă păstrăm patrimoniul, o să avem vizitatori și vizitatorii o să aducă bani“. Fiind pe atunci învățătoare suplinitoare, avea autoritate în comunitate, așa că mulți au ascultat-o.

Caroline Fernolend și Regele Charles, la vizita acestuia din 2023 Foto: Inquam Photos

Conștientă că nu poate pune carul înaintea boilor, fundația a pornit un proiect de resuscitare a meșteșugului construcției tradiționale: „Am format la Viscri și în alte sate aproape 600 de meșteri care au învățat cum să lucreze cu aceste materiale. Nu numai că au învățat o meserie, dar au lucrat și la casele lor, și de aici a venit și mândria față de patrimoniu“. Lucrurile au mers bine până în 2007, când deschiderea granițelor a schimbat totul. La asta s-a adăugat legislația: „Oamenii au trebuit să plătească din urmă asigurările de sănătate. Din 2003, de când am înființat PFA-urile pentru ei, au avut mulți bani de plătit. Atunci am pierdut mulți meșteri“. Rezultatul: „Din 600, am rămas cu 15 meșteri“. Există totuși firme specializate active la licitațiile fundației, iar lipsa unui meșter nu justifică „asasinarea arhitecturală“ a casei tradiționale.

Costurile au crescut mult: „În anul 2000, cu 300 de dolari reușeam să reparăm și să zugrăvim o fațadă. Acum, ne costă între 3.000 și 4.000 de euro“. Un geam de lemn costă aproape dublu față de unul din termopan, dar lasă casa „să respire“, prevenind mucegaiul, fiind complet biodegradabil. Paradoxul prețului mai mare la materialele locale vine din dispariția surselor tradiționale – pasta de var, de exemplu, e adusă acum din Ungaria. Nu toți meșterii rezistă tentației modernizării: „Când îi întreb de ce folosesc și materiale de construcții moderne, îmi spun că așa vrea proprietarul. Eu îi răspund că este rolul lui să influențeze proprietarul să renoveze sau să construiască așa cum trebuie. Unii reușesc, alții nu“.

Meșteșugul poate deveni și atracție turistică – fierarul din Viscri, Gabor Matei, oferă vizitatorilor experiența propriei potcoave: „Învățăm împreună să stăpânim arta prelucrării fierului. În timpul vizitei tale, te vom ghida în crearea unei potcoave mici și frumoase de noroc ca amintire a experienței tale unice de fierar“. Experiența costă 130 de lei. „La început m-am supărată că face așa ceva“, spune Caroline, dar a înțeles că fierarul nu poate trăi doar din comenzile fundației – și meșteșugul își păstrează astfel rolul în comunitate.

Regele Charles a fost un promotor activ al satului românesc Foto: Getty Images

Un alt pilon important al modelului Viscri este protejarea naturii. Caroline susține că oamenii pot fi învățați să protejeze natura, chiar și în România, dacă li se demonstrează beneficiile ecologiei aplicate. Un exemplu în acest sens este stația de epurare ecologică din Viscri care funcționează integral pe baza bacteriilor aerobe și anaerobe, fără a consuma energie electrică și fără a necesita pompe. „Pentru ca acest sistem ecologic să funcționeze, localnicii sunt responsabilizați să folosească în gospodărie detergenți biodegradabili sau soluții tradiționale, precum oțetul“. Aceștia fac un efort, dar obțin o stație de epurare care funcționează cu zero costuri.

Apoi, în proiectul de plantare a peste 3 milioane de puieți, fundația a implicat comunitatea. Elevii și copiii din regiune, cu concursul școlilor, au fost cei care au plantat copacii. „Am plantat cu copii, pentru ca ei să înțeleagă de ce e important“. Fundația a avut proiecte prin care au fost create „hoteluri de insecte“ pentru a le explica copiilor rolul polenizatorilor, au fost revitalizate şapte livezi școlare unde elevii au învățat să altoiască și au participat la ateliere de gătit cu fructe locale.

„Viitorul Viscriului va fi pe mâini bune“

Principala provocare pe care și-a asumat-o Caroline Fernolend acum, după 25 de ani de muncă pentru renașterea satului săsesc, este de a reuși să mențină echilibrul fragil între turism și viața autentică a satului. În acest sens, s-au făcut mai multe proiecte, cum ar fi parcarea gratuită pentru turiști în afara satului. A fost construită de localnici, după cinci ani de negocieri cu fostul primar, pentru a scoate mașinile de pe ulițe. „Astfel, satul Viscri trebuie să își păstreze viața tradițională, să poată, de exemplu, să se întoarcă vacile acasă de la pășune sau să poată să aducă oamenii fânul acasă, să nu dăuneze vieții sătenilor și totodată pentru vizitatori să fie un sat normal, nu cu mașină lângă mașină“. Cu un pic de regret spune că, în ciuda semnelor de circulație și a barierelor, mai există turiști care, din comoditate, intră cu mașina în localitate.

Întrebată direct în ce măsură ar rezista satul fără turism, Caroline arată că „avem atâtea văcuțe câți oameni. Atât timp cât mai avem atâtea văcuțe și oițe vom rezista. Avem aproape 60 de familii în asociația agricolă. Fundația Mihai Eminescu a pus întotdeauna accent și pe autenticitatea agriculturii“. În final, ea recunoaște: „Cei mai mulți bani vin din turism, dar încercăm să dezvoltăm o viață economică independentă de turism“. Caroline este optimistă în ceea ce privește viitorul. „Îl văd cu mulți tineri și copii fericiți, care apreciază și respectă patrimoniul. Acum lucrăm la un mare proiect, să înființăm o școală la Bunești unde copiii noștri să fie educați în acest spirit al patrimoniului, și cred că dacă reușim să deschidem această școală, viitorul Viscriului va fi pe mâini bune“.

Trei dintr-o lovitură

Un alt proiect de referință este cel de la Alma Vii, unde s-au realizat restaurarea și revitalizarea bisericii fortificate. Efortul a fost recompensat cu trei premii Europa Nostra: Premiul pentru Conservare şi reutilizare adaptivă, Premiul Grand Prix și Premiul Public Choice Award. „S-a întâmplat pentru prima dată în istoria Europa Nostra să obțină același proiect trei premii. Sunt cele mai prestigioase premii privind patrimoniul“. Caroline subliniază că acest proiect a oferit și un exemplu despre cum pot fi implicați sătenii: „Am inclus comunitatea de aici, deși nu mai este una germană. Ne-am dus la fiecare om acasă și i-am rugat să ne dea un lucru sau două lucruri pe care să le expunem în centrul nostru de interpretare a culturii tradiționale. A fost un succes și am adus oamenii din comunitate mai aproape de acest monument“. Datorită acestei restaurări, în sat au apărut inițiative noi, dintre care Caroline își amintește, cu emoție, de un punct gastronomic local deschis în Alma Vii de o tânără familie care s-a întors din Bruxelles. „Atât de mult îmi mulțumesc când ne întâlnim. Au zis că avem o comoară la Alma Vii“.