Pământ gratis pentru tineri? „Majoritatea primarilor nu se înghesuie să aplice această lege, nici măcar din rațiuni electorale”

Poate o lege veche de 23 de ani să contribuie la repopularea satului românesc? Există un instrument legal prin care tinerii pot primi gratuit teren pentru construirea unei locuințe, însă aplicarea lui depinde de voința administrațiilor locale. „Weekend Adevărul“ analizează cum funcționează Legea 15/2003, de ce a rămas atât de puțin folosită, care sunt condițiile pentru beneficiari și ce rezultate poate produce atunci când autoritățile aleg să transforme terenurile disponibile într-o investiție în viitorul comunității – exemplu este comuna Aiton care, la prima vedere, pare să fi descoperit rețeta succesului

Un mic „cartier” de case pe parcele gratuite a apărut în Cluj. FOTO: Remus Florescu

Satele din România sunt depopulate și îmbătrânite, în timp ce mulți tineri sunt exasperați de jungla de beton urban, cu prețuri exorbitante, poluare și multă agitație. În 2003, autoritățile au avut un plan: cum ar fi să primească tinerii câte o parcelă de teren unde să-și construiască casa mult visată? Astfel, s-a născut Legea 15/2003 care permitea persoanelor între 18 și 35 de ani să ceară o bucată de pământ de la primăria unde au domiciliul. Pentru ca minunea să se întâmple, trebuia ca administrațiile locale să identifice existența unor astfel de terenuri și să existe voința politică de a le ceda tinerilor în folosință. După 23 de ani, interesul autorităților pentru problema locuirii tinerilor a fost atât de mare încât nu există nicăieri o statistică cu privire la câte astfel de parcele s-au acordat. Nici la Guvern nu există și sunt foarte puține prefecturi care colectează astfel de date.

În 2003, autoritățile au înțeles că există pericolul unei depopulări masive a României, în contextul în care peste câțiva ani țara urma să devină parte a Uniunii Europene. Cele mai vulnerabile erau satele, unde trăiau aproximativ jumătate dintre români. Lipsa infrastructurii, condițiile precare de locuire și lipsa locurilor de muncă caracterizau viața la țară. De ce să rămâi în România când țara îți oferă atât de puțin? Mai ales tinerii și-au pus serios această întrebare. Legea 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală urma să ofere un răspuns în acest sens. Astfel, persoanele între 18 și 35 de ani puteau primi teren din domeniul privat al administrației locale pentru construirea unei case. Primăriile din toată țara pot acorda, la cerere, loturi de teren de diferite dimensiuni: în municipii și sectoarele Bucureștiului, parcelele pot avea 150-300 de metri pătrați, în orașe, 250-400 de metri pătrați, iar în comune și satele aparținătoare, 250-1.000 de metri pătrați. Cuvântul-cheie este „pot“, asta însemnând că este nevoie de voință politică în acest sens.

Pasarea responsabilității, sport național

Deși legea este adoptată de 23 de ani, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nu are o statistică privind terenurile acordate, conform unui răspuns primit la solicitarea „Weekend Adevărul“ – deși, conform normelor metodologice de aplicare a Legii 15/2003, primarii vor comunica lunar, începând cu data de 1 septembrie 2003, Ministerului Administrației și Internelor, prin intermediul prefectului, stadiul procesului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 15/2003. În acest context, este imposibil să știm câte astfel de terenuri au fost acordate tinerilor din România. De la minister am fost sfătuiți că singura soluție este să solicităm informații de la fiecare primărie în parte! Am vrut să vedem în ce măsură găsim informații la prefecturi, având în vedere că aici trebuie centralizate datele. „Weekend Adevărul“ a cerut date despre aplicarea legii de la prefecturile București, Cluj, Iași, Timiș, Brașov și Constanța. Doar primele trei deţin date în acest sens.

Primarul din Aiton, Nicolae Făgădar, a găsit soluții. FOTO: Remus Florescu

Campion la alocările de teren prin Legea 15/2003 este, la prima vedere, județul Cluj. Conform unui răspuns al Prefecturii pentru „Weekend Adevărul“, instituția „nu deține o evidență distinctă a numărului de parcele atribuite și nu are obligația de a o centraliza“. Cu toate acestea, conform datelor raportate de către unitățile administrativ-teritoriale, „suprafața totală de teren atribuită le nivelul județului în baza Legii 15/2003, din 2003 și până în prezent, este de 616.995 metri pătrați“. Asta înseamnă peste 61 de hectare, adică circa 1.233 de tineri care au primit o parcelă de 500 de metri pătrați. Realitatea este însă foarte diferită și are legătură cu situația din Cluj-Napoca. În mai 2004, în ultima sa lună la Primărie, Gheorghe Funar a trecut prin Consiliul Local o hotărâre prin care se alocau loturi de pământ pentru 1.489 de tineri clujeni în zona Dealul Lombului. Majoritatea acestor persoane nu au primit, efectiv, terenul. Câteva au reușit, doar după ani de procese cu Primăria. PressOne a relatat în 2005 că administrația orașului a raportat, în ultimii zece ani, atribuirea a șapte terenuri. De ce nu se alocă terenul? Surse din Primărie susțin că suprafața de teren vizată este foarte mare, astfel o viabilizare a acesteia ar costa enorm. Deși legea nu prevede obligativitatea viabilizării, Primăria s-ar trezi cu o sumedenie de procese în care va fi obligată să investească în acest scop. În plus, în 2016, zona a fost afectată de alunecări de teren, care ar necesita alte investiții. Prefectura mai susține că de la intrarea în vigoare a Legii, peste 8.000 de cereri au fost înregistrate.

Un alt răspuns am primit de la Prefectura București, care susține că, de la intrarea în vigoare a legii, s-au acordat 7.577 metri pătrați exclusiv în sectorul 2 al municipiului. Dacă vorbim de parcele de 300 de metri pătrați, asta înseamnă 25 de beneficiari. În rest, celelalte 7.678 de solicitări în toate sectoarele sunt respinse sau „în curs de soluționare“. Instituția a mai precizat că primăriile de sector au raportat că, în data de 31 iulie 2026, nu dispun de niciun metru pătrat de teren intravilan pentru acest scop.

Punctul nevralgic: voința politică

Primarul comunei clujene Aiton, Nicolae Făgădar, a explicat pentru „Weekend Adevărul“ cum funcționează această lege și de ce pare că nicio instituție nu este interesată de implementarea ei. „Legea nu obligă Primăriile să acorde aceste terenuri. Acest lucru se face în măsura în care sunt identificate suprafețe disponibile“, arată edilul. În plus, administrația trebuie să decidă în ce măsură este prioritară alocarea suprafețelor în acest scop, deci e nevoie de voință politică pentru a pune în aplicare legea.

În 2008, deputatul Bogdan Cantaragiu observa într-o interpelare cu privire la implementarea legii: „Din constatările mele, majoritatea primarilor nu se înghesuie să aplice această lege, culmea nici măcar din rațiuni electorale. Primarii cu care am intrat în contact sau a căror activitate am urmărit-o preferă – în mare măsură – să scoată la licitație astfel de suprafețe“. Asta deși suprafețele de teren disponibile, îndeosebi în mediul rural, sunt destul de generoase, constata politicianul. Încă de atunci, deputatul a cerut o situație defalcată pe județe și întreba retoric ministrul Administrației: „Dacă aveți cunoştință care sunt rațiunile primarilor pentru care nu sunt interesați să ofere tinerilor un sprijin în vederea construirii unei locuințe proprietate personală“.

Cel puțin la prima vedere, s-ar putea considera că Primăriile pierd o sursă de venit prin atribuirea în folosință pentru tineri a terenurilor. Odată alocată parcela, singurul venit pe care-l obține administrația este taxa de teren, un fel de impozit, care se stabilește luând în calcul suprafața terenului, rangul localității în care este amplasat terenul, zona şi categoria de folosință a terenului. La Aiton, de exemplu, pentru un teren de 1.000 de metri pătrați, s-a stabilit o taxă de 157 de lei pe an. O taxă similară s-ar plăti și pentru un teren proprietate privată, deci unde este câștigul administrației? Primarul Făgădar vede calculele dintr-o altă perspectivă: „Locuitorii noi înseamnă, de fapt, plusvaloare pentru comună“. O comunitate tânără și activă aduce infinit mai multe avantaje pentru localitate, de la alte taxe și impozite (pe casă, pe mașină) la revigorarea vieții economice.

În acest context, la Aiton a existat voința politică de a se găsit soluții. După succesul primului „cartier“ nou, Primăria a înțeles ce importantă este repopularea localității și a găsit teren în acest sens. Este adevărat că parcelele se află în celălalt capăt al comunei, în satul Rediu, la intrarea dinspre Turda, nefiind neapărat cel mai bun amplasament din perspectiva apropierii de municipiu, dar vorbim totuși de teren acordat gratuit. „Aveam două hectare de teren în intravilan, unde se aflau niște magazii ale fostului CAP și am zis «hai să încercăm și aici»“, a explicat primarul.

Condițiile care se pun de-a curmezișul

Legea prevede că tinerii primesc un drept de folosință gratuită pe durata existenței clădirii. Deci, într-o primă fază, ei nu devin proprietari pe acele parcele. „Ideea legii este să se dea parcele gratuite tinerilor fără posibilități din localitate, pentru a-i motiva să rămână aici. Parcelele sunt cu titlu gratuit, fiindcă vorbim despre tineri care pornesc la drum, ca să zicem așa“, explică primarul comunei Aiton, Nicolae Făgădar. Astfel, pe lângă vârstă, mai există două condiții importante de eligibilitate. Domiciliul tinerilor să fie pe raza localității unde fac solicitarea. Acest criteriu ne arată că, de fapt, scopul legii a fost de a conserva populația din localitate și nu de a o repopula cu tineri veniți din zone urbane. În plus, tinerii trebuie să nu dețină sau să nu fi deținut în proprietate o locuință sau un teren destinat construirii unei locuințe, atât în localitatea în care se solicită teren, cât şi în alte localități.

Și nu s-au terminat condițiile. Primarul spune că solicitații trebuie să demonstreze că dețin o sumă de bani care le permite să înceapă construirea casei. Fiecare Consiliu Local din țară a stabilit, independent, cuantumul acestei sume. Această condiție are legătură cu faptul că într-un an de la obținerea documentației necesare, beneficiarii trebuie să înceapă construcția, în caz contrar vor pierde terenul.

Jucu este o altă comună clujeană unde s-au alocat terenuri gratuite. FOTO: Remus Florescu

După finalizarea locuinței, Consiliul Local poate hotărî, la solicitarea proprietarului casei, vânzarea directă a terenului către acesta. Așadar, nici această vânzare nu este automată: este necesară o hotărâre a Consiliului Local. În plus de aceasta, prețul se stabilește prin expertiză tehnică realizată de un evaluator autorizat și aprobată de Consiliul Local. Aici se pune întrebarea: de ce ar dori cineva să cumpere un teren pe care-l folosește gratuit? Pe de o parte, prin cumpărarea terenului, ajunge să dețină integral imobilul, construcție și teren, ceea ce facilitează vânzarea, transmiterea prin moștenire și, în anumite situații, obținerea unui credit imobiliar. Apoi, administrațiile locale pot impune beneficiarilor de terenuri gratuite anumite obligații. Odată ce terenul devine proprietate, aceste obligații nu mai există. Pe de altă parte, cumpărarea terenului nu este întotdeauna avantajoasă. Dacă beneficiarul nu vrea să vândă sau să ipotecheze imobilul și este mulțumit de dreptul de folosință gratuită, păstrarea acestuia poate fi soluția mai eficientă financiar. Hotărâtor va fi și prețul solicitat și condițiile de vânzare, cum ar fi posibilitatea de plată în rate.

Pământ pentru o casă, viitor pentru o comunitate

În țară există exemple de succes privind implementarea Legii 15/2003. Unul dintre acestea este comuna limitrofă municipiului Constanța, Valu lui Traian. La doar câteva luni după adoptarea legii, presa locală scria despre programul primăriei pentru tineri. Într-o primă etapă, au fost aprobate 250 de loturi destinate tinerilor, iar procesul a continuat constant, Consiliul Local aprobând periodic liste noi de beneficiari. De exemplu, noi loturi au fost scoase la repartizare în ședințele de consiliu din anii 2020 și 2021. Volumul mare de terenuri date de-a lungul anilor se reflectă în apariția unor cartiere întregi de tineri la marginile localității, fapt ce a obligat primăria să acceseze constant fonduri pentru extinderea rețelelor de utilități (apă, curent, gaze) și asfaltare în acele zone.

Un alt exemplu este Primăria comunei Nicolae Bălcescu, tot din județul Constanța, care, în 2020, demara procedurile de acordare a 65 de loturi de teren tinerilor în baza Legii 15/2003 pentru a-și construi o locuință. „Tinerii vor primi acest teren cu acte, cu documente, astfel încât să se poată apuca în mod legal de construirea unei case, și nu cum se întâmpla înainte când loturile se dădeau pe vorbe sau scrise pe șervețele“, declara primarul Dumitru Timofte. Pentru că au fost mai multe solicitări decât loturi disponibile, Primăria a întocmit un punctaj de departajare conform căruia cele mai mari punctaje erau oferite familiilor cu copii (15 puncte pentru trei copii sau mai mulți). Persoanele necăsătorite obțineau zero puncte.

Și Primăria Jucu, comuna „minune“ de lângă Cluj-Napoca, devenită cunoscută pentru fabrica Nokia amenajată aici, iar apoi pentru fabricile Bosch și De'Longhi, a acordat loturi pentru tineri. „Am oferit pe Legea 15/2003 locuri de casă pentru tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani pentru construirea unei locuințe. Le-am dat terenul și am tras utilitățile. În momentul de față avem 100 de dosare depuse pe Legea 15/2003. Tinerii nu pleacă de la noi. Au venit în comună și din alte orașe, nu numai din județul Cluj, ci din toată țara“, declara viceprimarul Ioan Bucur, în 2006. Consiliul Local Jucu emite regulat hotărâri de acordare de terenuri pentru tinerii din satele comunei, de exemplu, Jucu de Sus, Gădălin, Jucu-Herghelie.

Există exemple de succes și în orașe precum Sibiu, unde s-au alocat 430 de pacele, în Oradea, unde un raport din 2011 arată că sunt aproximativ 400 de parcele construite, sau Chitila, în Ilfov, unde au fost pregătite 10 hectare pentru tineri. Acestea sunt mai degrabă excepții privind aplicarea Legii 15/2003 în România. Ingredientul principal al reușitei este voința politică: decidenți care înțeleg că, deși instituția pe care o conduc renunță la terenuri ce ar putea deveni surse de venit, câștigul pentru întreaga comunitate este infinit mai mare.