Vaccinarea oilor și caprelor a început, dar exporturile rămân în ceață. Fermierii nu mai pot ține mieii în ferme
Reprezentanții crescătorilor de oi și capre au participat, săptămâna aceasta, la întâlniri organizate la nivelul direcțiilor sanitare veterinare pe tema vaccinării contra variole și a pestei micilor rumegătoare. Întrebarea „când ne vom putea vinde animalele pentru export?” rămâne fără răspuns.

După ce, în weekend, acțiunea de vaccinare împotriva variolei și a pestei micilor rumegătoare a început în județele Constanța și Tulcea, în toată țara s-au organizat, marți, întâlniri cu reprezentanții crescătorilor de animale, la nivelul direcțiilor sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor. Vor urma instruiri ale medicilor veterinari concesionari și, în anumite județe în care s-a transmis vaccin din prima tranșă ajunsă în România, se va trece efectiv la vaccinare.
La nivelul întregii țări trebuie vaccinate aproximativ 11,9 milioane de oi și capre, iar în prima tranșă de vaccin care a sosit săptămâna trecută în țară au fost recepționate 300.000 doze de vaccin contra pestei micilor rumegătoare și 800.000 doze de vaccin împotriva variolei ovine. În județele Tulcea și Constanța, unde se află și cele mai mari ferme în care sunt aduse animale din toată țara, pentru export, au fost repartizate din această primă tranșă câte 150.000 doze din fiecare vaccin, diferența de 500.000 doze din vaccinul împotriva variolei fiind împărțită județelor din restul țării.
Într-o primă etapă vor fi efectuate însă vaccinări în județele în care au evoluat relativ recent focare de boală, în timp ce restul vor aștepta valul doi de aprovizionare. Asta înseamnă alte câteva zile, timp în care în județe se derulează acțiuni de informare în rândul crescătorilor de animale și de instruire a medicilor veterinari concesionari.
În ce județe a ajuns vaccin din prima tranșă
În afara județelor Tulcea și Constanța, au fost repartizate între 10.000 și 25.000 doze de vaccin împotriva variolei pentru fiecare din următoarele județe: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Neamț, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea.
Alte tranșe de vaccin ar urma să ajungă în țară în următoarele zile, iar din acestea vor fi repartizate și în județele în care nu s-au distribuit în prima etapă. Graba este determinată de obiectivul reluării exporturilor către țările terțe mai întâi, care au acceptat să primească animale vaccinate. Cât de repede pot fi reluate aceste exporturi încă nu le-a fost transmis cu certitudine crescătorilor de animale, iar asta în ciuda presiunilor pe care fermierii le fac constant, pentru că au ajuns, la rândul lor, într-o situație critică.
„Se dorește ca în timp foarte scurt să fie vaccinarea executată, folosindu-se seringi automate. Dar toate acestea intră în sarcina medicului de liberă practică, pentru că el trebuie să aibă această dotare”, a precizat, pentru „Adevărul”, medicul veterinar Ion Bozgă, președintele Colegiului Medicilor Veterinari Olt. În campania de vaccinare se dorește, pentru derularea rapidă, și implicarea medicilor din cadrul DSVSA-urilor, însă Colegiul Medicilor Veterinari contestă această măsură.
Vaccinarea se va realiza, conform instrucțiunilor transmise în teritoriu, doar pentru animalele identificate. Identificate și înregistrate ar trebui să fie, la această dată, toate animalele din ferme, pentru că acțiunea de inspecție s-a încheiat la sfârșitul verii. Pentru cele care au „scăpat” neidentificate se va proceda mai întâi la crotalierea și înregistrarea lor în baza de date, ulterior putând fi vaccinate.
„Vaccinul se face cu seringa automată, un mililitru, subcutanat. Se va derula relativ repede. Însă, se vaccinează numai animalele sănătoase. Dacă oaie-i bolnavă, nu o vaccinăm”, a mai precizat dr. Bozgă.
Pierderi în oieritul românesc. Cât costă blocarea exporturilor și ce soluție propun specialiștii. „Nu avem noi oi câte vor ei”Pentru crescătorii din județele în care nu a fost repartizat deocamdată vaccin nu există nici o dată certă la care va începe vaccinarea.
Fermierii au, de altfel, și alte întrebări. Vor să știe, de exemplu, dacă exporturile vor fi deblocate doar după încheierea vaccinării la nivelul întregii țări sau procedura poate fi demarată după vaccinarea tuturor animalelor din centrele de colectare din județele Constanța și Tulcea. Până acum nu au primit însă un răspuns mulțumitor.
Medicii veterinari reclamă lipsa regulilor clare pentru campania de vaccinare
Nici pentru Colegiul Medicilor Veterinari din România lucrurile nu sunt clarificate pe deplin. Forul profesional contestă modul în care a fost organizată campania de vaccinare a ovinelor și caprinelor împotriva pestei micilor rumegătoare (PMR) și a variolei ovine și caprine (VOC). Potrivit unei adrese trimise Guvernului pe 26 octombrie 2026, campania a început fără ca medicii veterinari de liberă practică să aibă acces la programul oficial care ar trebui să stabilească regulile de desfășurare, responsabilitățile și condițiile financiare ale intervenției. Colegiul îi solicită premierului să dispună publicarea documentului de către ANSVSA.
Colegiul susține că vaccinarea a început înainte de modificarea și completarea normelor care reglementează acțiunile sanitar-veterinare, deși proiectul de ordin necesar se afla încă în dezbatere publică. Reprezentanții profesiei insistă de asemenea că vaccinarea trebuie realizată de medici veterinari de liberă practică, în condițiile legii, și contestă posibilitatea implicării altor categorii de personal fără dreptul legal de a efectua această activitate.
Alte întrebări sunt legate de garanția de plată. S-a transmis public că vaccinarea va fi gratuită pentru crescători, însă rămâne neclar cine va suporta totuși costul manoperei, această campanie nefiind inclusă în contractele de concesiune aflate în vigoare. Colegiul avertizează, astfel, că medicii veterinari riscă să efectueze intervențiile fără să aibă garanția decontării, fiind necesare acte adiționale și clarificări contractuale.
Neclarități sunt și în ceea ce privește costurile. Deși vaccinurile furnizate prin mecanismul european de urgență sunt gratuite, Colegiul susține că legislația națională trebuie să precizeze explicit cine suportă costul vaccinurilor care nu provin din donații, manopera și celelalte cheltuieli. Organizația contestă și folosirea unui tarif calculat pentru vaccinarea contra antraxului, întrucât noua intervenție poate presupune proceduri diferite și chiar administrarea a două vaccinuri.
O altă nemulțumire a medicilor veterinari concesionari este legată de lipsa regulilor privind circulația animalelor vaccinate. Medicii veterinari reclamă că nu cunosc suficient de clar restricțiile aplicabile după vaccinare și cerințele pentru eliberarea certificatelor sanitar-veterinare și a documentelor de mișcare.
„Boala Evului Mediu” încă există: ce spun medicii români despre riscul de ciumă„Nu au furaje să-i mai ducă până-n primăvară”
Campania de vaccinare, care trebuie să fie o reușită, pare la acest moment singura salvare pentru fermieri. A trecut deja perioada în care, an de an, animalele erau vândute. Blocarea exporturilor a făcut ca fermierii să fie obligați să-i mențină în ferme, iar costurile acestora au explodat.
„Ei trăiesc din asta. Întâi că au crescut mieii aceștia foarte mult, au 45 de kilograme, ei nu au furaj să-i ducă în primăvară, pentru că apar ceilalți miei. De asta vor să exporte și de asta ciobanii fac atâta scandal, deși oamenii politici par să înțeleagă mai greu. Crescătorii nu erau pregătiți să aibă 300, 400, 500 de miei cu care să intre în iarnă. Acum încă sunt într-o state relativ bună și de aceea există presiunea, să poată fi vânduți pentru a merge la export. La 3 săptămâni de la ultima vaccinare se instalează imunitatea”, a mai explicat dr. Bozgă.




















































