Vacanță ratată la Saturn pentru o familie de români: „Fratele meu a vomat o zi și o noapte”. O turistă și-a schimbat rezervarea după ce a citit recenziile | adevarul.ro

Vacanță ratată la Saturn pentru o familie de români: „Fratele meu a vomat o zi și o noapte”. O turistă și-a schimbat rezervarea după ce a citit recenziile

Publicat:
0
1 live

O vacanță pe litoralul românesc s-a transformat într-o experiență dezamăgitoare pentru o familie de turiști români care a ales un resort din Saturn. Membrii familiei au avut, potrivit relatării unei turiste, probleme digestive după mesele servite la resort. Aceasta reclamă și condițiile de la piscină, precum și lipsa șezlongurilor disponibile. 

Litoral România
Litoral România Foto: foto: pexels

„Fratele meu a vomat o zi și o noapte”

Femeia a povestit experiența pe grupul de Facebook „Forum Litoral România”, unde a lăsat o recenzie critică pentru hotelul unde familia a fost cazată.

„Nu recomand absolut deloc Safir Blue Resort Saturn. Am fost cazați 5 adulți împreună cu doi copilași, de 2 și 6 ani. Mâncarea este extraordinar de proastă, efectiv nu ai ce mânca. Fratele meu a vomat o zi și o noapte, tatăl meu a avut probleme cu stomacul”, a scris turista.

Aceasta a reclamat și situația șezlongurilor, atât la plajă, cât și la piscină.

„La plajă cât și la piscină nu ai unde să te așezi, se pun prosoape de la 6-7 dimineața pentru a se ocupa. Păcat de curățenia care este peste tot, amplasarea hotelului este foarte faină”, a mai precizat femeia.

Captură de ecran 2026 08 24 170004 png
Foto: sursa: captura FB/Forum Litoral Romania

„Am plecat cu o zi înainte cu disconfort abdominal”

Postarea a stârnit numeroase reacții din partea altor persoane care susțin că au avut experiențe similare.

„Confirm! Am plecat cu o zi înainte cu disconfort abdominal. În prima zi nu am avut unde să stăm la piscină, toate șezlongurile ocupate, 80% dintre ele doar cu prosoape. Oamenii dormeau, pe salvamari nu i-a interesat”, a comentat o altă turistă.

Aceasta a reclamat și starea piscinei, dar și mai multe aspecte legate de camere și restaurant.

„Piscina murdară. Noi am fost cazați la Narcis, baia e o glumă proastă, intri cu fața, ieși cu spatele. Ne-a durut îngrozitor spatele de la saltea, pe balcon nu există uscător pentru prosoapeÎn sala de mese abia respiri, tacâmurile sunt infecte. În prăjituri am găsit fire de păr, oricum nu au niciun gust. La check-out nu ne-a întrebat nimeni de ce plecăm mai devreme, ce s-a întâmplat sau ceva de genul ăsta. Efectiv, nu le-a păsat! Mesele pline de mâncare, copilul nu a mâncat nimic de acolo. Am cheltuit bani extra în stațiune pentru mâncare”, a mai relatat turista.

Experienţa unei tinere, care s-a infectat la mare, după imunizare: Dacă povestea mea motivează 5 oameni să se vaccineze, am câştigat

„Camere exagerat de mici, mâncare praf”

O altă turistă a spus că a fost dezamăgită de sejurul petrecut la hotelul Narcis, menționând mai multe probleme.

„Și eu total dezamăgită de Safir Blue Resort, la hotel Narcis. Camere exagerat de mici, fără uscătoare de păr, apa în piscină exagerat de rece, sloi, nu așa, mâncare praf, 3 zile aceleași mâncăruri, ba fără sare deloc, ba ocnă, sucuri praf, spectacole praf”, a scris aceasta.

Turista a criticat și accesul în mare, afirmând că intrarea în apă este dificilă din cauza pietrelor.

„Numai bolovani. Păcat că piscina arată bine, amplasarea e aproape de plajă, arată bine pe afară, dar lasă tot de dorit. Nu recomand”, a concluzionat femeia, comparând experiența cu un sejur anterior la Mera Venus.

O familie și-a schimbat rezervarea după ce a citit recenziile

O altă persoană a povestit că avea deja rezervat un sejur la Safir Blue Resort, dar a decis să schimbe unitatea de cazare după ce a citit recenziile publicate online.

„Mulțumesc că am văzut aici recenziile despre ei. Am avut achitat la ei un sejur din 31-6 septembrie, 3 adulți și 5 copii, dar am schimbat la Mera Onix rezervarea fix în ziua când am citit despre ei că nu sunt ok”, a scris aceasta.

Sunt, însă, și opinii diferite. O turistă spune că a mers la resortul respectiv  și consideră exagerate afirmațiile potrivit cărora „nu ai ce mânca”.

„Noi am fost în acest an de 2 ori în decurs de 1 lună. Expresia «nu ai ce mânca» este o glumă proastă. Cred că sunt eu prea săracă, pentru că mi se pare absurd ca la o asemenea diversitate să spui că nu ai ce mânca”, a comentat aceasta.

În schimb, femeia recunoaște problema șezlongurilor, dar consideră că responsabilitatea aparține în primul rând turiștilor. 

„Cât despre șezlonguri, din păcate, aici nu este vina hotelului. Noi, noi suntem de vină. Nesimțiții, că altfel nu o pot numi, care se duc de la 5 să ocupe șezlonguri. (...) Nu hotelul este de vină, ci nația”, a mai scris turista.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite