Un român de 34 de ani a murit pe un șantier naval din Italia. Un gaz periculos, în centrul anchetei. Doi colegi au ajuns la spital
Un muncitor român, în vârstă de 34 de ani, a murit în timp ce lucra la șantierul naval Fincantieri din Marghera, în apropiere de Veneția. Alți doi colegi au ajuns la spital după ce au acuzat stări de rău. Ancheta ia în calcul posibilitatea unei intoxicații cu o substanță periculoasă, însă compania susține că decesul s-ar fi produs din cauze naturale.

Tragedia s-a petrecut miercuri, 4 noiembrie, în jurul orei 11:00, la bordul navei Seven Seas Prestige, aflată în construcție. Românul, angajat al unei firme subcontractoare, efectua lucrări de sudură într-un spațiu închis când i s-a făcut rău și s-a prăbușit.
Doi colegi au intervenit pentru a-i acorda ajutor, dar au acuzat, la rândul lor, stări de rău și au fost transportați la spital.
Una dintre ipotezele investigate este că cei trei ar fi fost expuși unei substanțe toxice. La fața locului au intervenit inclusiv echipele specializate ale pompierilor italieni, care acționează în situații ce implică riscuri nucleare, biologice, chimice și radiologice. Rezultatele verificărilor nu au fost încă făcute publice.
Conducerea Fincantieri a susținut, în discuțiile inițiale cu sindicatele, că muncitorul ar fi murit din cauze naturale, iar cei doi colegi ar fi suferit un șoc emoțional după ce au asistat la tragedie. Compania și-a exprimat regretul pentru deces și a anunțat că va colabora cu autoritățile pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs incidentul.
Suspiciuni privind nerespectarea regulilor de securitate
Cazul a provocat tensiuni între conducerea șantierului și reprezentanții angajaților. Sindicatul Fiom-CGIL din Veneția a cerut o anchetă amănunțită, subliniind că lucrările desfășurate în spații închise presupun respectarea unor reguli stricte de securitate și obținerea autorizațiilor necesare.
Potrivit publicației italiene La Nuova Venezia, în urma unei întâlniri desfășurate joi, 5 noiembrie, cu reprezentanții sindicatelor, a apărut o nouă ipoteză privind cauza tragediei: prezența gazului argon, care ar fi provocat o scădere a concentrației de oxigen din spațiul în care lucra muncitorul.
Sindicaliștii au mai susținut că lucrările ar fi început fără documentul necesar de autorizare și fără aprobarea responsabilului de șantier. De asemenea, cu o zi înainte de tragedie, acesta ar fi semnalat deja abateri de la regulile de securitate din partea personalului implicat ulterior în incident.
Sindicatele au cerut clarificarea tuturor responsabilităților și au anunțat declanșarea unei greve de opt ore pentru vineri, 6 noiembrie, precum și oprirea orelor suplimentare în weekend.




















































