Român mort într-o explozie în Italia. Anchetatorii cred că pregătea un dispozitiv pentru spargerea bancomatelor | adevarul.ro

Român mort într-o explozie în Italia. Anchetatorii cred că pregătea un dispozitiv pentru spargerea bancomatelor

Publicat:
0
1 live

Un român de aproximativ 40 de ani a murit în urma unei explozii produse într-o zonă rurală din apropierea orașului Andria, în sudul Italiei. Alături de el și-a pierdut viața un italian de aceeași vârstă. Anchetatorii iau în calcul ipoteza că cei doi manipulau materiale explozive și pregăteau un dispozitiv destinat spargerii bancomatelor.

Român mort într-o explozie în Italia.
Român mort într-o explozie în Italia. Foto: Shutterstock

Potrivit informațiilor preliminare, autoritățile italiene au reușit să obțină indicii cu privire la identitatea celor doi bărbați prin analizarea amprentelor, a unor semne distinctive și a altor elemente găsite la fața locului, notează Buonasera24.

Printre acestea s-ar afla și un cercel. 

Identitățile victimelor urmează să fie confirmate oficial după efectuarea autopsiilor la Policlinico din Bari. În paralel, sunt realizate expertize medico-legale, dactiloscopice și genetice, inclusiv analize ADN.

Anchetatorii verifică ipoteza unui dispozitiv folosit la atacarea bancomatelor

Una dintre principalele piste urmărite de anchetatori este că cei doi bărbați pregăteau sau manipulau explozibili în momentul în care s-a produs deflagrația.

Autoritățile verifică inclusiv posibilitatea ca aceștia să fi încercat să confecționeze ceea ce în Italia este cunoscut drept „marmotta”, un dispozitiv exploziv utilizat de grupări infracționale pentru a forța accesul la bancomate și la casierii automate ale unor bănci sau oficii poștale.

Deocamdată, această variantă nu a fost confirmată oficial.

Celălalt bărbat avea, la rândul său, aproximativ 40 de ani și era italian, originar dintr-o localitate din sudul provinciei Foggia. Familia sa raportase dispariția acestuia înainte ca autoritățile să facă legătura cu explozia.

O mașină furată, găsită lângă vilă

Ancheta este coordonată de Procuratura din Trani și, în acest moment, este deschisă împotriva unor persoane neidentificate. Procurorii încearcă să stabilească proveniența materialelor explozive și să reconstruiască ultimele momente de dinaintea deflagrației.

În cadrul verificărilor, anchetatorii au identificat în apropierea vilei un autoturism Ford Kuga care fusese declarat furat.

Proprietatea aparține unui bărbat în vârstă de 77 de ani, aflat în atenția autorităților. Până acum, anchetatorii nu au stabilit însă existența unei legături între acesta și explozie.

Investigația continuă pentru a se stabili cu exactitate ce făceau cei doi bărbați în zonă, de unde proveneau explozibilii și dacă aceștia intenționau să comită un atac asupra unui bancomat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite