Sunt victimele violenței digitale protejate de lege? Realitatea din spatele promisiunilor
0Pentru multe victime, raportarea agresiunii este un proces descurajant, mai ales atunci când se confruntă cu reacții precum „nu e mare lucru“, „blochează-l și gata“ sau „de ce ai trimis poza aia?“ în timp ce încearcă să ceară ajutor.
Când agresorii lovesc printr-un ecran, urmele rămân în interior, dar efectele sunt reale. Într-o lume în care mediul online face parte din viața noastră de zi cu zi, nimeni nu ar trebui să fie forțat să aleagă între siguranța personală și dreptul de a exista online.
„Potrivit legislației din România, violența digitală este recunoscută ca o formă de violență domestică, însă pentru ca un caz să fie încadrat astfel, trebuie să existe o legătură clară între victimă și agresor, asemănătoare celor dintr-o familie. Cu alte cuvinte, agresorul trebuie să fie un membru de familie, însă această noțiune nu se limitează doar la rudele de sânge. Membru de familie înseamnă nu doar părinți, frați, copii sau bunici, ci și partenerul de viață, fostul partener, socrii, cumnatul sau cumnata. De exemplu, chiar dacă familia soției sau a soțului nu este legată biologic de victimă, din punct de vedere legal, aceștia pot intra sub această definiție. Mai mult, și relațiile neoficiale din punct de vedere legal sunt incluse. Adolescenții care formează un cuplu, chiar dacă nu locuiesc împreună, pot intra sub incidența legii dacă relația lor este recunoscută social. La fel și partenerii care trăiesc împreună, au copii, dar nu sunt căsătoriți. Nu este necesar ca două persoane să fi conviețuit pentru ca violența dintre ele să fie considerată domestică, atât timp cât există o legătură de tip familial sau afectiv“, explică avocata Giulia Crișan pentru „Weekend Adevărul“.
Violența domestică în mediul online include, printre altele, și hărțuirea online, mesajele amenințătoare prin SMS/email, monitorizarea conturilor de social media sau distribuirea imaginilor intime fără consimțământ. Astfel, un agresor poate fi sancționat și i se poate impune ordin de restricție, potrivit legii. De asemenea, Codul Penal sancționează hărțuirea și violarea vieții private, iar în unele cazuri agresorii pot fi trași la răspundere pentru șantaj sau chiar pentru amenințare. Deși legislația începe să recunoască gravitatea violenței online, aplicarea acesteia rămâne un proces dificil. Pentru multe victime, drumul spre justiție este lung și plin de obstacole, iar realitatea din teren, una dură.
Violența cibernetică, reglementată legal
Prevenirea și combaterea violenței domestice este reglementată prin Legea nr. 217/2003, care a fost modificată în 2018 introducându-se ordinul de protecție provizoriu (emis imediat de polițist la fața locului), dar și în 2020, când violența cibernetică a fost recunoscută oficial drept formă de violență domestică. În teorie, aceste prevederi ar trebui să protejeze victimele. În practică? Drum lung până la justiție. „Cu toate acestea, reglementarea nu prevede măsuri adaptate specific acestui tip de agresiune. Dacă doi foști parteneri nu au locuit niciodată împreună și trăiesc în orașe diferite, o restricție privind apropierea fizică este inutilă. Problema reală este că agresorul poate continua să hărțuiască victima online, să publice informații compromițătoare despre ea sau să o amenințe prin mesaje că va distribui imagini intime. Mai mult, agresorii folosesc tactici psihologice pentru a-și menține controlul. Uneori, amenințările nu sunt directe, ci subtile – pot trimite victimei bucăți din materialele pe care pretind că le vor face publice sau le distribuie către un cerc restrâns de persoane, ca o demonstrație de forță. Astfel, victima este forțată să trăiască într-o stare permanentă de frică, neavând mijloace eficiente de protecție prin legislația actuală“, explică avocata Giulia Crișan.
În prezent, ordinul de protecție nu oferă soluții concrete pentru violența digitală. Judecătorul nu poate obliga agresorul să șteargă conținutul publicat sau să nu mai distribuie informații în viitor, dacă încă nu a făcut-o. „Dacă există doar o amenințare și agresorul nu a apucat să distribuie nimic, legea nu prevede un text clar care să îi interzică acest lucru în mod preventiv“, explică avocata. O posibilă soluție ar putea fi încadrările din Codul Penal, însă nici aici situația nu este simplă. Amenințările online sau distribuirea de materiale compromițătoare nu sunt mereu ușor de încadrat juridic, iar în multe cazuri este extrem de dificil să se identifice agresorul. „În mediul online, astfel de fapte pot fi comise fără ca victima să poată asocia direct o persoană cu actul de violență. Poate apărea un cont fals care distribuie informații sensibile, iar agresorul va nega orice implicare, spunând: Nu este contul meu, eu nu am publicat nimic“. Cu toate acestea, în realitate, victima poate fi sigură că doar fostul partener avea acces la anumite imagini sau informații confidențiale.
Agresorul, identificat chiar dacă folosește un cont fals
Una dintre cele mai mari dificultăți în combaterea violenței digitale este identificarea agresorului, mai ales atunci când acesta folosește un cont fals pentru a hărțui, amenința sau distribui informații compromițătoare. Chiar dacă victima știe cu certitudine cine se află în spatele atacului, din punct de vedere legal, este nevoie de dovezi clare pentru ca autoritățile să poată interveni. „Există metode tehnice prin care agresorul poate fi depistat. Poliția are structuri specializate, iar DIICOT dispune de expertiză în zona infracționalității cibernetice, astfel că identificarea unui dispozitiv de pe care s-a postat un anumit conținut este posibilă. Însă pentru ca o postare să fie ștearsă, trebuie contactată rețeaua socială care găzduiește conținutul respectiv – fie că vorbim despre Google, Facebook sau alte platforme“, explică avocata Giulia Crișan.
Mai mult, chiar dacă agresorul folosește un cont fals, în multe cazuri lasă urme digitale care pot duce la identificarea sa. „Poliția poate analiza dacă acel cont a fost folosit de pe un dispozitiv asociat cu persoana suspectă. De multe ori se găsesc conexiuni: poate agresorul a trimis același conținut și altor persoane, poate a folosit un număr de telefon sau un e-mail legat de identitatea sa reală. Chiar și momentul în care amenințarea este făcută poate fi corelat cu momentul apariției conținutului compromițător în mediul online“, explică avocata. Așadar, există temei legal pentru a solicita identificarea unui agresor digital și pentru ca poliția să demareze o anchetă. Victimele pot raporta situația, iar în urma unei cereri oficiale, organele de cercetare penală pot analiza probele disponibile și pot cere sprijinul structurilor specializate în infracțiuni cibernetice. Totuși, procesul poate fi anevoios, iar autoritățile trebuie să aibă acces la date relevante pentru a proba legătura dintre contul fals și persoana suspectă.
Lacune
Una dintre cele mai mari probleme în combaterea violenței digitale este ce se întâmplă după ce conținutul abuziv a fost postat. Dacă agresorul este identificat, poate fi obligat să șteargă materialul respectiv. Însă, în realitate, o postare virală nu dispare doar pentru că a fost ștearsă de la sursă. Odată distribuită, aceasta se poate propaga rapid prin capturi de ecran, reîncărcări pe alte platforme și distribuirea în grupuri private. „Dacă agresorul șterge postarea, dar aceasta deja a fost trimisă mai departe, problema nu se oprește acolo. O imagine sau un videoclip compromițător poate ajunge în cercuri extinse – prieteni, colegi, profesori, persoane din comunitatea victimei“, explică avocata Giulia Crișan.
Un alt aspect important este responsabilitatea platformelor de social media. În prezent nu există un sistem eficient care să prevină automat răspândirea conținutului abuziv. Dacă cineva distribuie imagini intime fără consimțământ sau face o postare denigratoare, ar trebui să existe mecanisme prin care platforma să recunoască și să elimine instant toate variantele acelei postări, nu doar versiunea originală. De asemenea, agresorul ar trebui restricționat imediat de la postarea de noi materiale similare. Însă, momentan, platformele funcționează în principal pe baza raportărilor venite de la utilizatori, iar eliminarea unui conținut depinde de cât de repede reacționează echipa de moderare. Dar asta înseamnă că, până se ia o decizie, victima rămâne expusă și suferă consecințele.
De asemenea, atunci când un agresor este condamnat pentru distribuirea ilegală de materiale compromițătoare, platformele ar trebui nu doar să elimine conținutul, ci și să afișeze un mesaj clar care să informeze publicul că materialul a fost șters ca urmare a unei hotărâri judecătorești. „Așa cum se întâmplă cu fake news-urile marcate ca dezinformare, la fel ar trebui să apară un avertisment clar: această postare a fost eliminată conform unei decizii legale pentru că încalcă dreptul la viață privată al unei persoane“, explică Giulia Crișan.
Cu pași mici către protejarea femeilor
În timp ce statul poate proteja victimele de violența fizică prin ordine de restricție și intervenții rapide, în mediul online aceste mecanisme sunt limitate. Nu doar că numărul de specialiști în combaterea infracțiunilor cibernetice este insuficient, dar și evoluția rapidă a tehnologiei face ca metodele de abuz să se schimbe constant. „Este clar că trebuie să existe structuri mai bine dotate și mai bine pregătite, care să acționeze eficient în astfel de cazuri. În România există polițiști și specialiști în domeniul cibernetic foarte bine pregătiți, însă numărul lor este mic, iar fenomenul este în creștere. Nu mai vorbim doar despre cazuri izolate, ci despre un tip de violență care afectează un număr tot mai mare de victime. Legislația trebuie să țină pasul cu această realitate, iar statul trebuie să își protejeze cetățenii, mai ales pe cei vulnerabili“, subliniază avocata.
Deși există inițiative pentru îmbunătățirea cadrului legal și pentru instruirea personalului din poliție și justiție, încă mai este nevoie de resurse și pregătire pentru ca aceste cazuri să fie gestionate eficient. Creșterea conștientizării, perfecționarea legislației și pregătirea adecvată a celor care aplică legea sunt esențiale pentru ca victimele să poată primi sprijin real și pentru ca agresorii să fie trași la răspundere.
16 miliarde de euro pe an este costul economic aproximativ al violenței bazate pe gen în România
De asemenea, unul dintre cele mai mari impedimente este dificultatea de a aduna probe. Capturile de ecran nu sunt întotdeauna considerate suficiente, iar agresorii pot șterge rapid mesajele sau conturile, făcând dificilă demonstrarea abuzului. În plus, mecanismele de raportare ale platformelor sociale nu oferă întotdeauna sprijin adecvat victimelor, iar mulți agresori revin sub identități false, continuând abuzul. De asemenea, nu toate cazurile sunt tratate cu seriozitate. Uneori, victimele care depun plângere se confruntă cu scepticism, iar violența digitală este percepută ca un conflict minor sau o simplă dispută personală.
Însă violența digitală nu este doar despre un mesaj răutăcios sau o amenințare trecătoare – este un mecanism de control și distrugere care poate avea consecințe devastatoare. Până când autoritățile, platformele și sistemul legislativ vor acționa mai ferm, conștientizarea, prevenția și implicarea întregii societăți rămân cele mai puternice arme ale victimelor. Fără o înțelegere clară a impactului psihologic și social pe care aceste agresiuni le pot avea, victimele pot simți că luptă singure într-un sistem nepregătit să le protejeze.
Spre toleranță zero
În teorie, atât în România, cât și la nivel european, legislația merge spre toleranță zero față de violența domestică (în familie) și cea digitală. În fapt, la nivel european, combaterea violenței împotriva femeilor este o prioritate clară, reflectată în politici și inițiative legislative recente. În martie 2022, Comisia Europeană a propus o directivă pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, menită să creeze un cadru legislativ unitar în toate statele membre. Directiva – aflată încă în proces de adoptare – urmărește definirea clară și uniformă a infracțiunilor de violență de gen, incluzând hărțuirea cibernetică, cyberstalkingul, accesul ilegal la comunicațiile victimei și distribuirea neautorizată a imaginilor intime, astfel încât aceste fapte să fie sancționate peste tot în UE. De asemenea, propunerea prevede măsuri concrete de sprijin pentru victime, precum linii telefonice de urgență disponibile 24/7 în toate statele membre și ordine de protecție recunoscute la nivel transfrontalier.
Un alt pas important a fost făcut în 2023, când Uniunea Europeană a aderat oficial la Convenția de la Istanbul, întărind astfel angajamentul de a combate violența domestică și de gen. În paralel, alte reglementări esențiale contribuie la protejarea victimelor: Regulamentul GDPR le oferă posibilitatea de a solicita ștergerea datelor personale folosite abuziv (inclusiv imagini intime distribuite fără consimțământ), iar Digital Services Act (DSA) impune platformelor online obligația de a elimina rapid conținutul ilegal, precum amenințările sau discursul care instigă la ură și violență pe criteriu de gen.
Însă provocarea reală rămâne punerea legislației în aplicare: ordinele de protecție trebuie monitorizate eficient, poliția și procurorii trebuie să trateze cu seriozitate plângerile victimelor, iar instanțele să sancționeze cu fermitate agresorii. Fără acțiuni concrete, legea rămâne doar un paragraf pe hârtie.
O obligație morală... și economică
Violența de gen nu doar distruge vieți, ci vine și cu un preț uriaș pentru întreaga societate. În România, costul economic al violenței bazate pe gen ajunge la aproximativ 16 miliarde de euro pe an, potrivit estimărilor Institutului European pentru Egalitatea de Șanse (EIGE) din 2021. O sumă colosală care reflectă cheltuieli medicale pentru tratarea rănilor fizice și a traumelor psihologice, costurile suportate de poliție și sistemul dejustiție, dar și pierderile economice cauzate de scăderea productivității victimelor – zile de muncă pierdute, performanță redusă sau chiar pierderea locului de muncă. La nivel european, impactul este și mai alarmant: un raport EIGE din 2014 estima că violența împotriva femeilor costă economiile UE peste 225 de miliarde de euro anual. O astfel de povară financiară nu afectează doar victimele, ci și întreaga societate.
„Scopul agresorului este să țină victima într-o stare de stres continuu, dar noi, ca societate, nu trebuie să fim spectatori – fiecare dintre noi poate contribui la oprirea unui astfel de abuz.“ - Giulia Crișan, avocată
Așadar, combaterea violenței nu este doar o obligație morală, ci și o decizie economică inteligentă. Investițiile în prevenție, protecție și sprijin pentru victime ar putea reduce semnificativ aceste costuri, construind în același timp o societate mai sigură și mai echitabilă pentru toți.
Primul ajutor
Dacă observi o postare în care cineva distribuie informații private despre o altă persoană, primul instinct este să o raportezi platformei de social media – dar există și pași legali concreți pe care îi poți urma pentru a ajuta victima, chiar dacă nu o cunoști personal. „Într-o astfel de situație, poți face o sesizare la poliție, nu o plângere – pentru că nu ești tu persoana vizată, dar legea îți permite să semnalezi o posibilă faptă penală. Este foarte important să salvezi probe înainte ca agresorul să șteargă conținutul“, explică avocata Giulia Crișan.
Înainte de a face sesizarea, realizează capturi de ecran cu postarea, mesajele sau imaginile în cauză, astfel încât să fie vizibil și contul de pe care au fost postate. Dacă poți, verifică cine a interacționat cu postarea – like-uri, comentarii sau distribuiri pot ajuta poliția să identifice persoane care au văzut conținutul și pot fi audiate ca martori. Ulterior, depune o sesizare la poliție, explicând clar de ce postarea ridică suspiciuni și cum afectează victima. „Chiar dacă victima nu știe că este vizată sau nu a depus plângere, noi, ca societate, putem să acționăm. Dacă vezi un astfel de comportament abuziv, îl poți raporta, pentru că este o faptă penală. La fel cum ai suna la poliție dacă ai vedea pe cineva smulgând geanta unei persoane pe stradă, poți face același lucru și pentru o formă de violență digitală. Scopul agresorului este să țină victima într-o stare de stres continuu, dar noi, ca societate, nu trebuie să fim spectatori – fiecare dintre noi poate contribui la oprirea unui astfel de abuz“, subliniază avocata.
Se încarcă comentariile...
