Ştefan Iordache s-a născut maestru

El poate fi văzut, în această seară, de la ora 19.00, în spectacolul "Alex şi Morris", la Teatrul Mic, alături de Mitică Popescu Ştefan Iordache este, pentru marea majoritate a

El poate fi văzut, în această seară, de la ora 19.00, în spectacolul "Alex şi Morris", la Teatrul Mic, alături de Mitică Popescu

Ştefan Iordache este, pentru marea majoritate a iubitorilor de teatru şi film româneşti, simplu, maestrul. Un apelativ care pe foarte modestul actor iubitor al traiului simplu, fără urmă de snobism, îl cam lasă rece.

Pentru că, spre deosebire de majoritatea celor din breasla sa, Ştefan Iordache nu are vanităţi, nu-l interesează în mod deosebit titlurile, premiile, distincţiile. Maestrul îşi doreşte doar să fie iubit de publicul său. Şi este. Este unul dintre cei mai iubiţi dintre pământeni…

Recent, actorul a fost eroul unei emisiuni la Antena1 care, deloc întâmplător, se numeşte "Geniali". Cine nu-l ştia decât din rolurile sale pe scenă sau în film a avut surpriza să descopere, pe parcursul emisiunii, un om care nicio clipă nu se străduieşte să intre în graţiile nimănui, care nu spune ceea ce "dă bine" la public, ci numai ceea ce simte, care povesteşte cu o sinceritate dezarmantă momente mai puţin cunoscute ale vieţii sale, momente în care a ajuns chiar să se încaiere cu actualul său bun prieten Sebastian Papaiani pentru că iubeau aceeaşi femeie. Ştefan Iordache nu este numai acum omul curajos, care îşi asumă fiecare faptă de viaţă doar pentru că trăim într-o lume liberă.

Şi pe vremea când cenzura funcţiona şi teroriza şi lumea artistică, maestrul a dat un interviu revistei "Cinema" şi, în final, a precizat că una dintre plăcerile vieţii sale este să stea. Adesea, cu prietenii la un pahar cu vin.

Dar, pentru că a bănuit că "cineva", acolo, sus, se va simţi dator să arate că artiştii patriei sunt perfecţiunea întruchipată, a mai precizat: "Să nu scrieţi un pahar cu lapte, să scrieţi aşa cum am zis, un pahar cu vin". Şi aşa a rămas în interviu…

A jucat sute de roluri, în teatru şi film, iar la vremea piesei "Richard al III-lea" era o adevărată victorie să prinzi bilete la spectacol. Se spune că slăbea 3-4 kilograme după fiecare reprezentaţie. L-a ajutat mult în profesia asta solicitantă tihna din viaţa de cuplu.

Soţia sa, profesorul universitar doctor Mihaela Tonitza Iordache, nepoata pictorului Nicolae Tonitza, este cea care de aproape patru decenii veghează la liniştea şi sănătatea soţului său. În lumea teatrului se ştie că l-a iubit necondiţionat şi că i-a oferit mereu mediul propice pentru refacerea fizică şi psihică de după spectacole extenuante.

Ştefan Iordache a dorit în copilăria sa petrecută în Rahova, cartier de care aminteşte mereu cu mare drag, să devină medic. Şi, deşi ar putea să motiveze altfel schimbarea opţiunii sale de viaţă şi să-şi confecţioneze un CV impresionant, el recunoaşte că a picat la admitere cu medie mică şi aşa a apucat pe alt drum. Norocul nostru…

Plimbat, prin natura meseriei în toată lumea, Iordache ar putea să numească, atunci când i se cere, nişte locuri exotice sau localuri cu denumiri sofisticate printre preferinţele sale. Pentru el însă, cartierul copilăriei, Bucureştiul şi cârciuma "Şarpele roşu", acolo unde l-a descoperit pe Nelu Ploieşteanu, rămân "sfinte". Ştefan Iordache este adorabil în orice apariţie publică tocmai pentru că nu ţine deloc să fie aşa.

Este senzaţional mai ales fiindcă, într-o epocă a snobismelor, el a rămas ataşat de valorile simple, de viaţa boemă bucureşteană, aceea fără fiţele momentului, pentru că nu are vilă în Primăverii, ci casă la Gruiu, pentru că se simte bine lângă oamenii simpli, pentru că iubeşte ţăranii din sat şi aceştia pe el, pentru că niciodată nu i-a plăcut să se laude, să iasă în faţă, să fie vedetă. Deşi a fost dintotdeauna, de la începutul carierei sale, când juca în "Dimineţile unui băiat cuminte" (1966) şi toate tinerele anilor '60 visau la el în tăcere…

"Ştefan Iordache este un actor fabulos care face din teatru un miracol. Este miracolul vieţii şi al artei adevărate. (Marii actori se formează în teatru; în cinematografie pot avea succes şi inşi care nu au nimic în comun cu actoria) Expresiv, inspirat, firesc, plin de forţă şi de autenticitate, Ştefan Iordache te face să te bucuri că te-ai născut pentru a-l putea vedea jucând.

Personajele sale sunt vii, extrem de convingătoare. Pentru mine, Ştefan Iordache şi Ion Caramitru sunt cei mai mari actori români din toate timpurile.

Visez să-l cunosc pe acest fascinant actor, să veghem împreună o noapte şi să privim cum stelele se sting, una câte una, în paharele noastre pline cu apă...", aşa a scris un fan al maestrului pe unul dintre site-urile acestuia. Fanul nu este probabil nici critic, nici scriitor, dar este unul dintre milioanele de oameni care îl apreciază şi îl iubesc de peste 40 de ani pe Ştefan Iordache.

Muzica, o altă mare iubire

Iubitor al serilor petrecute între prieteni de suflet, cu muzică bună, dar şi un artist cu simţ muzical înnăscut, Ştefan Iordache a avut duete, de-a lungul timpului, cu soliste celebre: Sanda Ladoşi, Monica Anghel, un spectacol cu Angela Similea, dar, mai ales, un colind absolut răscolitor pe care l-a interpretat alături de Elena Cârstea şi un cor de copii.

Mai târziu, maestrul şi-a lansat propriul său album, intitulat "Magazinul meu de vise", iar critica de specialitate a vorbit despre "rafinament, eleganţă şi stil - sunt cele trei cuvinte care caracterizează acest CD". Albumul conţine opt piese de excepţie şi s-a bucurat de mare succes la public.

Pentru că este foarte credincios, plin de dragoste faţă de Dumnezeu, dar şi faţă de semenii săi, pentru că nu a avut niciodată timp să fie rău, invidios, ranchiunos, pentru că îşi iubeşte meseria cu aceeaşi pasiune ca în prima zi, Ştefan Iordache nu îmbătrâneşte.

Pentru cei care-l iubesc, el va fi mereu maestrul genial care seara, la teatru, este aclamat minute în şir, iar a doua zi trece pe stradă cu pas alene, cu mâinile la spate, privind deschis, frumos şi sincer către orice om care-i iese în cale…

Carte de vizită

Ştefan Iordache s-a născut pe 3 februarie 1941, în Zodia Vărsătorului. A debutat în 1963 la Studioul Casandra, cu rolul lui Arthuro Ui, în piesa "Ascensiunea lui Arthuro Ui poate fi oprită". A interpretat, printre altele, rolurile Regele în "Viziuni flamande" (1968), Raskolnikov în "Crimă şi pedeapsă" (1970), în Hamlet (1974), Consulul Groti din "Să îmbrăcăm pe cei goi" (1978), Richard III (1983), Iisus în "Maestrul şi Margareta" (1980), în Titus Andronicus (1992), Generalul Cearnota în "Fuga" de Mihail Bulgakov (1995), "Barrymore" (2000), în piesa cu titlu omonim.