Se reduce vârsta de pensionare pentru dansatorii şi soliştii de balet

0
Publicat:

Președintele României a promulgat Legea prin care dansatorii şi soliştii de balet beneficiază de reducerea vârstei de pensionare, până la 40 de ani pentru femei şi 45 de ani pentru bărbaţi. 

Dansatorii şi soliştii de balet se vor putea pensiona mai devreme FOTO TNOB
Dansatorii şi soliştii de balet se vor putea pensiona mai devreme FOTO TNOB

Legea promulgată de către președintele Klaus Iohannis are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010, urmărindu-se includerea dansatorilor şi a soliştilor de balet în categoria persoanelor a căror vârstă standard de pensionare poate fi redusă până la 40 de ani pentru femei şi 45 de ani pentru bărbaţi, alături de balerini şi acrobaţi, respectiv includerea soliştilor de balet în enumerarea profesiilor din activitatea artistică ale căror locuri de muncă se încadrează în condiţii speciale, prevăzute în anexa nr. 4 la Legea nr. 263/2022.

Potrivit actului normativ, „Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 56 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

„b) 50 de ani, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b),

cu excepția balerinilor/soliștilor balet, dansatorilor și acrobaților, pentru

care vârsta de pensionare nu poate fi mai mică de 40 de ani pentru femei

și 45 de ani pentru bărbați”. 

De asemenea, la Anexa nr. 4, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: „1. Balerin / Solist balet”.  

De altfel, în cadrul motivării, inițiatorii Legii arată că „în acest moment, unele ansambluri angajează ,,dansatori", iar în altele sunt încadrați drept ,,balerini". Astfel, pentru persoane care au același tip de activitate, condițiile de pensionare sunt diferite, exista, așadar, o mare inechitate în sistem”.

Corpurile de balet din ansamblurile folclorice profesioniste susțin această modificare legislativă și reclamă o gravă discriminare pentru angajați dansatori și soliștii de balet. Trebuie menționat faptul că performanțele tehnice ale membrilor scad odată ce ei înaintează în vârstă. Mulți nu mai pot urca pe scena, iar tinerii absolvenți de școli de artă nu pot ocupa aceste posturi în ansamblurile respective”, mai arată sursa citată.

De asemenea, este notat că „cele mai multe ansambluri profesioniste din țară au angajați balerini în organigramă, nu dansatori populari. Doar doua ansambluri, respectiv ,,Baladele Deltei" din Tulcea și ,,Cindrelul-­Junii Sibiului" au angajați dansatori”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite