Video Festivalul „Mutat la țară“, noutatea 2025. Va fi organizat în două locuri: Alba și Prahova
0Festivalul „Mutat la Țară”, dedicat frumuseții vieții în satul românesc, va fi organizat, pentru prima dată, în două zone: în județele Alba (11-13 iulie 2025) și Prahova (15-17 august 2025).

Andy Hertz, organizatorul evenimentului și fondatorul comunității de Facebook „Mutat la Țară – Viața fără Ceas”, anunță surprize extraordinare pentru Festivalul „Mutat la Țară“ 2025.
Începând din acest an, „Mutat la Țară Fest“ va fi organizat și în județul Alba, în locul numit „Poiana cu Goruni“ din satul Vinerea (parte din orașul Cugir), în perioada 11-13 iulie 2025.
Festivalul „Mutat la Țară“ va continua apoi în perioada 15-17 august 2025, în locul de poveste știut - „La Fermă”, din satul Homorâciu, comuna Izvoarele, județul Prahova.
Festivalul „Mutat la Țară“, ajuns la a treia ediție, este unul dintre ambasadorii traiului în comuniune cu natura, fiind sărbătoriți oamenii și comunitățile rurale. Evenimentele sunt dedicate tuturor celor care au ales sau își doresc să-și construiască un cămin în mediul rural.
„Mutat la țară Fest”, în „Poiana cu Goruni” din Vinerea, Alba
Așadar, sărbătoarea estivală „Mutat la Țară Fest“ 2025 începe în Poiana cu Goruni (Alba), în perioada 11-13 iulie 2025.
„Locația din Alba în care vom desfășura festivalul, Poiana cu Goruni, nu este un camping, dar dacă doriți veți putea campa gratuit pe o pajiște sub goruni, unde veți avea și mașinile alături, însă veți avea nevoie de dușuri solare care se încălzesc la soare. Vor fi disponibile toatele ecologice și apă potabilă”, transmit organizatorii.

Festivalul din Vinerea-Alba urmează să se desfășoare în „Poiana cu Goruni”, la umbra copacilor seculari.
La „Mutat la Țară Fest” vor fi organizate ateliere meșteșugărești și demonstrații despre cum se construiește cu pământ, cum se țese la război, cum se olărește sau cum să crează decorațiuni unice. Va fi organizat și un atelier special de astronomie, unde oamenii vor privi spre stele și vor învăța să înțeleagă cerul nopții.

Va exista și un târg autentic: de la semințe românești, opinci, fluiere și multe alte produse artizanale, până la brânzeturi, fructe uscate și bijuterii handmade. Vor fi și „bucate ca la bunica”, foc de tabără și muzică live oferită de trupe și artiști care îți vor umple sufletul de energie și bucurie.
La evenimentul din județul Alba participă DJ Foldi & Miske, Soundsofom, Patricia și Florin Thomits, Fortissimo Band.Ro, Mădălina Foficaș, trupele locale Echo, Reverb, Rock the Beat, Blue Shadow, dar și artiști cunoscuți ca Paula Hriscu, Nightlosers, cât și ansambluri de la Centrul Cultural Cugir.






Distracția va fi în toi și pentru copii, care se pot bucura de teatru, jocuri interactive, șezători, modelaj, pictură și multe alte surprize.
„Vom avea teatru și lectură pentru copii, cai pentru călărie, ateliere de olărit, pictură, sculptură, tâmplărie, artă botanică, cusut, șezători, lucru cu lut jocuri, concursuri și multe alte surprize. Bucătarii vor găti de la pită cu jumări și plăcinte de casă la ciorbe la ceaune și fripuri, bulz cu smântână, oaie la garniță, sarmale, tocănițe, oaie la tuci și vom avea chiar și un atelier de făcut zacuscă! Vom avea și bucătărie ardelenească, dar și stand special despre satele din Delta Dunării, unde vom găsi preparate din pește și storceag de sturion”, spune Andy Hertz.
Vor participa ingineri, arhitecți, restauratori, meșteri și alți specialiști implicați activ în proiecte de reabilitare din zona rurală.
„Vom discuta despre cele mai bune practici, greșelile frecvente și soluțiile sustenabile pentru păstrarea autenticității construcțiilor vechi, fără a compromite confortul sau durabilitatea”, a mai precizat acesta.
În august începe festivalul și la ferma din Homorâciu
Pentru al treilea an consecutiv, „Mutat la țară - Fest” se va organiza și în Prahova, în locul de poveste numit „La Fermă”, în satul Homorâciu din comuna Izvoarele, în perioada 15-17 august 2025.
„Locația La Fermă, sat Homorâciu, unde se va desfășura festivalul nostru, se află într-un frumos camping, iar dacă doriți să stați la cort, veți plăti la intrare prețul de campare stabilit de gazde (50lei/noapte de cort), dar găsiți și hoteluri, pensiuni, airbnb, booking, în comuna Izvoarele sau în Vălenii de Munte”, transmit organizatorii.
„Vă invităm să deschidem împreună pagini noi din cartea vieții la țară, o lume care nu e doar un vis, o lume în care nu doar sunetele spun povești, o lume care nu este doar despre trecut, ci, mai mult, rămâne o soluție pentru viitor – un tărâm minunat în care mulți dintre noi am ales deja să trăim și să ne creștem copiii. Satul românesc este o fereastră către trecut, dar mai ales o poartă larg deschisă către viitor!”, precizează Andy Hertz.
Pe paginile de socializare ale festivalului „Mutat la Țară“ și pe site-ul acestuia sunt amănunte despre participarea la acest eveniment așteptat de comunitatea celor care au redescoperit traiul la țară.