Manifestaţii la Washington, San Francisco şi L.A împotriva războiului în Irak
Între 2.500 şi 3.000 de manifestanţi s-au reunit ieri la Washington pentru a marca împlinirea a şase ani de la declanşarea războiului în Irak şi pentru a cere autorităţilor să pună capăt ostilităţilor, informează AP.
"Avem nevoie de muncă şi de şcoli, nu de război!", "Stop războiului!" se putea citi pe pancartele purtate de participanţi. Peste 1.000 de asociaţii au susţinut defilarea, potrivit organizatorilor.
Manifestanţii, care cereau retragerea imediată a trupelor americane din Irak, au mărşăluit de la Memorialul Lincoln - trecând pe lângă Pentagon - până la Arlington County, în Virginia, unde au depus sicrie negre nu departe de Cimitirul naţional.
Preşedintele american a afirmat că intenţionează să dezangajeze 100.000 de soldaţi din Irak până în vara anului 2010. El a promis să retragă toate trupele înainte de sfârşitul anului 2011, dată care figurează în acordul încheiat între guvernul irakian şi guvernul predecesorului său, George W. Bush.
Manifestaţii similare au fost organizate la Los Angeles, unde demonstranţii s-au culcat pe bulevardul Hollywood, în memoria soldaţilor ucişi în Irak, şi la San Francisco, unde manifestanţii s-au confruntat cu poliţia.
Războiul în Irak a început în zorii zilei de 20 martie 2003, cu bombardamente asupra sudului capitalei irakiene, Bagdad.





















































