Cum pot cere ajutor de urgență persoanele cu deficiențe sau dizabilități în cazul violenței domestice

0
Publicat:

Chiar dacă statul a implementat sistemul de urgență SMS 113 pentru persoanele cu deficiențe de auz/vorbire, procedura de înregistrare în sistem este una anevoioasă sau chiar imposibilă pentru o persoană care este victimă a violenței și care poate se află într-o dublă relație de dependență, atât psihologică, cât și fizică cu agresorul. 

Violență
Sistemul SMS 113 presupune o înregistrare în prealabil a numărului de telefon

Persoana cu dizabilități de auz/vorbire poate beneficia de acest serviciu implementat de Serviciul de Telecomunicații Speciale doar dacă în prealabil și-a înregistrat numărul de telefon în baza de date a Sistemului pentru apeluri de urgență 113. În momentul în care va apela, sistemul va identifica numărul de telefon ca aparținând unei astfel de persoane, iar operatorul va urma procedura standard gestionând urgența printr-un schimb de mesaje. Toată procedura de înregistrare în acest sistem de urgență este prezentată pe site-ul oficial al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, dar și pe cel al Serviciului de Telecomunicații Speciale.

De asemenea, o altă modalitate prin care se poate solicita ajutor de urgență este prin intermediul aplicației mobile Apel 112, prin care coordonatele geografice de pe telefonul mobil al persoanei care raportează un caz de urgență, pe teritoriul României, sunt transmise direct către Serviciul 112, dacă dispune de o conexiune de date activă și de un telefon compatibil cu funcția de localizare. Aplicația este disponibilă în română, engleză, franceză, olandeză, maghiară și ucraineană.

Dar ce se întâmplă după ce victimele cu deficiențe sau dizabilități solicită ajutor? În zona privată, ONG-urile încearcă să își adapteze serviciile în funcție de dizabilitățile și nevoile pe care le au victimele, însă și în cazul lor resursa umană și cunoștințele sunt esențiale. „Reușesc să facă acest lucru colaborând chiar cu supraviețuitoare ale violenței care au dizabilități locomotorii sau de vedere“, explică Andreea Bragă. Însă lucrurile sunt departe de a fi perfecte, iar investițiile în resurse, atât umane, cât și materiale, și în infrastructură sunt primordiale pentru victimele violenței domestice cu dizabilități și deficiențe. „Cu siguranță, suntem departe de a avea servicii cu adevărat accesibile pentru persoanele care sunt diferite de majoritatea dintre noi“, punctează coordonatoarea advocacy din cadrul Centrului FILIA, Andreea Bragă. Pentru aceste victime este mult mai greu, adaugă aceasta, menționând că până și orașele sunt de cele mai multe ori inaccesibile pentru persoanele cu dizabilități odată ce au ieșit pe ușa casei. „Cu atât mai greu le este într-un sat, unde poate nu au acces la internet sau la un dispozitiv care este adaptat nevoilor“, mai adaugă aceasta.

Sursă foto: Shutterstock

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite