Violența împotriva femeilor. Pandemia din umbră care acaparează România
0Violența împotriva femeilor este atât de răspândită, încât Organizația Mondială a Sănătății o consideră „un fenomen de proporții pandemice“ sau „pandemia din umbră“.
La început de secol XXI, Organizația Națiunilor Unite stabilea Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor pe data de 25 noiembrie, fiind marcată anual în întreaga lume. Dar unde se situează România la 23 de ani de la acest moment? După mai bine de două decenii de când țara noastră și-a luat angajamentul să elimine acest tip de violență și să marcheze anual Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, femeile rămân în continuare cele mai numeroase victime ale violenței domestice în care agresorul este soțul sau partenerul, potrivit Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Astfel, în 84% din cazurile de violență domestică despre care au auzit respondenții în rândul cunoștințelor, victima era soția sau partenera agresorului. În același timp, Barometrul Violenței de Gen realizat de Centrul FILIA în 2022 arată că în primele 6 luni ale anului menționat 18.507 femei au fost victimele unor acte de violență înregistrate de Poliția Română: 18 cazuri de omor, 13 tentative de omor, 12.801 acte de vătămare corporală. Totodată, 2.579 de femei au fost amenințate, iar 98 au fost violate.
„Nu avem o evaluare realistă despre cât de extinsă este cu adevărat violența împotriva femeilor în România, ci doar datele pe care le oferă Poliția în ceea ce privește plângerile. Dacă vom analiza aceste date pe județe, vom observa că există diferențe între ele, însă acolo unde este un număr mai ridicat de plângeri nu înseamnă neapărat că există mai multă violență, ci că oamenii sunt mai informați sau că există niște actori locali – asistenți sociali, polițiști, ONG-uri – care muncesc în această direcție, ceea ce se materializează într-un număr mai ridicat de plângeri la Poliție“, explică Andreea Bragă, coordonatoare advocacy în cadrul Centrului FILIA.
Între cifrele oficiale și realitatea dureroasă
De asemenea, 33.970 de femei au fost victime ale actelor de violență pe baza actelor de sesizare din 2021. Dintre acestea, peste 23.000 au suferit loviri sau alte acte de violență, în timp ce 4.431 au fost amenințate, iar 100 au fost violate. Cifrele sunt îngrijorătoare și nici măcar nu prezintă realitatea, întrucât multe păstrează tăcerea din cauza fricii de agresor, a rușinii și stigmatului, a temerii că le vor fi luați copiii, a modului în care agresorul le-a abuzat și psihic atât de mult timp încât le-au făcut să creadă că nu pot supraviețui fără el. „O victimă are dificultăți în a alege momentul în care să plece și să scape din acea situație. Mereu spune că «lasă, trece», «poate mâine e mai bine», «și dacă plec, ce fac?». Victima are în spate un bagaj întreg de amenințări la care se gândește în momentul în care vrea să plece. Agresorul o agresează mai întâi psihic spunându-i: «nu ești bună de nimic», «nu ești capabilă», «dacă nu te luam eu, mureai de foame», «dacă pleci, îți iau copiii și nu îi mai vezi niciodat㻓, explică Giulia Crișan, avocată și consultantă pentru Asociația ANAIS.
Datele din 2021 arată că 19.094 dintre agresori sunt sau au fost căsătoriți cu victima, iar 11.287 sunt actuali sau foști parteneri, în timp ce pentru infracțiunile din primele 6 luni ale anului 2022, 9.649 dintre agresori sunt sau au fost căsătoriți cu victima, 6.710 sunt actuali sau foști parteneri, potrivit Barometrului Violenței de Gen.
Pentru a diminua riscul ca o fată sau o femeie să ajungă într-o asemenea situație, informarea despre violență ar trebui să se facă de la vârste timpurii, mai ales că nu puține sunt cazurile în care copiii sunt la rândul lor victime. „Dacă copiii doar asistă la actele de agresiune între membrii familiei, tot sunt considerați de lege victime și beneficiază de ordin de protecție. Studiile psihologilor au arătat că acei copii sunt mai traumatizați decât cei care au fost loviți doar o singură dată. Sunt și situații în care copiii devin apărători ai părintelui-victimă, de cele mai multe ori mama. Astfel, uneori ajung să fie la rândul lor agresați pentru că au încercat să își protejeze mama, pe care ei o consideră foarte vulnerabilă pentru că nu se poate apăra. Am întâlnit și situații în care copiii și-au condiționat mama să solicite protecție amenințând că vor fugi de acasă sau vor face alte lucruri mai grave“, exemplifică avocata Giulia Crișan.
Astfel, dincolo de ce înseamnă violența, care sunt formele ei, foarte importante sunt și informațiile despre ce ar trebui să facem dacă ne confruntăm cu violența sau suntem martori la ea. „Din punctul meu de vedere, acest tip de informare ar trebui să înceapă de la vârste fragede, încă din timpul școlii, pentru că violența începe devreme, fie că vorbim de copiii care sunt victime ale violenței sau ale abuzurile sexuale, fie că vorbim despre violența dintre adolescenți. Atât timp cât ei nu știu să numească ceea ce trăiesc le este foarte greu să ceară ajutorul și să aibă încredere într-un adult astfel încât să le povestească ceea ce au trăit“, explică Andreea Bragă, coordonatoare advocacy în cadrul Centrului FILIA.
Restricțiile, un semnal de alarmă
În cele mai multe cazuri, violența fizică și cea sexuală reprezintă ultimul stadiu de violență la care un agresor își supune victima. Înainte de a ajunge aici, încă de la începutul relației, el își impune treptat controlul asupra victimei, inițial prin metode aproape insesizabile. „Într-o relație, controlul se impune încă de la început, treptat: de la «de ce ai întârziat cinci minute?», «de ce i-ai răspuns la telefon?» până la «de ce să mergi cu prietenele cu autobuzul, mai bine te duc eu»“, punctează Giulia Crișan. Acest lucru se întâmplă în contextul în care una din patru persoane acceptă fără probleme ideea că o femeie nu poate ieși în oraș neînsoțită de partener, iar 23% dintre români consideră acceptabil ca unei femei să i se interzică să aibă un grup de prietene/prieteni.
„Întotdeauna când impune astfel de restricții, o face pe victimă să creadă că toate sunt în beneficiul ei: «pentru că te iubesc, nu vreau să mergi cu fetele cu autobuzul că e riscant, mai bine te duc eu», «nu mai bine stai tu acasă, la ce îți mai trebuie atâta școală?», «de ce să mergi tu la lucru, îți dau eu bani și tot ce îți trebuie»“, adaugă Giulia Crișan. Iar datele sunt clare: unul din patru consideră acceptabil ca bărbatul să nu lase partenera să își folosească banii cum dorește, potrivit Barometrului. „Când apar astfel de restricții, inclusiv verificarea telefonului personal al victimei, ar trebui să își ridice un semnal de alarmă. De exemplu, dacă observă că ea vorbește cu anumite prietene, în timp începe să le denigreze în fața ei până o convinge că nu sunt persoane bune și ajunge să o izoleze de tot: de la prietene, chiar până la propria mamă“, punctează avocata.
Dincolo de dependența psihologică pe care agresorul i-o formează în timp victimei față de el, apar și alte elemente care complică foarte mult relațiile în care există violență – stigmatul, rușinea, dar și „presiunea comunității, care de cele mai multe ori blamează victima, scuză agresorul și pune prin diferite forme presiune pe împăcarea victimei cu agresorul“, explică Andreea Bragă. „În rândul autorităților locale există multe prejudecăți, violența fiind considerată o problemă privată care se întâmplă doar în anumite medii pe principiul: lasă, că tot ei se-mpacă“, mai adaugă aceasta. De asemenea, statisticile arată că se remarcă o presiune mai mare a societății în rândul oamenilor conservatori, mai tradiționali, care sunt prezenți și în mediul rural, și în cel urban.
Brățările electronice, o șansă la siguranță
Unul dintre elementele care fac diferența dintre viață și moarte este sistemul privind monitorizarea prin dispozitive electronice, mai ales într-o țară în care victima este cea care trebuie să aducă probe care demonstrează că a fost agresată, se află în pericol și are nevoie de protecție, în timp ce autoritățile intervin prea puțin și rareori să o sprijine în acest demers. „Noi am militat pentru implementarea acestui sistem de monitorizare pentru că am avut de-a lungul timpului, din 2012 și până acum, foarte multe ordine de protecție încălcate de către agresori, în unele cazuri chiar de mai multe ori. De asemenea, am avut multe dosare penale în care victimele nu au putut produce probe cu privire la încălcarea acestor ordine de protecție“, explică Giulia Crișan.
După mulți ani în care s-a militat pentru implementarea acestui sistem de monitorizare, la 1 octombrie 2022 a fost pus în aplicare în București și în județele Iași, Mureș și Vrancea, fiind folosite dispozitive electronice de supraveghere, respectiv așa-zisele „brățări electronice“, care au un dublu rol: atât de protejare a victimei, cât și de colectare automată a dovezilor privind încălcarea ordinului de protecție. Astfel, agresorul trebuie să poarte o brățară electronică pe gleznă, conectată la un dispozitiv mobil similar unui telefon, pe care nu îl poate îndepărta la o distanță mai mare de 8-10 metri de el. Altfel, se declanșează o alarmă de defecțiune în sistemul poliției. De asemenea, și victima primește un dispozitiv mobil.
Ordinul de protecție, insuficient
„În cazul violenței domestice, victima este cea care trebuie să vină cu proba de acasă în fața polițistului, procurorului și a instanței. Dacă victima își dovedește starea de pericol, obține protecție, dacă nu are probe, instituțiile nu fac prea multe demersuri în a dovedi că ea are nevoie de protecție. Același fenomen se observă și în cazul încălcării ordinelor de protecție. Dacă victima nu avea dovezi – martori, înregistrări – nu putea să probeze o încălcare de ordin de protecție. Iar atunci când avea totuși probe, tot timpul agresorul avea câte o justificare, iar autoritățile înclinau să creadă mai mult explicația lui decât pe ai ei“, mai explică avocată Giulia Crișan.
87% dintre victimele încălcării ordinului de protecție, în 2021, sunt femei, potrivit Barometrului Violenței de Gen. În această situație, dispozitivele de supraveghere electronică sunt esențiale pentru protejarea victimei și ținerea agresorului la distanță, mai ales când cel din urmă știe atât de multe despre victimă: de la locul în care lucrează la traseul pe care îl urmează la întoarcerea acasă și zonele pe care le frecventează. Ce l-ar împiedica pe agresor să o pândească, să se apropie de ea și chiar să o rănească dacă nu ar purta această brățară electronică care alertează imediat poliția atunci când se apropie de victimă, de domiciliul sau locul ei de muncă? „Tocmai în situațiile în care victima nu a crezut că agresorul ar fi capabil, el a încălcat ordinul de protecție“, mai punctează Giulia Crișan.
Șansa la o viață în siguranță
De asemenea, de foarte multe ori, frica agresorului de a avea brățară și a sta polițiștii cu ochii pe el protejează victima chiar și după încheierea perioadei de monitorizare, cu atât mai mult cu cât „brățara electronică purtată de agresor conține o fibră optică, iar orice acțiune asupra ei declanșează o alarmă în sistemul Poliției, deci nu poate scăpa de ea“, mai explică avocata.
Pentru victimele informate despre această măsură, sistemul de monitorizare le oferă speranța și încrederea că își pot face o nouă viață, fără agresor și agresiune, în care sunt în siguranță. „Uneori, femeile care supraviețuiesc în relații violente știu cel mai bine cum să supraviețuiască în acea relație, iar atunci când ies din ea trec printr-un moment periculos pentru ele și toți cei care sunt în jurul ei ar trebui să îi fie alături în cel mai profesionist mod: familie, comunitate și autorități. Din păcate, nu se întâmplă acest lucru“, subliniază Andreea Bragă. Tocmai de aceea este important ca acest sistem de monitorizare să fie cunoscut de cât mai multe persoane, astfel încât șansele victimei de a reuși să se desprindă și să scape definitiv de agresor să crească considerabil. „Este important ca victimele să știe că există femei care au reușit să iasă din relații abuzive, că există grupuri pentru învingătoare care vorbesc despre experiența lor și modul cum și-au construit o viață nouă liberă de agresiune. Toate aceste povești le dau curaj și altor femei să facă acest pas și să îndrăznească să viseze la o viață în care nu se tem să meargă acasă“, conchide Andreea Bragă, coordonatoare advocacy în cadrul Centrului FILIA.
Sursă foto: Shutterstock
Se încarcă comentariile...
