Covoare și permise auto, la racla Sfintei Parascheva. Apelul preoților către pelerini: „Să fie mici și să nu producă deranj”

0
Publicat:

Sute de mii de credincioși au ajuns în aceste zile la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva, unii așteptând chiar și 12 ore la rând. Tradiția spune că orice obiect care atinge racla va fi binecuvântat și va purta noroc.

Baldachinul cu moaștele Sfintei Parascheva la Catedrala Mitropolitană de la Iași Foto Mihai Pelin
Baldachinul cu moaștele Sfintei Parascheva la Catedrala Mitropolitană de la Iași Foto Mihai Pelin

Cei mai mulți pelerini au adus obiecte mici: iconițe, batiste, haine sau brățări, dar au existat și situații mai puțin obișnuite. Unii au venit cu covoare pe umăr sau sacoșe pline cu daruri pentru familie.

„Am adus haine pentru copii, pentru nepoți și pentru frați”, spune o credincioasă pentru observator. 

„Maiouri, batiste, pentru fiecare membru câte ceva”, adaugă ea. 

O altă pelerină a trecut prin raclă chiar permisul auto, alături de mir și iconițe. „Să o protejeze de accidente”, explică ea pentru sursa citată. 

Preoții fac apel la decență și recomandă pelerinilor să nu aducă obiecte de mari dimensiuni care să blocheze rândul sau să atragă atenția.

„Cum e să vii cu un covor de mari dimensiuni și sa oprești rândul, ceilalți să se uite lung la tine. (...) Este bine să fie mici și să nu producă deranj altor pelerini”, spune preotul Lucian Apopei.

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va rămâne spre închinare până pe 15 octombrie, când va fi reintrodusă în Catedrala Mitropolitană.

Pe 14 octombrie, de hramul Sfintei, va fi oficiată Sfânta Liturghie pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei.

Evenimentul, considerat cel mai mare pelerinaj ortodox din România, adună în fiecare an sute de mii de oameni care vin să se roage pentru sănătate, iertare și binecuvântare.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite