Florin Niță, despre retragerea din fotbal și ieșirea din circuitul naționalei. Ce planuri are portarul pentru noul an. „Am tot așteptat tranferul, n-a fost să fie”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rămas fără angajament după încheierea contractului cu Damac, Florin Niță nu ia în calcul nici retragerea din activitate, nici o revenire în Superliga.

Florin Niță  Foto/APA-PICTUREDESK
Florin Niță Foto/APA-PICTUREDESK

La 38 de ani, portarul român spune că se simte în continuare pregătit pentru fotbal la nivel înalt și este hotărât să își continue cariera.

Deși despărțirea de clubul din Arabia Saudită, produsă în vară, l-a lăsat fără echipă și l-a scos temporar din planurile naționalei, Niță nu a abandonat antrenamentele. În ultimele luni, acesta s-a pregătit constant sub îndrumarea antrenorului de portari Costică Dumitru, menținându-se într-o formă bună.

„Știu ceea ce pot și știu cine sunt!”

Fostul internațional susține că își cunoaște foarte bine nivelul și nu este dispus să accepte orice ofertă doar pentru a reveni în activitate, fiind atent la alegerea următorului pas din carieră.

M-am antrenat în tot acest timp cu nea Costică Dumitru, căruia îi mulțumesc. Am tot așteptat să vină ceva în perioada trecută de transferuri, dar n-a fost să fie. Poate va fi de data aceasta. Eu îmi doresc să fiu sănătos și să prind un contract, dar nu mi-aș dori, sincer vorbesc, să fac pasul înapoi. Prin pas înapoi mă refer la revenirea în România. Știu că este greu, dar nu imposibil. Știu ceea ce pot și știu cine sunt.

Nu m-am retras, dar vom vedea. Deocamdată nu am luat în calcul retragerea, dar imprevizibilul poate apărea. Nu îmi doresc lucrul ăsta, evident, dar vom vedea!”, a declarat Florin Niță, conform pro.tv.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite