Ce alocație primesc, de fapt, copiii ucraineni, comparativ cu cei români? De unde vine mitul celor 3.800 de lei care circulă din nou pe rețelele de socializare | adevarul.ro

Ce alocație primesc, de fapt, copiii ucraineni, comparativ cu cei români? De unde vine mitul celor 3.800 de lei care circulă din nou pe rețelele de socializare

Publicat:
0
1 live

O informație falsă potrivit căreia copiii ucraineni ar primi alocații de 3.800 de lei, de peste zece ori mai mari decât cele acordate copiilor români, continuă să provoace dispute între membrii unor familii din România. Subiectul a revenit în atenție după ce un român a povestit pe Reddit că unchiul său este convins că statul acordă aceste sume refugiaților ucraineni. Analistul economic Adrian Negrescu explică pentru „Adevărul” cât primesc, în realitate, copiii ucraineni și cum a apărut informația falsă.

Fetiță cu bentiță în culorile drapelului Ucrainei
Alocațiile copiilor ucraineni din România sunt egale cu cele ale copiilor români Foto: Pixabay

„Am avut o discuție în contradictoriu cu unchiul meu. El spune că alocațiile copiilor ucraineni sunt de 3.800 de lei, în timp ce ale copiilor români sunt de câteva sute de lei, conform unor declarații publice ale unor parlamentari din opoziție. Eu citisem că alocațiile tuturor copiilor sunt la fel, circa 300 de lei. (...) Știu că e veche povestea, dar aș vrea să-i arăt o dovadă plauzibilă, o chitanță, ceva”, a scris un român pe subreddit-ul r/Roumanie.

Postarea a stârnit zeci de reacții, inclusiv din partea unor persoane care au povestit că au întâlnit aceeași convingere în propriile familii sau în discuțiile cu oameni din jurul lor. Alți participanți au încercat să explice diferența dintre alocațiile pentru copii și ajutoarele acordate refugiaților ucraineni pentru cazare și hrană.

„Mi se pare sincer înfricoșător ce aparat de propagandă este Facebookul și cum i-a spălat pe toți pe creier cu aceleași idei. Această țară, care i-a așteptat pe ucraineni cu ceai cald și ajutoare când au trecut granița, la izbucnirea războiului, acum îi învinovățește pentru tot ce e greșit în lume. Mama mea, de exemplu, îi urăște că nu are loc de ei în mall, ea fiind casnică și mergând zilnic la mall, în timpul zilei, la fel ca femeile acelea”, a comentat un utilizator.

Un altul a povestit că a întâlnit aceeași convingere într-o conversație cu un șofer de Uber, după ce în trafic a apărut o mașină înmatriculată în Ucraina. „De acolo a început balamucul. «Ce părere aveți că ucrainenii au dreptul să circule pe șoselele din România? Știați că circulă fără asigurări și le decontează statul român daunele în caz de accident?» (...) După care a ajuns și la faza cu alocația de 3.800 de lei. Am încercat să aflu cum a ajuns el la concluzia asta, pentru că o spunea cu atâta amărăciune, convins 100% că acesta este adevărul și că de aceea suntem săraci. N-am putut să mă înțeleg cu el”, a relatat utilizatorul.

În discuție a intervenit și o persoană din Ucraina, stabilită în România, care a contestat ideea că refugiații ar trăi din ajutoarele statului.

„Pot să întreb unde pot solicita această alocație pentru copilul meu, având în vedere că nu am primit niciun ban în cei patru ani petrecuți în România? (...) Am muncit din greu în fiecare zi pentru a mă întreține pe mine și pe copilul meu, plătind taxe aici. M-am săturat de cei care cred că toți ucrainenii trăiesc pe spinarea românilor”, a transmis aceasta.

Cât primesc, de fapt, copiii ucraineni

Analistul economic Adrian Negrescu explică pentru „Adevărul” că legislația nu stabilește alocații diferite în funcție de cetățenia copiilor care beneficiază de acest drept.

„Legea alocației de stat pentru copii se aplică tuturor copiilor care locuiesc legal în România împreună cu părinții, indiferent de cetățenie. Un copil ucrainean aflat sub protecție temporară primește aceeași sumă ca un copil român: 719 lei pe lună până la doi ani și 292 de lei pe lună între doi și 18 ani, respectiv 719 lei pentru copiii cu dizabilități. Sumele sunt înghețate la acest nivel și în 2026, pentru toți copiii, români sau ucraineni”, precizează analistul.

Acesta face distincția între alocația pentru copii și programele prin care autoritățile au sprijinit persoanele refugiate din cauza războiului.

„Separat, statul român a avut un program de sprijin pentru refugiați, legat de cazare și hrană, nu de copii. În forma lui din ultimii ani, o familie putea primi 2.000 de lei pe lună pentru cazare, iar o persoană singură 750 de lei, la care s-a adăugat o perioadă limitată o sumă pentru hrană”, spune el.

Începe școala, începe și „al doilea job” al părinților. Cum își pot adapta programul fără să-și ia concediu

Condițiile de acordare a sprijinului au fost modificate în timp, fiind introduse cerințe privind angajarea sau înregistrarea adulților la agențiile de ocupare și înscrierea copiilor la școală.

„Ajutorul a fost redus treptat, iar în 2025 se mai acorda doar pentru trei luni, celor care lucrau sau erau înregistrați, ori sub formă de cazare pentru persoanele vulnerabile, de 500 de lei pentru o persoană singură și 1.500 de lei pentru o familie. Nu există și nu a existat nicio alocație de 3.800 de lei pentru un copil”, subliniază Adrian Negrescu.

De unde a apărut suma de 3.800 de lei

Afirmația a circulat în mai multe variante, inclusiv cu suma de 3.700 de lei, și a fost reluată în spațiul public în timpul campaniei electorale din 2024.

„Cel mai probabil, confuzia vine din primii ani ai războiului. Programul cunoscut ca «50/20» deconta 50 de lei pe zi pentru cazare și 20 de lei pe zi pentru hrană pentru fiecare refugiat. Banii mergeau în mare parte la românii care îi găzduiau, nu direct la refugiați. Pentru o familie cu mai mulți copii, sumele lunare adunate păreau mari, iar de aici până la mitul unei «alocații uriașe» pentru fiecare copil a fost doar un pas”, explică analistul.

„Așa funcționează dezinformarea: pornește de la ceva real, scoate cifrele din context, le amestecă și le prezintă ca pe un privilegiu nedrept”, adaugă acesta.

„Pentru alții sunt bani, pentru noi nu”

Dincolo de confuzia privind sumele, Adrian Negrescu atrage atenția asupra efectelor economice și sociale ale răspândirii unor asemenea informații.

„Impactul este mult mai mare decât pare. Într-o perioadă în care inflația a mâncat puterea de cumpărare 14 luni la rând, iar alocațiile copiilor români sunt înghețate de doi ani, o știre falsă despre ajutoare mari pentru alții lovește exact în sentimentul de nedreptate pe care îl trăiesc multe familii. Oamenii nu mai judecă cifrele, ci emoția: «pentru alții sunt bani, pentru noi nu»,” continuă acesta.

Șefii care au fiice ajung să angajeze mai multe femei. Ce au descoperit cercetătorii

Analistul avertizează că asemenea percepții pot alimenta presiunea pentru decizii populiste și pot îngreuna integrarea refugiaților care lucrează și plătesc taxe în România.

„Discuția legitimă despre modul în care statul își împarte resursele trebuie purtată pe bază de date, nu de zvonuri. Dacă vrem să vorbim despre echitate, subiectul real este cât de puțin au primit copiii români în ultimii ani, cu alocații înghețate în plină inflație. Acolo este problema, nu la un ajutor inexistent de 3.800 de lei”, mai spune el.

De asemenea, Adrian Negrescu consideră că autoritățile au, la rândul lor, responsabilitatea de a explica mai clar cum sunt distribuite fondurile publice.

„Iar statul are și el o parte de vină: când nu comunică simplu și transparent cum sunt cheltuiți banii publici, lasă spațiu liber celor care inventează cifre”, conchide acesta.

Amintim că, de la începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022, și până la 31 august 2026, în România au fost înregistrați 220.881 de cetățeni ucraineni ca beneficiari ai protecției temporare, potrivit datelor publicate în septembrie de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI). În total, 223.808 persoane, inclusiv cetățeni ai altor state, au fost înregistrate în acest sistem.

Protecția temporară le oferă persoanelor care au fugit din calea războiului dreptul de ședere și acces la muncă, educație, servicii medicale și asistență socială, în condițiile prevăzute de lege. Obținerea acestui statut nu înseamnă însă că fiecare beneficiar a primit automat ajutoare financiare sau alocații pentru copii.

Top articole

Partenerii noștri