Video Bătrâna, comuna uitată în munți, cu 50 de locuitori și pistă de biciclete. „Satele n-au apă și curent, iar pe pistă merg tractoarele”

Comuna Bătrâna, cea mai mică din România după numărul de locuitori, își duce existența între depopulare, lipsa utilităților și încercările localnicilor de a se adapta izolării. În unele dintre satele sale nu există nici apă curentă, nici electricitate, însă cea mai recentă investiție publică este o pistă de biciclete de aproximativ trei kilometri.

Cornelia, una dintre vârstnicele singure din comuna Bătrâna Foto: Daniel Guță

Mai puțin de 50 de oameni locuiesc permanent în comuna Bătrâna, din județul Hunedoara, cea mai mică din România în privința populației.

Are peste 80 de locuitori, doar în acte

Oficial, populația comunei din Munții Poiana Ruscă, aflată la peste 60 de kilometri de municipiul Deva, este de 88 de locuitori, potrivit Recensământului din 2021–2022. În realitate, spun unii localnici, populația așezării a mai scăzut în ultimii ani și, în plus, familii care locuiesc în Dobra sunt trecute cu domiciliul în Bătrâna. Nu a fost o decizie întâmplătoare, explică unii localnici.

„La fel ca și în alte comune din Ținutul Pădurenilor, am vrut și noi să arătăm că satele din comună nu sunt așa pustii. Ne-a fost teamă să nu se desființeze comuna și cei de aici au mai găsit oameni care să poată fi trecuți cu domiciliul în Bătrâna. Dar poate unii dintre cei cu acte în Bătrâna nici nu au trecut vreodată pe aici. Locuiesc în Dobra, comuna aflată mai jos, la vreo 30 de kilometri”, afirmă un localnic.

Explicația sa este confirmată de prezența la vot la ultimele alegeri, când numărul votanților l-a depășit pe cel al populației. La alegerile locale din 2024, la Bătrâna au votat 97 de oameni, în condițiile în care populația comunei era de 88 de locuitori. La turul I al alegerilor prezidențiale din 2024, anulat ulterior, în comuna Bătrâna s-au prezentat la vot 101 oameni, majoritatea votând cu Marcel Ciolacu.

În mai 2025, la primul tur al alegerilor prezidențiale, 74 de oameni s-au prezentat la vot în comună, majoritatea votându-l pe Crin Antonescu, iar la al doilea tur de scrutin au mai venit la vot 55 de oameni, majoritatea votându-l pe George Simion.

Comuna desființată de Ceaușescu, reînființată în 1990

Comuna Bătrâna avea, în primii ani ai secolului XX, peste 700 de locuitori. A fost maximul demografic atins de localitățile comunei din Ținutul Pădurenilor, o regiune etnografică din vestul județului Hunedoara, care cuprinde aproximativ 40 de sate și cătune, majoritatea afectate de îmbătrânire și declin demografic.

La mijlocul secolului XX, comuna Bătrâna mai avea peste 500 de locuitori, însă treptat numărul lor a tot scăzut. În 1989, comuna a fost chiar desființată pentru o scurtă perioadă, în cadrul planului de sistematizare teritorială din ultimii ani ai regimului comunist.

„Am fost desfiinţaţi în 1989, primăvara. Ne-au alipit atunci comunei Dobra. Însă a venit Revoluţia şi atunci oamenii au ridicat problema să fie reînfiinţată comuna Bătrâna şi asta s-a şi întâmplat”, își amintea fostul primar Radu Herciu, într-o relatare pentru „Adevărul”.

Comuna Bătrâna are în componență patru localități: satul Bătrâna, cu câteva zeci de oameni, unde se află primăria comunei, singurul cu străzi asfaltate, rețea de apă și iluminat public, iar pe un alt versant se află cătunele Piatra, Răchițaua și Fața Roșie, fără rețele de apă și electricitate, dar locuite de aproximativ 10–12 familii. O călătorie pe ulițele Bătrânei dezvăluie o realitate stranie a comunei din Ținutul Pădurenilor.

Pista de biciclete, ultima investiție în comuna fără apă și curent

Cea mai recentă investiție publică în comuna Bătrâna este o pistă de biciclete de aproximativ trei kilometri, care începe de la capătul satului Bătrâna și urmează traseul unui drum forestier ce coboară spre satul Poieni, din județul Timiș, aflat la circa 15 kilometri.

Investiția, cu o valoare de peste 1,5 milioane de lei, a fost finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență și a avut ca scop, potrivit proiectului, asigurarea infrastructurii pentru transport verde și a pistelor de biciclete la nivel local. Pentru sătenii din Bătrâna, pista de biciclete nu a adus însă, deocamdată, vreo oportunitate.

„Nu ne încurcă, dar, în comuna în care Piatra, Răchițaua și Fața Roșie nu au curent și apă, nu prea înțelegem ce rost avea. Eu am mers cu bicicleta în tinerețe. Acum m-aș plimba pe ea, dar este mai greu. Cred că am uitat mersul pe bicicletă”, spune un localnic.

Bărbatul a rămas contrariat de statutul noii piste de biciclete, a treia din Ținutul Pădurenilor, după cele construite la Vadu Dobrii, un sat cu aproximativ zece locuitori, și între Cerbăl și Ulm, alte două sate izolate din Munții Poiana Ruscă.

„Eu am holdă pe la capătul ei, iar singurul drum era pe traseul unde a fost construită. Acum nu am ce face dacă va trebui să merg cu tractorul pe ea. Dacă o să mă oprească Poliția, o să îi explic că nu am pe unde altundeva să trec”, spune localnicul.

În comuna Bătrâna nu există însă post de poliție sau dispensar, iar magazinul sătesc este deschis doar ocazional.

Bătrânii care supraviețuiesc în Bătrâna

Majoritatea locuitorilor din comuna Bătrâna sunt vârstnici. Unii au trăit aici dintotdeauna, iar la bătrânețe au rămas singuri și sunt nevoiți să se descurce fără prea mult ajutor. La 77 de ani, Cornelia Toma păstorește o turmă de aproximativ 20 de miei pe dealurile cătunului Fața Roșie. Soțul ei a murit în urmă cu doi ani, iar de atunci femeia trăiește singură. Un mic telefon, pe care îl folosește cu dificultate, o ajută să țină legătura cu cei apropiați și cu alți săteni.

Una dintre cele mai mari probleme este lipsa apei. În Fața Roșie nu există rețea de alimentare, iar oamenii sunt nevoiți să o aducă de la izvoare aflate la distanță.

„Nu e apă. Noi o ducem greu pe aici, pe dealurile astea. Aducem apă cu gălețile, pe umeri. Mai aducem cu tractorul, cu mașina. Eu aduc și din Dobrișoara sau de la izvorul de pe drumul spre Bătrâna”, povestește Cornelia Toma pentru „Adevărul”.

Animalele au rămas una dintre puținele ocupații ale celor care mai trăiesc în Fața Roșie.

„Mai cresc oamenii animale, dar am rămas numai noi, bătrânii. Tineretul a plecat, că nu sunt posibilități. Cei care s-au dus la școală s-au angajat, pe vremea lui Ceaușescu, și nu a mai venit aproape nimeni înapoi”, spune femeia.

Cornelia Toma își amintește că, în urmă cu câteva decenii, satele erau mult mai animate, iar terenurile de pe dealuri erau cultivate.

„Doamne, dealurile astea erau toate cu porumb și cu grâu. Aveam boi, aveam care, aram cu boii. Nu erau tractoare ca acum. Acum nu mai e aproape nimic. Cresc pădurile peste tot”, își amintește localnica.

1/19

Satul Bătrâna Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (26) jpg Foto: Picasa

Însă viața în Fața Roșie a fost grea și în tinerețea ei. Drumurile spre Dobra erau făcute adesea pe jos, iar materialele necesare gospodăriilor erau cărate cu boii. În afara minelor metalice aflate peste dealuri, la mai mulți kilometri depărtare, a unor cariere de piatră și a pădurilor, doar agricultura și creșterea animalelor le asigurau oamenilor traiul.

„Mergeam pe jos până în Dobra, că nu aveam cu ce să mergem. Cu carul și cu boii aduceam tot. Plecam dimineața și ajungeam seara sau plecam noaptea. Așa era pe vremuri. Școala din vale am făcut-o noi, sătenii. Am plătit un constructor și am adus ce trebuia. Țigla am cărat-o cu carele. Greu, greu am făcut-o. Oamenii se uneau, că fiecare avea car și boi și mergeam împreună”, își amintește femeia.

Cornelia Toma spune că și-a petrecut întreaga viață în Fața Roșie. Copiii și nepoții ei locuiesc acum la Dobra, iar ea a rămas să aibă grijă de animale și de gospodărie.

„Am fost oameni săraci. Nu am avut casă, nu am avut nimic. Din animale și din ce lucram ne descurcam. Era greu, că nu aveai unde să mergi la lucru, să câștigi un leu. Dar toată viața am stat aici. Au fost familii și aici și erau oameni mulți. Acum nu mai e aproape nimeni”, mai spune Cornelia Toma.

Seceta a lovit satele din munți

În comună sunt și familii mai tinere care se ocupă cu creșterea animalelor, însă sunt adesea la mila naturii. Solul este mai puțin fertil decât în zonele de luncă, iar lipsa apei și a precipitațiilor rămâne una dintre marile probleme ale localnicilor. Unii și-au montat panouri solare, însă adesea, mai ales iarna, acestea nu sunt suficiente pentru nevoile gospodăriilor.

Alina Bistrian locuiește împreună cu familia în Fața Roșie și se ocupă cu creșterea animalelor. Spune că, în această vară, seceta a fost mai grea decât în anii trecuți. Apa din sursele apropiate s-a împuținat, iar familia este nevoită să o transporte cu tractorul de la o fântână din vale. Lipsa precipitațiilor se vede și în grădini. Culturile au rezistat o vreme, însă spre sfârșitul verii au început să sufere din cauza uscăciunii.

„Au mers până acum, dar deja cartofii au început să pălească, pentru că nu mai au apă în pământ. Eu nu știu să mai fi fost vreodată așa. Poate bătrânii își mai amintesc, dar noi nu. Animalele nu mai stau pe câmp, pentru că nu mai au ce mânca. Nu mai este iarbă verde. În anii trecuți nu a fost așa. Eu nu știu să fi fost vreodată atât de rău”, afirmă femeia.

Iarna aduce alte dificultăți. În lipsa unei rețele de electricitate, unele gospodării folosesc panouri solare, însă energia produsă este mult mai puțină în lunile reci.

„Iarna este mai greu. Se mai încarcă și atunci, dar nu ca vara. Nu este atâta soare. Avem televizor, vara putem ține și un frigider mic, dar iarna nu mai merge. Atunci ne ajunge pentru lumină și să încărcăm telefoanele”, mai spune localnica.

Lipsa utilităților și izolarea îi descurajează pe mulți dintre cei care s-ar gândi să se mute în zonă. Chiar dacă unele case sunt scoase la vânzare și există oameni interesați de ele, localnicii îi avertizează asupra condițiilor.

„Vin oameni, întreabă, unii mai și cumpără, dar celor care întreabă de condiții, le-am spus că aici este foarte greu cu apa”, spune femeia.

1/16

Satul Bătrâna Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (11) jpg Foto: Picasa

Familia sa își cultivă legume în principal pentru consumul propriu și crește animale. Uneori mai vinde cartofi cunoscuților, însă distanța față de piețe și drumurile dificile fac aproape imposibilă transformarea agriculturii într-o sursă de venit.

Noii veniți în satele Bătrânei

La fel ca alte așezări montane izolate din România, și satele comunei Bătrâna au atras interesul unor familii adventiste, care s-au mutat aici sau intenționează să o facă, în căutarea unei vieți mai apropiate de natură.

Fenomenul este întâlnit și în alte sate aproape depopulate din Munții Poiana Ruscă, Munții Apuseni și sudul Transilvaniei, ca Vadu Dobrii, Tomnatec, Ticera și Gherdeal. În ultimii ani, familii tinere, multe dintre ele adventiste, au cumpărat gospodării vechi sau terenuri și s-au stabilit în aceste locuri, atrase de liniște, aer curat, posibilitatea de a-și produce o parte din hrană și de a deveni mai autonome față de serviciile orașelor.

Unele folosesc panouri solare și surse proprii de apă, iar alegerea vieții la țară este legată și de valorile promovate în comunitatea adventistă privind apropierea de natură sau alimentația sănătoasă. Însă, în aceste sate, școlile și serviciile sociale și medicale sunt aproape inexistente, astfel că stabilirea unor familii tinere și creșterea copiilor ar putea ridica probleme.

1/17

Comuna Bătrâna din Hunedoara Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (267) JPG

O familie din Teleorman, cu șase copii, se numără printre noii veniți în comuna Bătrâna, alături de o familie din Luxemburg și de alte familii care au cumpărat, deocamdată, gospodării vechi, cu planul de a se muta aici.

Familia din Teleorman locuiește de aproximativ doi ani în Piatra Roșie și încearcă să-și organizeze viața cât mai autonom. Crește animale, găini și capre, produce miere și brânză, iar pentru energie folosește panouri fotovoltaice. Pentru apă a făcut un foraj la peste 100 de metri, în curte. Oamenii au cumpărat casa și terenurile din împrejurimi cu aproximativ 50.000 de euro, însă unele gospodării, înconjurate de zeci de hectare, sunt scoase la vânzare cu circa 200.000 de euro.

În planurile familiei care își dorește să se stabilească aici intră și amenajarea unor sere. Pentru părinți, traiul în mijlocul naturii este privit ca o altă formă de educație pentru copii, bazată pe contactul direct cu animalele și cu gospodăria.

„Copiii observă niște lucruri la animale, cum trăiesc ele, cum se înmulțesc, toate chestiile astea. Asta este cea mai bună carte”, spune localnicul.

Una dintre cele mai delicate probleme rămâne educația copiilor, în condițiile în care vechile școli din satele comunei sunt închise, iar distanțele până la unitățile de învățământ funcționale sunt mari. Familia a ales educația acasă, după manuale în limba engleză, dar părinții recunosc că această soluție trebuie pusă în acord cu legislația din România.

„O facem acasă, cu manuale, cu tot ce trebuie. În engleză o facem. Dar trebuie să ne și informăm, să nu ne creăm singuri niște probleme”, spune localnicul.

Viața într-un cătun izolat vine însă cu dificultăți pe care noii locuitori au fost nevoiți să le învețe din mers. Iarna, accesul este extrem de dificil, din cauza plaiurilor viscolite, a căderilor de arbori din pădurile traversate de drumuri, a pantelor abrupte și a înghețului. Soția localnicului își amintește că, iarna trecută, viscolul a prins-o foarte aproape de termenul nașterii celui de-al șaselea copil.

„Am crezut că e posibil să nasc aici, că era blocat. Când am ieșit în drum, era zăpada foarte mare. Și eu trebuia să nasc într-o săptămână”, povestește femeia.

Oamenii spun că, în timp, s-au obișnuit cu aceste neajunsuri. Pentru iarnă au un tractor cu lamă, iar sistemul de panouri fotovoltaice le asigură energia necesară pentru gospodărie. Localnicul spune că zona beneficiază chiar de mai mult soare decât satele aflate în vale, unde ceața persistă mai mult.

„Am stat două ierni aici. Am un tractor cu lamă, deci, dacă este zăpadă, am cu ce să trec”, spune bărbatul.

În vecinătate au apărut și alte familii tinere. O familie din Luxemburg, cu doi copii, a cumpărat o gospodărie în zonă, iar un alt proprietar, care a lucrat în străinătate, a achiziționat o casă și mai multe hectare de teren și intenționează să se mute aici împreună cu familia. Localnicul vorbește despre aceste mutări ca despre începutul unei mici schimbări într-un loc unde, timp de decenii, populația a fost într-o continuă scădere.

„Să simțim că am prins un pic de rădăcini”, mai spune localnicul.