Mai multă vizibilitate pentru pacienții cu boli endocrine. Se lansează ENDO Pacienți

0
Publicat:

A fost lansată Asociația Pacienților cu Boli Endocrine – ENDO Pacienți. Aceasta va lupta pentru drepturile și nevoile pacienților ce suferă de astfel de afecțiuni.

Lansarea Asociației Pacienților cu Boli Endocrine - Foto Facebook
Lansarea Asociației Pacienților cu Boli Endocrine - Foto Facebook

Asociația a fost lansată astăzi, la București, iar președintele ENDO-Pacienți, Andriana Turea spune că este prima organizație care se concentrează pe bolnavii cu astfel de afecțiuni din România și că este nevoie de implicare pentru educarea publicului cu privire la conştientizarea bolilor endocrine.  

"Nu este suficient să discutăm doar o dată pe an despre bolile endocrine, iar medicii au nevoie să fie ajutaţi în comunicarea cu pacientul, având foarte mulţi bolnavi în grijă, iar pacienţii au nevoie să înţeleagă boala cu care se confruntă şi cum pot să o gestioneze. Poate atunci când se află în faţa medicului emoţiile îi împiedică să pună toate întrebările necesare", a subliniat preşedintele asociaţiei, potrivit Agerpres.   

Președintele Adriana Turea a afirmat că vor fi organizate evenimente și grupuri de suport pentru pacienți, la care să participe și medici. 

 "Într-o primă etapă mi-ar plăcea să convingem autorităţile să flexibilizeze un pic reţeta electronică (...), vom aduna de la pacienţi problemele cu care se confruntă, le vom prioritiza şi le vom prezenta autorităţilor, vom căuta soluţii", transmite preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Boli Endocrine. 

Pacienții se pot înscrie gratuit în asociație, online, iar completarea formularului de pe pagina de Facebook a asociaţiei nu va dura mai mult de două minute. 

  "Cred că şi problematica asta a bolilor endocrine în general, dar probabil că anumite tipuri de afecţiuni endocrine, care afectează multă lume, pot să facă subiectul unor programe extinse de sănătate publică, în care prevenţia pe care o clamăm atât de mult, detectarea precoce a unor afecţiuni şi respectiv accesul la resurse terapeutice să poată să se împletească în mod armonios", spune ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.  

Și consilierul prezidenţial Loreta Păun crede că Asociaţia Pacienţilor cu Boli Endocrine joacă "un rol vital în sensibilizarea opiniei publice", în oferirea de sprijin pacienţilor şi familiilor lor, precum şi în promovarea cercetărilor în domeniu. 

Din bolilele endocrine cele mai des întâlnite sunt diabetul zaharat, acromegalia, boala Addison, sindromul Cushing, boala Graves, tiroidita Hashimoto, hipertiroidism, hipotiroidism si prolactinom. 

Se estimează că una din cinci persoane, la nivel global, suferă de o disfuncție endocrină.

De altfel, studiile arată că numărul persoanelor care au diabet zaharat a crescut foarte mult, mai ales după pandemie. Un studiu din 2021 arată că în Europa 1 din 11 persoane are diabet, iar în România, 1 adult din 12 suferă de această boală. 

Mai mult de atât, una din două persoane nu știe că are diabet. Astfel, apariția unei astfel de asociații este potrivită pentru informarea și educarea persoanelor și poate ajuta la prevenirea bolilor endocrine. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite