Lista de medicamente gratuite și compensate, extinsă de la 1 decembrie

0
Publicat:

Ministerul Sănătății a anunțat miercuri că va extinde lista de medicamente gratuite și compensate, începând cu data de 1 decembrie 2022, cele mai multe destinate pacienților cu afecțiuni oncologice.

Actualizarea listei de medicamente compensate prevede introducerea a 21 molecule noi Foto: Pixabay
Actualizarea listei de medicamente compensate prevede introducerea a 21 molecule noi Foto: Pixabay

„La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat astăzi, 2 noiembrie 2022, proiectul de Hotărâre privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate", se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri de Ministerului Sănătăţi.

Potrivit sursei citate, actualizarea listei de medicamente gratuite și compensate prevede introducerea unui număr de 21 molecule noi destinate pacienților cu afecțiuni oncologice, Parkinson, insuficiență cardiacă, boli endocrine și metabolice, afecțiuni pulmonare cronice, angioedem ereditar și amiotrofie spinală musculară. Iar cele mai multe medicamente nou introduse în listă, respectiv 8, sunt destinate pacienților cu afecțiuni oncologice.

„Această actualizare a listei, a treia în acest an, se înscrie în cadrul politicii actuale susținute de Ministerul Sănătății de creștere a accesului mai rapid la medicamente inovative”, subliniază MS.

Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 decembrie 2022.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite