Estetica, armă letală în mâna neprofesioniştilor | adevarul.ro

Estetica, armă letală în mâna neprofesioniştilor

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Dr. Mihaela Leventer, preşedinte al Societăţii Românede Medicină Estetică

Domeniul dermatochirurgiei este invadat de o mulţime de neprofesionişti. Medici care practică diverse metode dermocosmetice, deşi nu au fost pregătiţi în acest scop, aparţin unor specialităţi care nu au cu pielea, aspectul şi sănătatea ei nici în clin, nici în mânecă.
Cosmeticienele, numite mai nou esteticiene, nu au niciun fel de răspundere în actul medical pe care-l efectuează, dar se bazează pe experienţa dobândită în urma unor cursuri la minut. Situaţia este posibilă datorită presiunii mari a publicului care plăteşte procedura. "Clientul" e mulţumit că a găsit un preţ convenabil, uitând să-şi pună întrebări cu privire la riscurile la care se supune şi dacă persoana care face tratamentul este capabilă să rezolve o posibilă complicaţie ce apare.

Reclama înşelătoare ascunde riscurile
Furnizorii de substanţe cosmetice sau de aparate minimalizează efectele secundare produse de marfa vândută unor persoane insuficient antrenate. Prospectele dau impresia că totul este uşor de învăţat şi de aplicat. Ei vând aceste produse fără discernământ tuturor celor interesaţi, profesionişti sau neprofesionişti, o piaţă extinsă fiind, evident, mai profitabilă.
O altă cauză este ştergerea voită a graniţei care delimitează actul medical în scop estetic de tratamentele pentru "înfrumuseţare". O mulţime de activităţi, de la cele de întreţinere corporală la cele de întreţinere cosmetică, poartă marca "estetic". A apărut astfel hibridul "medical spa" sau "centru de frumuseţe". Acesta, pe lângă coafeze , cosmeticiene, pedichiuriste, antrenoare de fitness, are şi un medic, care face tratamente estetice într-un cadru nepotrivit, dizolvând şi mai mult barierele profesiei medicale.
Poveştile din revistele de frumuseţe despre cine ştie ce noi aparate sau noi tehnici au crescut audienţa şi înţelegerea publicului, dar au şi aruncat în obscuritate graniţa dintre amatorism şi ştiinţă. S-a creeat impresia falsă că tratamentele sunt nedureroase sau fără risc, că procedurile de înfrumuseţare sunt sigure, minim invazive şi cu maxim de beneficiu. Atât industria medicală, cât şi cea cosmetică folosesc reclama pentru captarea atenţiei publicului, creând impresia că folosirea unor substanţe (medicamente sau ingrediente cosmetice) este de-a dreptul miraculoasă şi lipsită de risc. Se menţine astfel ambiguitatea dintre diferitele clase de substanţe. Astfel, complicaţiile apărute compromit de multe ori proceduri sau medicamente foarte bune, dar aflate pe mâini nepotrivite.

Semnele cancerului scapă nedepistate
Din când în când apare în presă câte o poveste horror a unei persoane care şi-a dorit o corecţie estetică, dar s-a ales cu o complicaţie incredibilă. Tratamente medicale care nu dau efecte secundare decât arareori sunt citate a fi cauza unor complicaţii ca arsuri, ulceraţii, cicatrice vicioase, hipopigmentări definitive. "Estetica" aplicată de nonprofesionişti poate fi chiar o armă letală. Neprofesioniştii din domeniul esteticii cutanate nu pot recunoaşte semnele incipiente ale unor afecţiuni ale pielii, inclusiv al unui cancer şi nici nu anticipează o posibilă complicaţie.
De aceea este bine să vă daţi pielea doar pe mîna profesioniştilor abilitaţi.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite