Protest la Cotroceni. Organizațiile civice îi cer lui Nicușor Dan demiterea șefului SPP, Lucian Pahonțu
Patru organizații civice organizează, vineri seară, un protest în fața Palatului Cotroceni, prin care îi cer președintelui Nicușor Dan să îl demită pe Lucian Pahonțu, directorul Serviciului de Protecție și Pază. Mitingul este programat între orele 19:00 și 23:00 și poartă mesajul „Vrem demiterea lui Pahonțu, domnule președinte!”.

Protestul vine după o investigație Recorder privind trecutul profesional al lui Lucian Pahonțu. Potrivit documentelor și mărturiilor prezentate de publicație, acesta a fost comandant de pluton în cadrul UM 0305 Băneasa, unitate a Trupelor de Securitate, în ultimii ani ai regimului comunist.
Investigația arată că plutonul condus de Pahonțu s-ar fi aflat, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, în dispozitivul forțelor trimise în zona Universitate–Intercontinental, unde manifestația împotriva regimului Ceaușescu a fost reprimată violent. Recorder susține, de asemenea, că unitatea din care făcea parte Pahonțu a fost implicată în evacuarea Pieței Universității în iunie 1990.
Documentele prezentate în cadrul investigației nu demonstrează însă că Lucian Pahonțu ar fi tras personal asupra manifestanților.
În urma dezvăluirilor, 25 de organizații și mișcări civice au semnat o scrisoare deschisă adresată președintelui Nicușor Dan, prin care solicită demiterea șefului SPP. Semnatarii consideră că informațiile apărute ridică semne de întrebare cu privire la menținerea acestuia într-o funcție importantă din sistemul de securitate al statului.
„Reprimarea manifestațiilor de la Revoluție, respectiv de la Mineriadă, este o pată în istoria României. E regretabil că parchetele nu au elucidat până la momentul acesta. Orice persoană care a participat la acțiuni de reprimare nu are ce să caute într-o funcție înaltă în statul român. Domnul Pahonțu nu e în această situație”, a declarat șeful statului.
Nicușor Dan a precizat că nu a realizat încă o evaluare managerială individuală a directorului SPP, dar a apreciat că instituția funcționează profesionist.
Lucian Pahonțu conduce Serviciul de Protecție și Pază din decembrie 2005. În 2024, după ce a împlinit 60 de ani, a fost trecut în rezervă cu gradul de general cu patru stele, însă a rămas la conducerea instituției.




















































