”Nicuşoare, lasă clonţu, dă-l afară pe Pahonţu”. Protest la Palatul Cotroceni împotriva șefului SPP | adevarul.ro

Video ”Nicuşoare, lasă clonţu, dă-l afară pe Pahonţu”. Protest la Palatul Cotroceni împotriva șefului SPP

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Mai multe asociaţii civice au organizat, vineri seară, 28 august, un protest în zona Palatului Cotroceni, sediul Administraţiei Prezidenţiale, pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de modul în care preşedintele Nicuşor Dan s-a raportat public la dezvăluirile de presă care îl vizează pe şeful SPP.

Protest la Cotroceni
Protest la Cotroceni Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Manifestaţia, sub sloganul ”Securistan, ieşi din PSDan!” și-a propus să-i amintească preşedintelui că a ajuns în fruntea ţării promiţând o "Românie onestă", reformarea statului şi ruperea de vechile reţele de putere, scrie News.

Între timp, vedem o Justiţie în care grupuri de interese controlează pârghii importante ale sistemului, instituţii care se apără singure de reformă şi politicieni compromişi pentru care preşedintele găseşte prea uşor înţelegere. Iar acum avem cazul Lucian Pahonţu. (...) Nicuşor Dan spune că nu vede «scandalul».

Noi îl vedem. Vedem faptul că, la 36 de ani de la Revoluţie, un fost ofiţer al trupelor de Securitate conduce serviciul care îl protejează inclusiv pe preşedintele României.

Vedem un om care a supravieţuit tuturor preşedinţilor şi tuturor schimbărilor politice, rămas timp de două decenii în fruntea uneia dintre cele mai puternice instituţii ale statului.

Şi vedem un preşedinte care a promis reforma sistemului, dar care, pus în faţa documentelor despre trecutul şefului SPP, alege să-l păstreze. Ajunge!”, argumentează asociaţiile civice care au lansat apelul la protest.

Mesajul transmis de participanţii la manifestaţie preşedintelui României a fost ”Te-am votat şi ne-ai trădat”.

Manifestanţii au scandat „Nicuşoare, lasă clonţu, dă-l afară pe Pahonţu!”, Păcat, păcat de sângele vărsat”, Cinste lor, eroilor” şi au amintit că eroii de la Revoluţia din 1989 nu s-au sacrificat pentru ca politicienii de astăzi să îi menţină în funcţii înalte pe cei care au încercat reprimarea Revoluţiei.

Unii dintre participanţi au cântat „Imnul golanilor” din Piaţa Universităţii: ”Mai bine golan decât activist, mai bine mort decât comunist”.

Unii dintre participanţi spun că au ieşit în stradă pentru că au avut rude şi prieteni care au murit la Revoluţie, alţii spun că au ieşit pentru a apăra nişte principii, iar numeroşi dintre cei care îl contestă azi pe Nicuşor Dan mărturisesc că l-au votat.

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi seară, că nu a făcut o evaluare managerială a șefului SPP, Lucian Pahonțu, și nu consideră că dezvăluirile recente justifică un scandal, precizând că are alte restanțe mai importante.

„Să vă răspund la întrebarea cu domnul Pahonțu, răspunsul este următorul: reprimarea manifestațiilor de la Revoluție și Mineriadă este o pată în istorie, este regretabil că parchetele nu au elucidat misterul ăsta. Îmi doresc, dar sunt circumspect că vor reuși să o facă, trecând așa de mult timp”, a declarat președintele.

Nicușor Dan a adăugat că, din punct de vedere moral, persoanele care au participat la reprimarea manifestațiilor de la Revoluție sau Mineriadă nu ar trebui să ocupe funcții înalte.

„Doi, orice persoană care a reprimat, participând la una dintre aceste acțiuni, din punct de vedere moral, nu are ce să caute într-o funcție înaltă. Și trei, domnul Pahonțu nu este în această situație”, a spus șeful statului.

Întrebat dacă a făcut o evaluare privind activitatea lui Lucian Pahonțu, Nicușor Dan a spus că, deși și-a format o impresie despre activitatea serviciului, nu a realizat o evaluare managerială dedicată șefului SPP.

„O evaluare a serviciilor am făcut-o cu propriile simțuri. Se pare că serviciul ăsta funcționează din interacțiunea pe care am avut-o cu diverși ofițeri. Și reacțiile serviciilor externe cu care tangențial m-am intersectat sunt în aceeași direcție”, a declarat președintele.

Nicușor Dan a precizat că nu a făcut însă o evaluare managerială special pentru Pahonțu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite