VIDEO Preşedintele Traian Băsescu se desparte de PDL: „Adio, PDL!”
0Preşedintele Băsescu a anunţat, în această seară, că se va separa de PDL, partidul care l-a consacrat şi de care se leagă direct toate victoriile sale politice.
Preşedintele Traian Băsescu a reclamat modul în care au fost organizate alegerile în interiorul PDL şi a hotărât, drept urmare a unui rezultat pe care Elena Udrea l-a reclamat ca fiind „fraudat” ,să se despartă de partidul pe care l-a condus o bună perioadă de vreme şi la întemeierea căruia a pus umărul. Traian Băsescu a fost ales preşedinte cu sprijinul democrat-liberalilor, iar astăzi se desparte de aceştia printr-un „Adio!”
„Am văzut finalul Convenţiei PDL. Cred că am fost cinstit cu acest partid. Le-am spus că după aceste alegeri ne vom alege fiecare drumul, modul cum n-au înţeles să fie democraţi mă face să spun, acum, definitiv şi pentru totdeauna «Adio, Partid Democrat!»”, a fost mesajul preşedintelui.
Traian Băsescu către PDL: „Luaţi-vă drumul vostru! Eu îl am pe-al meu”
Preşedintele Traian Băsescu a reclamat că cei care au câştigat în acest moment şefia Partidului Democrat Liberali reprezintă, de fapt, „aripa fesenistă”, care nu putea rămâne pe o direcţie democratică decât dacă era sub coordonarea unui „lider autoritar”. Preşedintele a apreciat că în acest moment „aripa fesenistă a răbufnit”.
„Imediat ce au simţit că pot singuri aripa fesenistă a partidului a răbufnit, iar Convenţia de astăzi este proba că 50% din partid este încă ancorat în năravurile FSN-ului. Adio PD, adio PDL. Noi azi ne-am despărţit definitiv. Luaţi-vă drumul vostru, iar eu îl am pe al meu”, a mai spus Băsescu, făcând şi un gest cu mâna.
„«Adio, Partid Democrat!» Ne-am despărţit pentru totdeauna”, a conchis preşedintele Băsescu.
Fără să spună deschis, Traian Băsescu a fost un susţinător al Elenei Udrea în cursa pentru şefia PDL. La Convenţia de astăzi a PDL Elena Udrea a fost învinsă de Vasile Blaga însă în condiţii neclare. După numărătoarea votului Udrea a reclamat un număr mai mare de opţiuni decât delegaţii anunţaţi la Congres, precum şi faptul că multe voturi anulate au fost contabilizate în tabăra lui Blaga. În intervenţia lui de dimineaţă, din deschiderea Convenţiei, preşedintele Băsescu a atras atenţie foştilor colegi că el va alege "masa" la care se va aşeza după ce-şi va încheia mandatul la Palatul Cotroceni.
Vasile Blaga, noul preşedinte al PDL
În această seară au avut loc la Romexpo întrunirea Convenţiei Naţionale Extraordinare a PDL pentru alegerea viitorul preşedinte al democrat liberalilor. Au candidat pentru această funcţie Elena Udrea, Vasile Blaga şi Monica Macovei. În urma votului, a fost ales preşedinte al grupării democrat liberale Vasile Blaga, adunând 55% dintre preferinţele membrilor PDL. Elena Udrea a obţinut 42% din voturi, însă a reclamat fraude la organizarea votului. Aceasta a contestat rezultatul la nivelul Comisiei de numărare a voturilor întrunită în interiorul partidului şi a anunţat că va contesta rezultatul şi în instanţă.