Video Scene revoltătoare în Sectorul 1: Un polițist local îi aruncă marfa pe jos unei bătrâne care plânge. Primarul cere anchetă disciplinară
Un abuz al unui polițișt local de la Sectorul 1 asupra unei bătrâne care vindea legume pe stradă în Dorobanți a fost filmat și distribuit pe rețelele de socializare de un cetățean. Primarul Sectorului 1 al Capitalei a anunțat că polițistul cu pricina va fi cercetat disciplinar.

Un agent al Poliției Locale în civil i-a aruncat femeii o parte din marfă pe jos, în timp ce restul de legume a fost confiscat.
În imagini se vede cum femeia plânge și imploră să fie lăsată în pace.
Imaginile au fost publicate pe pagina de Facebook a USR Sectorul 1, cu următorul mesaj: ”Sub coordonarea directă a fostului ofițer SRI George Tuță, Poliția Locală Sector 1 a ajuns să acționeze discreționar, fără respect pentru drepturile cetățenilor. Vedeți în înregistrarea de mai jos cum se manifestă aceste abuzuri.
Cerem cercetarea disciplinară a polițiștilor locali, din subordinea lui George Tuță, implicați în aceste derapaje și verificarea modului în care au acționat, în plină zi, în centrul Capitalei, în exercitarea atribuțiilor de serviciu”, se arată într-o postare de pe Facebook a USR Sectorul 1.
Poliția Locală Sector 1 a anunțat că s-a autosesizat cu privire la intervenția surprinsă în înregistrarea video și a dispus efectuarea de verificări în cazul polițistului local implicat.
”Imaginile prezintă un comportament care nu corespunde standardelor de conduită pe care instituția le solicită tuturor polițiștilor locali în relația cu cetățenii. Indiferent de contextul intervenției și de situația constatată la fața locului, acțiunile unui polițist local trebuie să fie caracterizate de calm, profesionalism, respect și proporționalitate. În consecință, conducerea Poliției Locale Sector 1 a dispus verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul și pentru a determina dacă au fost încălcate normele de conduită și procedurile aplicabile. Pe durata verificărilor, polițistul local implicat nu va desfășura activități care presupun contact direct cu publicul. Verificările se vor finaliza în termen de 5 zile lucrătoare, iar concluziile vor fi făcute publice. Dacă se constată abateri, acestea vor fi sancționate potrivit legii”, potrivit Poliției Locale din Sectorul 1.
Aceasta spune că intervenția a avut loc în contextul unei probleme semnalate constant de locuitorii Sectorului 1: comercializarea ambulantă, fără autorizație, a fructelor, legumelor și florilor.
”Pentru locația în cauză, dispeceratul Poliției Locale Sector 1 a înregistrat 12 apeluri în ultimele șase luni, dintre care 3 sesizări numai în ultimele șapte zile. Comerțul stradal desfășurat fără respectarea condițiilor legale nu poate fi nici încurajat, nici ignorat de autorități, atunci când există sesizări și sunt constatate astfel de situații. Poliția Locală Sector 1 are obligația de a interveni și de a răspunde acestor solicitări”, mai scrie Poliția Locală din Sectorul 1.
PNL Sector 1 a depus plângere penală împotriva Poliţiei Locale şi a unor membri PSD pentru şantaj şi ameninţareReacția primarului Sectorului 1
Și primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, a condamnat comportamentul polițistului local surprins în imaginile apărute astăzi în spațiul public.
”Un astfel de comportament nu este acceptabil și nu reprezintă modul în care trebuie să se poarte un reprezentant al autorității cu cetățenii. Am cerut ca polițistul local implicat să fie cercetat disciplinar, iar conducerea Poliției Locale Sector 1 s-a autosesizat deja și a început verificările. Voi urmări personal ca această situație să fie analizată cu maximă seriozitate și cu respectarea strictă a legii.
Există sesizări repetate din partea cetățenilor privind comerțul stradal neautorizat în zona respectivă, iar Poliția Locală are obligația să intervină atunci când legea este încălcată. Dar acest context nu justifică în niciun fel un comportament abuziv, agresiv sau lipsit de respect.
Legea trebuie aplicată ferm, dar cu calm, profesionalism și proporționalitate. Iar cei care au obligația să o aplice trebuie să fie primii care o respectă. Nu voi apăra și nu voi relativiza un astfel de comportament. Dacă în urma cercetării disciplinare se constată abateri, trebuie aplicate măsurile prevăzute de lege”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook.




















































