Video Șantierul autostrăzii cu tuneluri din vestul României se apropie de final. Munții de pământ excavați au schimbat peisajul
Lucrările la „Autostrada cu tuneluri” din vestul României, unul dintre cele mai așteptate segmente de autostradă din țară, se apropie de final, în timp ce numeroși români care călătoresc spre Occident reclamă întârzierile și problemele de trafic de pe ruta care leagă România de vestul Europei.

Lucrările la cei 9,13 kilometri ai „Autostrăzii cu tuneluri”, pe traseul Margina–Holdea, dintre județele Timiș și Hunedoara, au fost reluate în 2024. Sectorul, completat de o secțiune de aproximativ patru kilometri finalizată în 2017, ar putea fi deschis circulației în prima jumătate a anului 2027, potrivit estimărilor Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Lucrările au ajuns la un progres de 80 la sută
Constructorii continuă betonarea galeriilor, amenajarea pasajelor și viaductelor și asfaltarea unor sectoare ale autostrăzii.
Tunelurile, cu o lungime cumulată a celor patru galerii de aproximativ 4,6 kilometri, au reprezentat cea mai dificilă parte a proiectului.
Excavarea lor a schimbat și înfățișarea zonei, unde cantitățile uriașe de material scos din deal au fost depozitate în apropierea șantierului. Pământul este folosit de asemenea la acoperirea și nivelarea unor zone deasupra tunelurilor, în special pe segmentele construite prin metoda „cut and cover” (săpare și astupare).
„Pe șantierul A1 Margina – Holdea se lucrează în continuare în regim permanent la structura de rezistență a ambelor galerii ale tunelului 2, de altfel și cel mai lung dintre cele două tuneluri de pe sector. Odată cu finalizarea excavațiilor, șantierul este în următoarele etape, adică realizarea radierului, montarea hidroizolației și executarea cămășuielii finale”, a informat DRDP Timișoara.
Potrivit DRDP Timișoara, între cele două galerii ale tunelului mare, cu lungimi de 1.825 de metri, respectiv 1.985 de metri, au fost realizate patru galerii de acces pentru pietoni și au început lucrările la o galerie pentru autovehiculele de intervenție. Acestea sunt necesare pentru evacuarea oamenilor și intervenția echipelor de salvare în cazul unor incidente produse în tunel.
„Pasajele pietonale vor permite evacuarea rapidă a oamenilor dintr-o galerie afectată (incendiu, fum, accident) în cealaltă galerie și oferă acces rapid echipelor de salvare. Pasajul auto va facilita accesul vehiculelor de intervenție (pompieri, ambulanțe) direct în galeria unde s-a produs incidentul și mutarea rapidă a utilajelor de întreținere”, a precizat DRDP Timișoara.
În paralel, lucrările la partea rutieră au avansat, iar pe unele sectoare au fost așternute deja două straturi de asfalt.
„Stadiul fizic al întregului proiect a ajuns la aproximativ 80%”, a transmis DRDP Timișoara.
Patru ani de la semnarea unui nou contract pentru autostradă
Lucrările la „Autostrada cu tuneluri” au fost reluate în 2024, după ce, în 2017, statul român a renunțat la continuarea construcției sectorului Margina–Holdea, iar contractul inițial a fost reziliat.
Proiectul a trebuit modificat pentru a cuprinde două tuneluri destinate reducerii impactului autostrăzii asupra mediului și protejării coridoarelor de migrație a animalelor sălbatice din Munții Poiana Ruscă și Munții Apuseni.
CNAIR a reluat licitația, iar în octombrie 2022 a semnat contractul pentru proiectarea și execuția celor 9,13 kilometri cu asocierea Spedition UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct – Euro-Asfalt.
Autostrada montană de pe Valea Oltului, în șantier de doi ani. Cum s-a lucrat la marile viaducte și tuneluriValoarea contractului a fost de aproximativ 1,83 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Lucrările au fost reluate în 2024, după emiterea autorizațiilor de construire, iar termenul inițial de finalizare, stabilit pentru 2026, a fost decalat pentru 2027.
Trafic îngreunat în Timiș
Între timp, mulți români sunt nemulțumiți de întârzierile în finalizarea autostrăzii din vestul României. Șoferii sunt nevoiți să părăsească A1 la Margina și să parcurgă drumul național DN68A, prin Coșava, pentru a reveni pe autostradă în zona Holdea.
Pe traseul care traversează dealurile împădurite ale Banatului, traficul intens, în special cel al camioanelor, duce frecvent la formarea unor coloane de mașini, iar lucrările la drumul național 68 A Deva – Lugoj și accidentele de pe traseu produc și ele întârzieri.
În ultimele zile, și traficul pe un segment al Autostrăzii A1 din județul Timiș oferă motive de nemulțumire șoferilor. Între nodurile rutiere Margina și Traian Vuia au loc lucrări de consolidare a carosabilului, iar circulația este îngreunată de restricțiile instituite pe ambele sensuri de mers. În unele zone, traficul se desfășoară pe o singură bandă.

„În perioada următoare, pe autostrada A1, între nodurile rutiere Margina și Traian Vuia, în zona km 426, pe sensul de mers spre Timișoara/Arad/Nădlac (calea 1), vor fi instituite noi restricții de circulație pentru executarea unor lucrări de remediere în perioada de garanție, de către antreprenorul Webuild Group România. Lucrările vizează consolidarea carosabilului prin executarea de micropiloți. Din acest motiv, banda 1 și banda de urgență vor fi închise circulației, traficul urmând să se desfășoare exclusiv pe banda 2”, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Potrivit instituției, restricții similare sunt deja instituite la kilometrul 436, pe sensul spre Timișoara, iar pe sensul opus, spre Deva, între kilometrii 426 și 427, înainte de coborârea spre nodul rutier Margina și DN68A, sunt efectuate lucrări de consolidare de același tip.
„Conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție sporită și să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în zonele de lucru!”, a transmis DRDP Timișoara.
Magistrala Vestului
Autostrada A1, cea mai lungă din România, cu o lungime proiectată de aproximativ 580 de kilometri, este, în prezent, principala arteră rutieră de mare viteză care leagă frontiera de vest a României, de la Nădlac, de centrul țării și de București.
Ea asigură legătura dintre vestul Europei și orașele Arad, Timișoara, Deva, Sibiu, Pitești și București.
Din traseul său, aproximativ 491 de kilometri erau finalizați în octombrie 2026, iar circa 87 de kilometri se aflau încă în construcție.
Autostrada este întreruptă în două zone: între Margina și Holdea, unde șoferii sunt nevoiți să parcurgă aproximativ 15 kilometri pe DN68A, și între Boița și Curtea de Argeș, unde se construiesc aproximativ 80 de kilometri de autostradă montană, pe Valea Oltului și Valea Băiașului.






















































