Olanda a trimis în România primele avioane de luptă F-16 pentru a fi folosite la pregătirea piloţilor

0
Publicat:

Ţările de Jos au trimis marţi în România primele cinci avioane de luptă F-16 pentru a fi folosite la pregătirea piloţilor, inclusiv a celor ucraineni. 

Hubul de pregătire de la Borcea va fi folosit pentru formarea piloților de F-16
Hubul de pregătire de la Borcea va fi folosit pentru formarea piloților de F-16

Ţările de Jos vor livra în total între 12 şi 18 avioane F-16 pentru a fi folosite în noul centru european de formare F-16 din România, care va fi deschis în curând, a afirmat Ministerul olandez al Apărării.

Olandezii au promis de asemenea că vor furniza Ucrainei avioane F-16 pentru utilizarea lor în luptă, simultan cu angajamente similare din Danemarca, Norvegia şi Belgia, aminteşte Reuters.

Analistul militar Aurel Cazacu a declarat cu ceva timp în urmă că acest centru de formare este important deoarece piloții vor fi antrenați pentru luptă. „Nu vorbim de formare inițială, de însușirea procedurilor de patrulă aeriană, de exemplu. Vorbim de formarea piloților «gata de luptă». Să nu uităm că piloții români vor învăța în același timp cu cei veniți din Ucraina, care luptă în fiecare zi. Subliniez, experiența asta va fi una crucială pentru piloții români, pentru că nu vorbim de teorie. Vor schimba experiențe cu oameni care au fost în luptă, este un mare avantaj. De precizat, în misiunile de patrulare la Marea Neagră, piloții români se pot întâlni cu piloți ruși care au experiență de luptă, la rândul lor”, spune Aurel Cazacu.

De precizat că pregătirea de bază a unui pilot de F-16 Fighting Falcon necesită 240 de ore de zbor pe supersonic, dar și vreo 100 de ore pe avion subsonic. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite