Localnicii evacuați din zona Praid pot reveni acasă. Au fost stabilite coduri de alertă, în cazul unor pericole iminente

0
Publicat:

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Harghita a decis că localnicii evacuați din zona Salinei Praid pot reveni în case începând cu data de 13 august 2025. Decizia vine după aprobarea unei proceduri complete de monitorizare, alarmare și evacuare. 

Localnicii au fost avertizați că pot fi evacuați din nou în caz de pericol / Sursa  Răzvan Pascu, FB
Localnicii au fost avertizați că pot fi evacuați din nou în caz de pericol / Sursa Răzvan Pascu, FB

Instituţia Prefectului, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Harghita a luat o decizie cu privire la localnicii evacuați din Praid. Autoritățile au aprobat, în şedinţa extraordinară de marţi, revenirea localnicilor la adresele lor de domiciliu, începând cu data de 13 august 2025. 

 "Procedura completă de monitorizare, alarmare şi evacuare pentru revenirea în siguranţă a populaţiei în zona Salina Praid", în elaborarea căreia s-au avut în vedere "recomandările experţilor internaţionali în mecanica rocilor, existenţa sistemelor de monitorizare şi propunerile specialiştilor din domeniile apelor, mineritului şi situaţiilor de urgenţă", arată comunicatul.

Conform sursei citate, documentul stabileşte mai mulţi parametri pentru monitorizarea situaţiei, respectiv "debitul pârâului Corund, salinitatea apei din mină, concentraţia gazului metan din mină, cantitatea precipitaţiilor, deplasările detectate de sistemul ATS, magnitudinea fenomenelor detectate de sistemul microseismic, mişcările vizibile ale terenului din zona pârâului Corund, formarea şi propagarea de fisuri vizibile pe străzi, clădiri şi elementele de infrastructură". 

Coduri de alertă locală și mesaj RO-Alert pentru evacuare imediată, în caz de pericol iminent

Totodată, au fost stabilite pragurile de alarmare, precum şi cinci coduri de alertă locală (verde, galben, portocaliu, roşu, "gas"), în funcţie de care activitatea economico-socială pe teritoriul comunei Praid se desfăşoară în mod normal, populaţia este avertizată prin mijloace specifice, se fac pregătiri pentru evacuarea populaţiei, iar ca măsură extremă se transmite prin intermediul aplicaţiei RO-Alert mesajul de evacuare imediată, se mai arată în comunicatul Prefecturii.

Procedura aprobată stabileşte instituţiile responsabile de aplicarea ei, fluxul informaţional dintre acestea şi populaţie, precum şi modul de desfăşurare a operaţiunilor aferente fiecărui cod.

Posturile fixe de jandarmi, înlocuite cu echipaje de patrulare

De asemenea, s-a mai aprobat ca posturile fixe de jandarmi care asigurau paza perimetrului să fie înlocuite de echipaje de patrulare.

"Menţionăm faptul că înainte de adoptarea procedurii, s-a realizat testarea cu succes a modului de acţiune a instituţiilor responsabile de aplicarea acesteia. Odată cu adoptarea procedurii s-a decis revenirea în siguranţă a populaţiei evacuate din zona Salinei Praid, începând cu data de 13 august 2025, ora 16, prevederile Hotărârii nr. 6/2025 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Harghita pentru evacuarea persoanelor din zona preconizată a fi afectată de surpări din zona Salinei Vechi fiind suspendate pe durata stării de alertă", se mai arată în comunicatul citat. 

Starea de alertă de la Praid, prelungită pentru încă 30 zile

    Instituția Prefectului - Județul Harghita a transmis, joi, că starea de alertă pe teritoriul comunei a fost prelungită de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid pentru perioada 9 august - 9 septembrie 2025, inclusiv, potrivit Agerpres


Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite