Ilie Năstase, ordin de protecție după un conflict cu soția sa. Procurorul a infirmat ulterior măsura
Polițiștii ar fi emis un ordin de protecție provizoriu pe numele lui Ilie Năstase, în urma unui conflict verbal cu soția sa, Ioana Simion, la Năvodari, în urma căruia femeia a reclamat că a fost înjurată și amenințată.

Potrivit site-ului Ziua de Constanța, polițiștii din Constanța au transmis că duminică seară, 6 septembrie, au fost sesizați, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi avut un conflict verbal cu soțul său, iar acesta din urmă i-ar fi adresat injurii și amenințări.
De asemenea, femeia a precizat faptul că exista o situație conflictuală între cei doi, fără a sesiza organele de poliție până la acest moment, transmite un comunicat din partea IPJ Constanța.
Potrivit surselor site-ului citat, ar fi vorba despre Ilie Năstase (80 de ani) și soția lui, Ioana Simion (49 de ani).
Polițiștii au constatat un risc iminent de violență domestică și au emis un ordin de protecție provizoriu, iar femeia a solicitat monitorizarea electronică. Ulterior, procurorul de caz a infirmat ordinul, însă polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările.
Cei doi sunt în proces de divorț încă din 2025. Cei doi s-au căsătorit în 2020, iar căsnicia lor a fost marcată de multe suișuri și coborâșuri, cu despărțiri controversate și împăcări neașteptate.




















































