Cum era purificată apa acum 2.000 de ani. Sistemul natural de filtrare folosit de o civilizație din junglă. „Putea fi eficient și în prezent”

În junglele Americii Centrale, în urmă cu aproximativ 2.000 de ani, era folosit un sistem natural de purificare a apei care, potrivit specialiștilor, ar putea fi eficient și în secolul XXI.

Templu mayaș Foto: wikipedia

Apa potabilă poate părea o resursă banală pentru cei care o au permanent la îndemână. Totuși, deși apa acoperă aproximativ 71% din suprafața Pământului, numai circa 2,5% din volumul total este apă dulce. Cea mai mare parte a acesteia se află în ghețari, calote glaciare și în subteran, iar resursele ușor accesibile reprezintă doar o mică parte.

În plus, apa dulce nu este neapărat potabilă. Chiar și apa de izvor poate conține microorganisme sau substanțe periculoase pentru sănătate. Contaminarea nu provine exclusiv din deversări industriale: bacteriile, virusurile, paraziții și unele substanțe prezente în mod natural în sol pot afecta calitatea apei. De-a lungul istoriei, consumul de apă contaminată a dus la epidemii de holeră, dizenterie și febră tifoidă. Accesul la apă sigură rămâne, așadar, o problemă inclusiv în secolul XXI.

O descoperire arheologică din America Centrală arată însă că mayașii găsiseră, cu peste 2.000 de ani în urmă, o soluție ingenioasă pentru filtrarea apei. Sistemul utiliza materiale naturale ale căror proprietăți sunt valorificate și astăzi.

Civilizația mayașă, dincolo de orașele din junglă

Mayașii sunt popoare indigene din Mezoamerica, regiune care cuprinde sudul Mexicului, Guatemala, Belize și părți din Honduras și El Salvador. Civilizația lor s-a dezvoltat începând din mileniul al II-lea î.Hr., iar numeroase centre urbane au cunoscut o perioadă de înflorire în epoca clasică, între aproximativ 250 și 900 d.Hr.

Mayașii nu au format un stat unitar. Orașele și regatele lor împărtășeau tradiții culturale și religioase, întrețineau schimburi comerciale, încheiau alianțe și purtau războaie. Unele centre au ajuns să domine politic și militar alte așezări. Printre cele mai cunoscute orașe mayașe se numără Tikal, Copán și Chichén Itzá, importante în etape diferite ale acestei istorii.

Una dintre marile lor realizări a fost dezvoltarea unui sistem complex de scriere logosilabică, ale cărui semne redau atât cuvinte, cât și silabe. Mayașii au folosit conceptul de zero în calcule și au acumulat cunoștințe de matematică și astronomie care le-au permis să elaboreze calendare precise.

Orașele lor cuprindeau temple ridicate pe piramide, palate și piețe vaste. Agricultura, bazată în principal pe cultivarea porumbului, fasolei și dovlecilor, susținea populația acestor centre. În funcție de condițiile locale, mayașii foloseau terase, amenajări pentru drenaj și sisteme de gestionare a apei.

Marile construcții au fost realizate fără animale de tracțiune și fără unelte metalice comparabile cu cele utilizate în Eurasia. Uneltele și armele erau confecționate în principal din piatră, lemn și os. Printre materialele folosite se afla obsidianul, o sticlă vulcanică din care puteau fi obținute lame foarte ascuțite. Ridicarea monumentelor presupunea o bună organizare a muncii și capacitatea conducătorilor de a mobiliza resurse și oameni.

Autoritatea politică avea și o dimensiune religioasă. Conducătorii dinastici participau la ritualuri și își legitimau puterea prin legătura cu divinitățile. Războaiele urmăreau extinderea influenței, controlul resurselor și capturarea adversarilor, unii prizonieri fiind sacrificați. Aristocrația avea un rol important în conducerea luptelor, iar reprezentările artistice înfățișează războinici cu podoabe elaborate, pene și elemente inspirate de animale.

În secolele al VIII-lea și al IX-lea, numeroase orașe din regiunile sudice au intrat în declin. Secetele, conflictele și presiunea asupra resurselor sunt printre explicațiile propuse pentru acest proces. Alte centre, îndeosebi din nordul Peninsulei Yucatán, au continuat să prospere.

Cucerirea spaniolă, începută în secolul al XVI-lea, a distrus treptat structurile politice independente, dar nu a însemnat dispariția mayașilor sau a culturii lor. Comunitățile mayașe trăiesc și astăzi în regiune, păstrând numeroase limbi și tradiții.

„În privința gestionării apei, erau cu milenii înaintea chinezilor sau romanilor”

Cercetătorii de la Universitatea din Cincinnati au identificat dovezile unui sistem de filtrare în rezervorul Corriental din vechiul oraș mayaș Tikal, aflat în Guatemala de astăzi. Rezultatele studiului au fost publicate în 2020, în revista Scientific Reports.

Analizele sedimentelor indică folosirea unui amestec de zeolit și cuarț cristalin pentru filtrarea apei cu peste 2.000 de ani în urmă. Descoperirea privește unul dintre cele mai vechi sisteme cunoscute de purificare a apei cu zeolit.

Materialele nu proveneau din imediata apropiere a rezervorului. Cercetătorii au identificat o posibilă sursă la aproximativ 29 de kilometri nord-est de Tikal, în zona Bajo de Azúcar. Potrivit explicației propuse de echipă, mayașii ar fi observat că apa care traversa aceste depozite minerale era mai limpede și ar fi transportat materialele în oraș pentru a reproduce efectul.

Zeoliții sunt minerale poroase pe bază de aluminosilicați, capabile să rețină anumite substanțe. Împreună cu nisipul bogat în cuarț, ar fi contribuit la reducerea contaminanților din apa care ajungea în rezervor. Descrierea sistemului drept o „sită moleculară” se referă la aceste proprietăți de filtrare și adsorbție. Descoperirea nu demonstrează însă că instalația elimina toate microorganismele sau că apa obținută îndeplinea standardele actuale de potabilitate.

„Ceea ce este interesant este că acest sistem ar fi în continuare eficient și în prezent, iar mayașii l-au descifrat cu mai bine de 2.000 de ani în urmă”, precizează Kenneth Barnett Tankersley, arheolog la Universitatea din Cincinnati și autorul principal al studiului, într-o declarație citată de Smithsonian Magazine.

Tankersley consideră că descoperirea pune în lumină competențele inginerești ale mayașilor: „Mulți oameni privesc populațiile indigene din emisfera vestică drept neavând aceeași capacitate inginerească sau tehnologică precum civilizații ca cele din Grecia, Roma, India sau China. Dar, în ceea ce privește gestionarea apei, mayașii erau cu milenii înaintea lor”. Comparația exprimă aprecierea cercetătorului asupra acestei tehnologii, fără să însemne că celelalte civilizații nu dispuneau de propriile metode de tratare a apei.

La Tikal, gestionarea apei era o necesitate. Substratul de calcar poros favoriza infiltrarea, iar secetele sezoniere făceau esențială stocarea apei de ploaie. Păstrarea calității acesteia era la fel de importantă ca acumularea ei.

Analizele efectuate asupra altor rezervoare din oraș au identificat contaminare cu mercur și urme ale unor cianobacterii potențial toxice. Corriental prezenta o situație mai favorabilă, compatibilă cu existența unui sistem de filtrare. Descoperirea arată că locuitorii orașului căutau soluții atât pentru stocarea apei, cât și pentru îmbunătățirea calității ei.