Generalul de brigadă Marciu Lucian-Dumitru, împuternicit inspector general al IGSU pentru următoarele șase luni
Generalul de brigadă Marciu Lucian-Dumitru a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției vacante de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pentru o perioadă de 6 luni.

Generalul de brigadă Marciu Lucian-Dumitru ocupă, din anul 2019, funcția de inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov.
Cu o experiență de peste două decenii în domeniul situațiilor de urgență, acesta și-a început cariera în anul 2003, în cadrul structurilor de pompieri din județul Brașov. De-a lungul carierei, a ocupat funcții precum comandant de stație, adjunct comandant de secție, comandant de detașament, comandant de secție și prim-adjunct al inspectorului șef al ISU Brașov.

În ceea ce privește pregătirea profesională, generalul de brigadă Marciu Lucian-Dumitru este absolvent al Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, promoția 2003, specializarea Instalații pentru construcții – pompieri. În anul 2009 a absolvit masteratul în „Managementul situațiilor de urgență”, în cadrul aceleiași instituții de învățământ.
Pe parcursul carierei, acesta a urmat numeroase cursuri și stagii de pregătire în domenii precum managementul situațiilor de urgență, prevenirea și stingerea incendiilor de pădure, intervenția integrată la accidente colective și dezastre, managementul strategic, gestionarea crizelor, leadership și managementul resurselor.
În anul 2018, a participat la programul „Continuity of Operations, Excellence Series – Level 1, Professional Continuity Practitioner”, desfășurat în Emmitsburg, Statele Unite ale Americii, iar în anul 2020 a absolvit programul „Management Strategic al Afacerilor Interne”, organizat de Colegiul Național de Afaceri Interne.




















































