Depozitarul Central, ținta unui atac cibernetic: Informații personale ale clienților, compromise
Atac informatic la Depozitarul Central, instituția care ține evidența acțiunilor și a altor titluri financiare înregistrate în sistem.

Depozitarul Central a fost ținta unui atac cibernetic care a vizat aplicați Servicii Online pentru Investitori, incident care a fost identificat în ziua producerii și pentru care au fost luate imediat măsurile necesare de investigare și remediere.
„Incidentul nu a determinat consecințe asupra serviciilor și funcțiilor critice și importante ale Depozitarului Central care vizează activitatea de decontare și registru, acestea desfășurându-se în condiții normale, respectiv nu au fost accesate, modificate și/ sau alterate deținerile de instrumente financiare sau informații privind tranzacțiile decontate.
Deținătorii de instrumente financiare au în continuare acces la toate serviciile prestate de către Depozitarul Central, inclusiv la cele furnizate prin intermediul aplicației Servicii Online, acestea din urmă fiind disponibile prin canalele de comunicare obișnuite (poștă, prezentarea la ghișeul de la sediul secundar al Depozitarului Central)”, potrivit unui comunicat al instituției.
Depozitarul Central asigură transferul titlurilor de la vânzător la cumpărător și actualizeaza evidențele. În același timp, instituția participă și la distribuirea dividendelor către acționari.
Pe scurt, ține evidența proprietății și asigură transferul titlurilor.
Instituția a transmis un mesaj pentru investitorii care folosesc aplicația şi a anunţat că au fost vizualizate date cu caracter personal ale utilizatorilor. O echipă de specialişti încearcă să remedieze situaţia.




















































