CSM sesizează Inspecția Judiciară după documentarul Recorder care acuză tergiversarea marilor dosare de corupție. Ce spune ministrul Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secția pentru judecători a CSM a sesizat Inspecția Judiciară pentru a verifica afirmațiile documentarului Recorder, care acuză tergiversarea deliberată a dosarelor de corupție și implicarea unor judecători de rang înalt, printre care și Lia Savonea.

CSM va sesiza Inspecţia Juridiară. FOTO: arhivă
CSM va sesiza Inspecţia Juridiară. FOTO: arhivă

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), prin Secția pentru judecători, a revenit vineri, 12 decembrie, cu un nou comunicat oficial, după ce inițial calificase materialul realizat de Recorder drept parte a unei „campanii de destabilizare a puterii judecătorești”.

În actualul mesaj, CSM anunță că a sesizat Inspecția Judiciară pentru a verifica veridicitatea informațiilor prezentate în documentar.

„Față de aspectele semnalate public în mass media, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea de verificări în raport cu materialul de presă difuzat de Recorder”, se arată în comunicat.

Declarațiile vin după ce documentarul Recorder a arătat că justiția tergiversează deliberat dosarele de corupție până la expirarea termenului de prescripție. Reportajul indică faptul că această întârziere nu mai este realizată doar de avocați, ci și de judecători, în special de șefii de instanțe, care ar putea modifica completele de judecată, dicta soluții, transfera magistrați sau pune presiune asupra celor incomozi.

În centrul controversei apare numele Liei Savonea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, despre care se afirmă că și-a structurat activitatea astfel încât să se înconjoare de persoane obediente și să influențeze finalizarea dosarelor cu sancțiuni.

Numele Liei Savonea este asociat cu mai multe decizii cu impact major, precum anularea condamnării lui Mario Iorgulescu de 13 ani și 8 luni și trimiterea dosarului spre rejudecare, precum și reluarea procedurilor în „Dosarul Revoluției” după ce rechizitoriul inițial întocmit de procurori a fost declarat neconform.

Alte critici vizează modul de soluționare a unor cauze cu minori, precum și decizia privind Vanessa Youness, partenera fostului șef DGIPI Gelu Oltean, în cazul căreia completul din care făcea parte și Lia Savonea a anulat pedeapsa cu executare și a trimis cauza spre rejudecare.

Scandalul a generat reacții și în stradă: sute de persoane s-au adunat miercuri, 10 decembrie, în fața CSM, participând la un miting pro justiție. Protestatarii au afișat pancarte cu mesaje precum: „Corupția sufocă magistratura”, „Cât ne mai chinuim să fim stat european”, „Schimbarea vine prin implicare” și „Cum doriți să achitați?”, scandând lozinci precum „Justiție, nu mafie”, „Noi vrem dreptate, nu imunitate” și „Integritate, nu complicitate”.

Ce spune ministrul Justiției

„Este o decizie foarte bună, necesară. Am solicitat acest lucru de ieri și am spus că orice aspect care ține de nereguli și abuzuri nu trebuie ignorat și trebuie cercetat. Trebuie să facă o anchetă pentru aflarea adevărului”, a declarat Radu Marinescu, ministrul Justiţiei, în cadrul unei intervenții la un post de televiziune.

Totodată, el a ţinut să puncteze, aşa cum a făcut-o şi pe pagina sa de Facebook, că niciunul dintre magistraţi nu a făcut vreo sesizare oficială în care se se plângă de presiuni.

„Până acum, nu am avut nicio sesizare de la vreun magistrat că ar fi abuzuri”, a subliniat el.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite