Consilier județean AUR, vizat într-un dosar de fraudă de aproape 3 milioane de euro. 14 percheziții în Arad
Un consilier județean AUR din Arad, Florin Galiș, este menționat printre persoanele implicate într-o anchetă privind o schemă infracțională de tip investițional, prin care ar fi fost obținuți ilegal aproximativ 2,9 milioane de euro. Polițiștii și procurorii au efectuat marți, 3 noiembrie, 14 percheziții domiciliare în acest dosar, care vizează infracțiuni de spălare a banilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, suspecții ar fi pus în aplicare, în mai multe țări europene, în perioada mai-iulie 2025, o schemă infracțională prin care ar fi obținut aproape trei milioane de euro.
Ulterior, aceștia ar fi transferat banii prin diferite operațiuni financiare, cu scopul de a ascunde proveniența sumelor.
Florin Galiș, consilier județean AUR, ar fi implicat în tranzacțiile investigate
Potrivit publicației locale Special Arad, printre persoanele ale căror tranzacții financiare sunt verificate s-ar afla și Florin Galiș, consilier județean AUR și fost candidat al partidului la președinția Consiliului Județean Arad. Acesta a fost anterior membru al PNL Arad.
O parte din bani ar fi trecut prin conturile unei organizații neguvernamentale din Arad, de unde ar fi fost transferați succesiv în alte conturi bancare, într-un circuit care ar fi urmărit să îngreuneze identificarea provenienței și a traseului fondurilor, conform informațiilor obținute de presa locală.
Jurnaliștii de la Special Arad au încercat să îl contacteze pe Florin Galiș pentru un punct de vedere, însă acesta nu a răspuns la telefon.
Șase suspecți, vizați de măsuri asigurătorii
Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad.
În paralel cu perchezițiile, au fost dispuse măsuri asigurătorii în cazul a șase suspecți, persoane fizice și juridice. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care ar fi fost obținuți și transferați banii.
Acțiunea se desfășoară în cadrul „Operațiunii Jupiter”, inițiată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.




















































