Ce conțineau cele două plicuri primite de Ambasada Ucrainei din București
0Serviciul Român de Informații a transmis, miercuri, că cele două plicuri suspecte primite de Ambasada Ucrainei din București conțineau fragmente de țesuturi organice.

Amintim că în urmă cu o zi echipele SRI au ridicat de la Ambasada Ucrainei din București două plicuri suspecte.
Conform SRI, în urma primelor analizelor de laborator s-a stabilit că plicurile nu conțineau substanțe periculoase.
„În legătură cu cele două plicuri suspecte ridicate în cursul zilei de ieri de la ambasada Ucrainei din București, vă facem cunoscute următoarele aspecte: În urma primelor analize de laborator, s-a constatat că în plicuri nu se află conținut de interes pirotehnic și nici alte substanțe periculoase Menționăm că analizele specifice au arătat că plicurile conțin fragmente de țesuturi organice, iar pentru stabilirea provenienței acestora este necesară o analiză suplimentară pe care o vor efectua instituțiile abilitate ale statului. Pe componenta prevăzută de atribuțiile legale pe care le are SRI, verificările întreprinse de noi s-au finalizat”, se arată în comunicatul de presă al SRI.
De asemenea, Ucraina a transmis, miercuri, că plicurile suspecte primite de ambasadele sale, inclusiv cea din București, în ultima săptămână aveau toate ca expeditor adresa unui dealer de automobile Tesla din Germania.
„Ameninţările împotriva diplomaţilor noştri continuă să curgă”, a declarat Kuleba, la o săptămână după ce o scrisoare-capcană a explodat la Ambasada Ucrainei la Madrid.
Atunci un angajat al instituției a fost rănit când a deschis un astfel de mecanism exploziv improvizat.
Mai multe ambasade ucrainene din străinătate au primit „pachete însângerate” care conțineau ochi de animale.
Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a reacționat, marți, afirmând că „a fost lansată o campanie de teroare și intimidare împotriva ambasadelor și consulatelor ucrainene”.
În aceeași ordine de idei, ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a declarat că a fost înștiințat referitor la recepționarea de către Ambasada Ucrainei din București a două plicuri considerate suspecte.