Exclusiv Când scăpăm de criza economică. Anunțul cercetătorilor remarcați de BBC pentru precizia prognozelor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un studiu efectuat de Romanian Economic Monitor arată care sunt marile riscuri la adresa economiei României, dar vine și cu câteva vești bune. Coordonatorul echipei de cercetători, Szasz Levente, explică, pentru „Adevărul”, de unde poate veni salvarea economiei naționale și când am putea să vedem primele semne ale revirimentului.

Criza economică va coninua să ne afecteze cel puțin  un an. FOTO: Pexels
Criza economică va coninua să ne afecteze cel puțin un an. FOTO: Pexels

Economia României arată tot mai rău de la an, pe fondul creșterii deficitului bugetar, al deficitului cotelor gemene și a reducerii creșterii economice. În același timp, economia ar putea să aibă de suferit pe termen scurt, inclusiv din cauza măsurilor draconice de austeritate, înainte de a începe treptat să-și revină. Există însă și vești bune, așa cum relevă rezultatele unui studiu efectuat de un grup de profesori și cercetători de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Aceștia derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor, recunoscut și în străinătate pentru previziunile economice bune și citat inclusiv de BBC.

Perspectivele economiei României

Prorectorul UBB Cluj, Levente Szasz, coordonatorul echipei Romanian Economic Monitor, a explicat, pentru „Adevărul”, care sunt perspectivele economice ale României pe termen scurt și mediu. Szasz a cuprins în analiza sa și riscurile imediate la adresa economiei, dar a vorbit și despre direcții strategice de relansare a industriei, care ar îmbunătăți semnificativ performanțele economiei.

Primele măsuri de austeritate, în fapt primul pachet, înseamnă intervenții fiscale care sunt dureroase, atât pentru populație, cât și pentru mediul de afaceri. Trebuie totuși să subliniez că aceste măsuri au fost necesare ca să evităm un scenariu economic și mai dezastruos: bugetul de stat și neîncrederea investitorilor au creat o situație care nu mai era sustenabilă nici pe cel mai scurt termen. Așa că nu există niciun dubiu că era nevoie de o intervenție fermă, chiar dacă știm că aceste intervenții sunt întotdeauna dureroase și nu reprezintă în general un aspect pozitiv pentru societate”, spune Levente Szasz.

Deși aceste măsuri dure pot salva economia, există și riscul ca acestea să-i agraveze problemele.

De unde vin marile riscuri

„Dacă ne uităm la riscuri, riscul cel mai important, discutat și în cadrul echipei Romanian Economic Monitor, ar fi dacă aceste măsuri nu sunt implementate în practica economică așa cum au fost ele gândite initial”, adaugă expertul.

Faptul că efortul nu este în zadar e dovedit și de faptul că deja au apărut câteva semne încurajatoare. „Am început să recâștigăm, cel puțin într-o oarecare măsură, încrederea investitorilor. Cred că trebuie să conservăm această încredere, iar aceste măsuri, chiar dacă sunt dureroase, trebuie duse la bun sfârșit ca să restabilim echilibrul bugetar”, mai spune Szasz.

Levente Szasz. FOTO: Facebook
Levente Szasz. FOTO: Facebook

Pe termen mediu, România se confruntă și cu un alt risc, deloc neglijabil.

„Evident, există aici și un risc politic, dacă guvernul reușește sau nu, într-adevăr, să implementeze în mod credibil și echitabil aceste măsuri. Practic, acesta ar fi principalul risc. Pe lângă acesta, mai ales în situația de azi mai fragilă a economiei, există și riscul unei recesiuni, chiar dacă acum previziunile arată că România poate încheia anul curent pe o creștere economică, e drept, una modestă”, punctează Szasz Levente.

Ce oportunități avem

Există însă și câteva oportunități pentru economia României, iar acestea se prefigurează din zona industriei, arată expertul.

„În acest studiu ne-am concentrat și asupra producției industriale, având în vedere că industria românească se afla pe o pantă descendentă încă dinaintea pandemiei. Pornind de la această situație fragilă, ne-am propus să identificăm posibile direcții de relansare pentru acest sector important pentru economia românească. Am conturat două aspecte care, pe termen mediu, pot susține redinamizarea industriei. Primul ține de angajamentul statelor membre NATO de a majora cheltuielile de apărare până la 5% din PIB. Această decizie poate genera oportunități semnificative pentru industria grea din România. Desigur, rămâne de văzut în ce măsură putem valorifica aceste oportunități și, mai ales, ce produse și echipamente ar putea fi fabricate local pentru a sprijini creșterea și revitalizarea industriei grele”, explică Szasz.

Paradoxal, tocmai tenisiunile geopolitice, care au privat economia României de anumite investiții și au constituit o problemă, ar putea aduce câteva soluții.

„Dacă privim nu doar industria de apărare, ci industria în ansamblu, observăm că tensiunile geopolitice actuale reprezintă, pe de o parte, un factor negativ, dar, pe de altă parte, pot crea pentru România o oportunitate. Aceste tensiuni între diferite state sau între marile puteri economice ale lumii fac ca lanțurile globale de aprovizionare să devină tot mai vulnerabile. Am văzut acest lucru atât în pandemie, cât și odată cu războiul declanșat de Rusia în Ucraina. În acest context, multe companii pot decide să își relocheze anumite activități de producție către zone mai sigure și mai predictibile. România, ca membru al Uniunii Europene și al NATO, și beneficiind de o economie cu potențial de dezvoltare, se poate poziționa drept o locație atractivă pentru companiile care caută alternative la regiunile mai expuse riscurilor”, mai spune expertul.

Nu avem voie să oprim investițiile în infrastructură

Asta nu înseamnă că va curge lapte și miere și că toate companiile vor alege România. Totul depinde de capacitatea actualului guvern de a atrage aceste investiții, de capacitatea de negociere și de voința politică.

„Desigur, dintr-o perspectivă strategică, este esențial să identificăm acele subsectoare, respectiv acele produse pentru care România poate oferi un context favorabil de producție. Totodată, ar trebui vizată atragerea țintită a acelor investitori care, în actualul context geopolitic global, pot reconsidera locația activităților industriale”, mai spune el.

Și asta nu este tot. România trebuie să continue investițiile care contribuie la dezvoltarea țării, chiar dacă există tendința de a îngheța anumite investiții.

„Chiar dacă situația economică este dificilă, dezvoltarea infrastructurii rămâne esențială – mă refer în special la infrastructura rutieră, respectiv la extinderea rețelei de autostrăzi. Continuarea acestor investiții este un factor decisiv pentru a convinge investitorii să aleagă România ca destinație pentru activitățile lor economice”, subliniază Szasz

Economistul clujean a răspuns și la întrebarea care îi frământă pe români, când am putea scăpa de problemele economice și când ar trebui să apară primele rezultate, primele semne că ne aflăm pe drumul bun.

De când ne putem aștepta la o revenire economică

Putem spune totuși că, în urma primului pachet de măsuri, au apărut deja câteva semne mici, dar pozitive. Se observă o creștere a interesului și a încrederii investitorilor, de exemplu în titlurile de stat ale României, credibilitatea a fost parțial recâștigată prin implementarea acestor măsuri. În plus, s-a reușit stabilizarea cursului euro-leu, ceea ce arată că lucrurile încep să se reașeze. Pe termen mediu, aceste măsuri pot contribui la restabilirea echilibrului economic și la o detensionare graduală. Totuși, primele semne clare ale unei relansări consistente a economiei ne putem aștepta să apară abia în a doua parte a anului viitor, adică în 2026”, prognozează Szasz”, este prognoza economică a lui Szasz.

În plus, există și câteva aspecte pozitive care ar putea să devină vizibile încă de la începutul anului viitor. Acestea nu vor garanta însă că am depășit marile probleme, ci va fi nevoie de eforturi susținute în continuare.

„Ca să dau doar un exemplu în acest sens, creșterea TVA, aplicată de la 1 august, va produce efecte încă din acest an. Impactul cel mai puternic asupra consumatorilor și asupra consumului, în general, se va resimți în a doua parte a anului curent. Ulterior, ne așteptăm ca lucrurile să se stabilizeze și să se așeze în acest nou context. Dacă nu vor fi introduse alte măsuri similare, mediul de afaceri ar putea beneficia deja de anul viitor de o oarecare predictibilitate. Iar această predictibilitate va fi esențială pentru toate companiile care vor reuși să depășească această perioadă mai dificilă, oferindu-le premisele necesare pentru a relua investițiile și de a dezvolta din nou un ritm mai dinamic în business”, mai adaugă el.

Un reviriment economic vizibil ar trebui să apară doua jumătate a anului 2025.

Vor exista și măsuri care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie anul viitor, motiv pentru care ne așteptăm ca abia în a doua parte a anului să putem spune că lucrurile se vor așeza. Doar atunci situația se va stabiliza și vom beneficia de o predictibilitate mai mare”, consideră economistul”, consideră economistul.

Fondurile europene, esențiale pentru redresarea economică

Fondurile europene vor fi esențiale în toată această perioadă. Pentru a fi siguri că lucrurile vor merge în direcția dorită, guvernanții vor trebui să profite de fondurile europene.

„De fapt, aceste măsuri de austeritate au fost necesare și pentru a asigura în continuare accesarea fondurilor europene. România poate primi acești bani doar dacă se angajează să restabilească echilibrul bugetar. Asta înseamnă că, deși obiectivul de a reduce deficitul sub 3% din PIB este încă departe, dacă reușim să demonstrăm că suntem pe drumul cel bun, vom putea accesa eficient fondurile UE. Iar acești bani sunt extrem de importanți pentru dezvoltarea economiei României”, conchide Szasz Levente.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite