REZULTATE TITULARIZARE 2013 Rată de promovare de 81% după contestaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Mehedinţi, puţin peste 30% din candidaţi au reuşit să ia note peste 7, pentru posturi de titular
În Mehedinţi, puţin peste 30% din candidaţi au reuşit să ia note peste 7, pentru posturi de titular

Rata de promovare a probei scrise din cadrul concursului de Titularizare 2013, pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (30 iulie), după soluţionarea contestaţiilor, este de 81,03%, în creştere cu 1,14% faţă de procentul înregistrat înainte de depunerea contestaţiilor (79,89%), potrivit Ministerului Educaţiei.

Ministerul Educaţiei a anunţat noile cifre după soluţionarea contestaţiilor depuse de candidaţii care au dat pe 30 iulie proba scrisă la Titularizarea din 2013. 

Rezultatele finale, pe tranşe de note, arată astfel:

  • candidaţi cu note între 7 şi 10: 14.511 (în creştere cu 1,39%, de la 47,78% la 49,17%)
  • candidaţi cu note între 5 şi 6,99: 9.402 (în scădere cu 0,25%, de la 32,11% la 31,86%)
  • candidaţi cu note sub 5: 5.596 (în scădere cu 1,15%, de la 20,11% la 18,96%)


Numărul notelor de 10 a crescut la 161 (iniţial, au fost înregistrate 160), ceea ce înseamnă că după contestaţii încă un dascăl a obţinut nota maximă la proba scrisă.

Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Iaşi (58,3%), surclasând astfel judeţul Cluj, pe primul loc înainte de contestaţii, iar cel mai scăzut procent, la acelaşi capitol, rămâne în judeţul Mehedinţi (30,9%).

În total, peste 29.500 de candidaţi au fost notaţi la proba scrisă de anul acesta.

Raportate la promoţia de absolvenţi din 2013, rezultatele finale sunt următoarele:

  • 3.451 de candidaţi au finalizat proba scrisă
  • 1.475 (42,74%) de candidaţi au primit note între 7 şi 10
  • 1.144 (33,15%) de candidaţi au obţinut note între 5 şi 6,99
  • 833 (24,14%) de candidaţi - note sub 5
  • Note de 10: 11.


La proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 32.374 de candidaţi (88,48%). 53 de candidaţi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă, iar 7,6% dintre cei prezenţi s-au retras din motive personale sau medicale, potrivit Ministerului Educaţiei.

Candidaţii, care au obţinut minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, vor fi repartizaţi pe posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminată, la nivelul centrelor de concurs, în zilele de 9 şi 12 august.

În acest scop, au fost publicate 6.074 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (3.141 în mediul urban şi 2.933 în mediul rural).

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii cu cel puţin nota 5 (cinci), atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului vor fi repartizaţi  pe posturile pentru angajare pe perioadă determinată, tot la nivelul centrelor de concurs, miercuri, 14 august.

Calendar titularizare 2013

27 mai - 28 iunie 2013 - Organizarea şi desfăşurarea probelor practice/ orale şi a inspecţiilor speciale la clasă

30 iulie 2013 - Desfăşurarea probei scrise

5 august 2013 - Afişarea rezultatelor

5 - 6 august 2013 - Înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare şi transmiterea acestora la centrele de evaluare

7 august 2013 - Rezolvarea contestaţiilor

8 august 2013 - Afişarea rezultatelor finale

9 august 2013 - Etapa I de repartizare - pentru angajare pe perioadă nedeterminată

14 august 2013 - Etapa a II-a de repartizare - pentru angajare pe perioadă determinată

30 august 2013 - Emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. 


REZULTATE TITULARIZARE 2013 Promovare de aproape 80% la examenul scris. Doi candidaţi se luptă pentru un post de dascăl titular

79,89% dintre cei care au susţinut proba scrisă a concursului de titularizare au obţinut note peste 5, mai puţini decât anul trecut şi doar 160 dintre aceştia au obţinut nota 10, cei mai mulţi fiind din Bucureşti (19). Doi candidaţi se bat pentru un post de titular, pe perioadă nedeterminată.

REZULTATE TITULARIZARE 2013 Lista candidaţilor care au luat 10 la examen

160 de candidaţi au obţinut nota maximă la examenul de titularizare din 2013, cu 60 mai puţini faţă de anul trecut. Cei mai mulţi sunt bucureşteni, 19, urmaţi de ieşeni (16) şi clujeni (11), potrivit listei dascălilor de nota 10 obţinută de Adevărul.

TITULARIZARE 2013 De ce mai vor tinerii un post în învăţământ: pasiune sau lipsa unei alte opţiuni

Salariul de profesor nu este tocmai motivant, însă cei care vor să profeseze în sistem spun că o fac din pasiune şi fiindcă le place să lucreze cu copiii, alţii pentru că vor un job sigur. Peste 32.000 de candidaţi au dat marţi examenul de Titularizare, iar mulţi au spus că subiectele au fost acceptabile, însă prea multă metodică a predării. 53 dintre ei au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.

TITULARIZARE 2013 Ministerul Educaţiei a publicat subiectele şi baremele de la titularizare

Examenul scris de la titularizare de marţi s-a încheiat, iar Ministerul Educaţiei a publicat pe subiecte.edu.ro variantele primite de candidaţi, la toate materiile de concurs, şi baremele de corectare. La proba scrisă erau aşteptaţi să participe în jur de 36.000 de candidaţi, însă sunt disponibile doar aproximativ 6.000 de posturi de titulari. Primele rezultate vor fi publicate luni, 5 august.

TITULARIZARE 2013 38.000 de dascăli s-au înscris la examen

Peste 38.000 de candidaţi s-au înscris anul acesta la examenul de Titularizare 2013, dintre care aproape 5.000 sunt absolvenţi din promoţia universitară de anul acesta. Cifra este similară cu cea de anul trecut.

TITULARIZARE 2012 Unde ajung să predea profesorii de top ai României

220 de profesori români (0,85%) din preuniversitar au obţinut 10, nota maximă, la examenul de titularizare de anul acesta. Cei mai mulţi vor preda la şcoli din Bucureşti, însă profesori de top există şi în Iaşi, Braşov, Timiş şi Cluj, arată datele oficiale ale Ministerului Educaţiei, obţinute de Adevărul.

INFOGRAFIE Rezultate finale la Titularizare 2012, pe judeţe: peste 82% din profesori au luat note mai mari de 5

Rata de promovare a celor care au dat examen pentru a se angaja în învăţământul preuniversitar a crescut cu aproape 2%, după soluţionarea celor peste 4.000 de contestaţii depuse, informează Ministerul Educaţiei. Cele mai mari rate de promovare sunt în judeţele Cluj, Buzău şi Braşov.

TITULARIZARE 2013 Profesorii titulari, angajaţi cu contracte pe perioadă nedeterminată

Toţi candidaţii care au obţinut nota 7 sau mai mult la concursul titularizare din august 2012 se vor putea angaja pe un post la şcoala la care sunt repartizaţi, pe o perioadă nedeterminată, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

DEFINITIVAT 2013 Promovabilitatea la examen a crescut la 51,26% după soluţionarea contestaţiilor

Mai bine de jumătate dintre candidaţii care au susţinut anul acesta examenul de definitivat au reuşit să promoveze, obţinând astfel dreptul de a preda în învăţământul preuniversitar. Rata finală de promovare a examenului după soluţionarea contestaţiilor este de 51,26%, înregistrând o creştere de 3,43%.

DEFINITIVAT 2013 Doar 47% dintre candidaţi au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ. Notele profesorilor, postate pe edu.ro

Din totalul de 7.400 candidaţi prezenţi la proba scrisă a examenului, doar 3.181 (47,83%) au promovat, arată primele rezultate, cu aproape 20% mai puţini faţă de 2012. Cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţul Gorj  - 76,47%, iar cel mai scăzut procent, în judeţul Caraş-Severin - 29,33%, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei. Notele profesorilor au fost postate pe definitivat.edu.ro, judeţ cu judeţ.

DEFINITIVAT 2013 Profesorii dau azi examenul de definitivat. Ministerul a publicat subiectele şi baremele

Peste 7.800 de profesori dau joi examenul de definitivat în învăţământul preuniversitar, primul pas important în cariera didactică, urmat de obţinerea gradelor didactice, II şi apoi I. În premieră, în 2013 au fost acceptaţi la examen şi debutanţii cu un an vechime la catedră, însă media minimă de promovare a crescut de la 7 la 8. Rezultatele finale vor fi afişate pe 27 iulie. Subiectele şi baremele au fost publicate pe subiecte.edu.ro.

DEFINITIVAT 2013 16 candidaţi au fost eliminaţi din examen

La examenul scris de definitivat de joi, 18 iulie, s-au prezentat 7.400 (93,70%) din cei 7.889 de candidaţi care s-au înscris. Din totalul candidaţilor prezenţi, 684 s-au retras, iar alţi 16 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Candidaţii eliminaţi au pierdut dreptul de înscriere la examenul naţional de definitivare în învăţământ pentru sesiunea următoare.

DEFINITIVAT 2013 Peste 7.800 de dascăli susţin, joi, proba scrisă a examenului de definitivare în învăţământ

Peste 7.800 de candidaţi care au trecut de prima probă a examenului naţional de definitivat, inspecţia la clasă, vor da joi, 18 iulie, proba scrisă, a cărei notă minimă de promovare este 8.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite