Povestea unui tânăr angajat în Big Four, la Adevărul Live: „Într-un timp scurt, studiile în străinătate se vor devaloriza”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seria interviurilor Adevărul-Reviro a continuat vineri. Invitatul de la Adevărul Live a fost Cătălin Munteanu, proaspăt absolvent al Şcolii de Business de la Universitatea britanică Warwick, unde a fost şi preşedintele Societăţii Studenţilor Români. A urmat două stagii în companii de consultanţă, iar acum este Junior Consultant la una din firmele din Big Four, Ernst&Young, în Bucureşti.

Cătălin Munteanu, absolvent în 2014 al University of Warwick - Warwick Business School, în prezent Junior Consultant în Bucureşti la una din marile companii de consultanţă din lume, vine la Adevărul Live, de la ora 13.00, pentru a povesti cum a fost experienţa din străinătate şi de ce a ales să se întoarcă în ţară pentru a-şi construi o carieră.

Munteanu a absolvit Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Capitală, în 2011, care i-a adus şi şansa de a participa la un proiect NASA , în SUA. Tânărul a luat şi punctajul maxim la testele de matematică SAT americane (800 din 800). A ales să studieze mai departe în Marea Britanie, la Şcoala de Business a Universităţii Warwick, din Coventry.

Cu ajutorul celor de la Reviro, tânărul a ales un traseu profesional aici, în România, la Ernst&Young, una din cele mai mari companii de consultanţă din lume, din grupul numit Big Four.

Principalele declaraţii din timpul emisiunii:

„Facultatea de Contabilitate şi Finanţe de la Universitatea Warwick oferea cel mai bun curs de business, motiv pentru care am şi ales-o. În Marea Britanie ar trebui să îţi alegi cursul înainte de a aplica. Trebuie să ştii foarte clar pe ce vrei să aplici. Aveam mai multe opţiuni, care au rămas deschise, însă pe baza internshipurilor pe care le-am făcut am ales cursul final”, îşi începe povestea Cătălin Munteanu, proaspăt absolvent al Universităţii Warwick, adăugând că internship-urile pe care le-a făcut l-au ajutat să îşi aleagă domeniul în care să lucreze - consultanţa.

„Un internship pe care l-am făcut la City Bank mi-a arătat că bankingul nu este domeniul pe care aş vrea să îl fac cu 100% dedicare pentru tot restul vieţii. Anul trecut am avut un internship pe consultanţă la o altă companie foarte mare”, a spus Munteanu, care subliniază că, din punctul său de vedere, „viitorul poţi să îl ai oriunde, indiferent că e Marea Britanie, România sau SUA”.

Cătălin a găsit un loc de muncă destul de uşor după ce a absolvit universitatea din Marea Britanie, dar asta numai pentru că domeniul pe care şi l-a ales este unul nişat. „Am aplicat atunci când m-am întors în România. Procesul a fost relativ uşor pentru că domeniul meu se potrivea cu profilul acelor companii la care am aplicat. Depinde însă de fiecare student care se întoarce dacă piaţa muncii are nevoie de specializarea lui”, a punctat Munteanu.

Tânărul a spus că, într-un timp foarte scurt, studiile în străinătate se vor devaloriza şi nu vor mai cântări atât de mult la angajare. „Sunt foarte mulţi studenţi care pleacă în afară în ultimii ani şi cred că, încet - încet, se vor devaloriza studiile în străinătate”, a explicat absolventul Universităţii Warwick.

„Am învăţat să mă descurc într-un mediu global şi în echipe diverse”

Cătălin Munteanu a menţionat că a fost acceptat şi la mai multe universităţi din SUA, motiv pentru care şi-a dat toate testele de competenţe lingvistică, dar şi testul SAT, pe care l-a luat cu punctaj maxim. Motivul pentru care a optat, însă, pentru Europa a fost distanţa prea mare faţă dintre America şi România şi faptul că şi-ar fi văzut prea rar familia. „Au cântărit mult şi cursurile oferite de facultatea din Marea Britanie, care erau specializate de la bun început.  În America nu este aşa, acolo îţi alegi specializarea abia în anul trei de studii”, a declarat tânărul.

„Avantajul principal pe care mi l-a oferit învăţământul în afară a fost mediul global în care am învăţat să mă descurc. Plus că am lucrat în echipe foarte diverse. Asta lăsând la o parte calitatea învăţământului britanic, de care sunt conştient că este mai bun decât cel din România, cel puţin în domeniul pe care l-am studiat eu”, a continuat Munteanu, adăugând că nu era obişnuit din liceu ca eseurile lui să fie critice şi să nu fie bazate pe redarea unor comentarii, aşa cum se întâmplă la ora actuală în învăţământul românesc.

„În Anglia se pune mult accent pe gândirea critică şi pe exprimarea opiniei”

„Bacalaureatul care la noi este bazat pe redarea unor comentarii învăţate pe de rost. Acolo se pune foarte mult accent pe opinie, pe părere personală. Din asta a rezultat greutatea examenelor”, a spus tânărul. Legat, însă, de nivelul de matematică al studenţilor români din diaspora, Cătălin Munteanu spune că este unul foarte ridicat: „Studenţii români care studiază matematică în general se descurcă foarte bine în străinătate”.

Foloseşte zilnic ceea ce a învăţat peste hotare, de la profesorii străini şi de la colegii de clasă. „În compania în care lucrez avem proiecte multe cu mediul internaţional. La ora actuală, multinaţionalele oferă posibilităţi foarte bune pentru studenţii întorşi în afară, au acele cunoştinţe şi noţiuni care îi ajută foarte mult pe angajatori”, a precizat tânărul, care a subliniat că lucrurile practice, cum sunt prezentările, i-au fost cele mai utile după finalizarea studiilor universitare.

Conform acestuia, chiar şi în companii se pune mult accent pe detalii şi pe abilităţile practice şi nu pe noţiunile teoretice. „Nu sunt atât de aplicabile noţiuniile teoretice, ci ele îţi oferă un cadru general. Practic, te specializezi la locul de muncă. Mediul de consultanţă este foarte dezvoltat, înveţi lucruri noi în fiecare zi”, a spus Munteanu, încântat de noul său job.

Reconectarea cu România

O mare parte dintre cei care decid să se întoarcă acasă pentru a începe o carieră nu sunt conectaţi la realitatea de business şi sunt slab susţinuţi în a găsi joburile potrivite pentru ei.

Grupul EDUCATIVA, care trimite anual tineri la studii în străinătate, a observat această problemă recurentă. Ca soluţie, grupul a creat Reviro, un serviciu de recrutare care îşi propune să le faciliteze tinerilor români cu pregătire internaţională accesul la oportunităţi de carieră la companii din România. „Misiunea Reviro este de a conecta potenţialul tinerilor români cu pregătire internaţională la organizaţii din România care să le pună în valoare abilităţile dobândite la studii în cadrul universităţilor internaţionale”, spune Alexandru Ghiţă, preşedinte EDUCATIVA.

El explică modul în care activitatea Reviro completează scopul EDUCATIVA. „Din 2005 trimitem la şcoală în străinătate mii de oameni, prin târgurile de universităţi, prin EDMUNDO, serviciul nostru de consiliere. Însă miza nu a fost doar de a-i trimite în străinătate, ci a fost să-i şi aducem înapoi”, detaliază el.


Interviurile Adevărul - Reviro. Despre revenirea în ţară după o bursă Erasmus în Franţa, la Adevărul Live

Silvana Gagu, o studentă la ASE care a fost plecată cu o bursă Erasmus pe economie la Universitatea din Orleans, în Franţa, după o altă experienţă internaţională, cu Work&Travel, care i-a schimbat mult viziunea, a povestit marţi, la Adevărul Live, dacă România poate să-i ţină în ţară pe tinerii talentaţi, apreciaţi internaţional.

VIDEO Interviurile Adevărul - Reviro. Absolvent în Glasgow, stagiar la Guvern: „Cred foarte mult în generaţia noastră”

La Adevărul Live am discutat despre cum se angajează pe piaţa muncii din România tinerii care au terminat o facultate în străinătate. Cristian Leaţă, absolvent cu onoruri la Universitatea din Glasgow, a ales un stagiu la Guvern, în echipa consilierului de stat pe probleme economice şi din toamnă va începe un master la Oxford. Tânărul a explicat că mulţi români s-ar întoarce în ţară „pe un salariu bun şi dacă au siguranţa că vor fi respectaţi”.

Interviurile Adevărul - Reviro: „Când m-am întors, am avut un mic şoc cultural”

Astăzi am continuat seria interviurilor Adevărul-Reviro despre tinerii români şcoliţi în străinătate şi angajaţi în ţară. Invitata noastră a fost Sabrina Vlăsceanu, absolventa unui program de licenţă la Universitatea de Ştiinţe Aplicate Haga, care acum lucrează în România, ca intern pe copywriting la o companie ce ofera servicii de digital marketing.

VIDEO Interviurile „Adevărul“ - Reviro. România, locul în care tinerii şcoliţi afară se întorc pentru a creşte

Astăzi, la Adevărul Live, am continuat seria interviurilor „Adevărul“ - Reviro, în care aflăm poveştile tinerilor care au studiat în străinătate şi care se întorc înapoi în ţară şi reuşesc să se integreze pe piaţa muncii din România. Am discutat cu Rodica Boldeanu, absolventa unui master în Belgia, angajată la una din marile companii de cosmetice.

Interviurile „Adevărul” - Reviro: cum îţi găseşti jobul potrivit în România. Revenirea în ţară, pregătită din timp

Astăzi, la Adevărul Live am continuat seria interviurilor „Adevărul” - Reviro şi am discutat cu Luiza Bălăceanu, şcolită în Franţa şi angajată acum la Teach for Romania, despre cum te integrezi pe piaţa muncii din România după ce te-ai întors de la studii universitare în străinătate.

Interviurile „Adevărul” - Reviro. Simona Iernilă, şcolită în Olanda, angajată în România: „Am aplicat şi la joburi din străinătate, dar aici am găsit ce căutam”

Joi, la Adevărul Live de la ora 14:00, am discutat despre cum se pot reintegra în societatea românească şi pe piaţa muncii din ţară tinerii care au absolvit o facultate în străinătate şi care vor să se întoarcă acasă.

VIDEO Interviurile Adevărul - Reviro. Darian Ursoi: „Sistemul britanic te învaţă să gândeşti şi să-ţi rezolvi singur problemele”

Vineri am reluat seria interviurilor Adevărul-Reviro în cadrul campaniei „Şcoliţi peste hotare, angajaţi în ţară. De ce întorc românii în ţară?”. În platou a fost invitat Darian Ursoi, care a studiat Management la Warwick Business School în Anglia, a lucrat în Londra la Microsoft şi J.P. Morgan, iar acum e business analyst la A.T. Kearny, o firmă de consultanţă strategică.

Interviurile „Adevărul”-Reviro. De ce se întorc în ţară românii şcoliţi peste hotare

Vineri, am reluat seria interviurilor Adevărul-Reviro, în cadrul campaniei „Şcoliţi peste hotare, angajaţi în ţară. De ce întorc românii în ţară?”. Au venit la Adevărul Live tineri români şcoliţi sau care au lucrat în străinătate şi care au ales să se angajeze aici. Poveştile vor putea fi urmărite în secţiunea „Studii în străinătate”.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite