Peisaje desprinse din Jurassic Park, în nordul României. Cum ajungi în locurile sculptate de ape preistorice și ce priveliști te așteaptă | adevarul.ro

Peisaje desprinse din Jurassic Park, în nordul României. Cum ajungi în locurile sculptate de ape preistorice și ce priveliști te așteaptă

Publicat:
0
1 live

În nordul extrem al României, în mijlocul unor codri seculari, se află o minune a naturii puțin cunoscută publicului larg: un canion săpat în gresie, într-o rezervație forestieră spectaculoasă, care te transportă în universul Jurassic Park.

Un peisaj jurrasic
În Cheile Bahluiului Foto: cosmin zamfirache

România are un potențial turistic considerabil, încă insuficient valorificat și promovat în țară și în străinătate. Numeroase locuri se remarcă prin frumusețea peisajelor, dar rămân cunoscute mai ales localnicilor și celor care ajung aici în vizită.

Un asemenea loc se află în rezervația de tisă din județul Botoșani, o zonă puțin prezentă pe harta turistică a țării. Este vorba despre Cheile Bahluiului, un canion săpat de ape în mijlocul pădurii. Stâncile și vegetația deasă alcătuiesc un peisaj care amintește de universul Jurassic Park.

În pădurile nordului

Deși mai puțin cunoscut ca destinație turistică, județul Botoșani le oferă numeroase posibilități de explorare celor care vor să descopere nordul României. Peisajele, vestigiile trecutului și tradițiile locale se împletesc cu legende despre duhuri și ritualuri străvechi, dar și cu istorisiri despre boieri, țărani, arendași și voievozi. De pe malurile Prutului până spre Bucovina și județul Iași, călătorii pot descoperi sate, păduri și lăcașuri de cult care păstrează poveștile acestor meleaguri.

Cheile Bahluiului se află în rezervația de tisă din comuna Tudora, în apropierea zonei de întâlnire a județelor Botoșani, Suceava și Iași. Rezervația face parte dintr-un areal forestier întins, care cuprinde pădurile dintre Vorona și împrejurimile Hârlăului, acoperind dealurile din această parte a Moldovei.

Zona reunește atracții naturale, lăcașuri de cult și trasee educative amenajate pentru familiile cu copii. Panourile informative și popasurile tematice îi ajută pe vizitatori să înțeleagă mai bine pădurea și viețuitoarele ei.

O zona umedă din Cheile Bahluiului
Cheile Bahluiului Foto: cosmin zamfirache

În acest vast areal forestier puteți petrece o săptămână, explorând pe îndelete obiectivele religioase, culturale și naturale. „Traseul mănăstirilor” pornește din Vorona și continuă spre comuna Lunca, traversând drumul național Botoșani–Iași. Pe parcurs puteți vizita mănăstirile Vorona, Sihăstria Voronei, Coșula și Cozancea, dar și traseele didactice de la Poiana Teilor și Vorona.

Pentru o panoramă asupra împrejurimilor și un popas în natură, vă puteți îndrepta spre platoul Dealul Mare de la Oneaga. Accesul se face din drumul asfaltat care leagă Mănăstirea Vorona de Oneaga, prin pădure. La mai puțin de un kilometru după indicatorul către Sihăstria Voronei, un drum pietruit se desprinde la dreapta și urcă printre copaci. Coroanele acestora formează un tunel natural, deosebit de pitoresc în octombrie, când frunzișul capătă nuanțe de galben și ruginiu.

După aproximativ 500 de metri de urcuș, ajungeți pe platoul Dealul Mare, la o altitudine de circa 200 de metri. Poiana întinsă, cu ierburi înalte și plante aromatice, oferă o perspectivă largă asupra pădurilor din jur. Vara și în zilele călduroase de toamnă, locul atrage vizitatori veniți să admire peisajul, să se odihnească sau să pornească la plimbare prin codri.

În inima codrilor, printre fragi și rugi de mure

Platoul Dealul Mare de la Oneaga, care nu trebuie confundat cu Dealu Mare din Tudora, poate fi punctul de plecare pentru o drumeție prin pădurile ce acoperă dealurile Voronei, Tudorei, Flămânziului și Hârlăului. Una dintre destinații este canionul din rezervația de tisă, cunoscut drept Cheile Bahluiului.

După popasul de pe platou, continuați pe drumul forestier, care reintră curând în pădure. Puteți căuta Cheile Bahluiului în aplicația de navigație pentru a vă orienta, ținând cont de indicatoarele și de condițiile de acces întâlnite pe traseu.

excursie în canion
Pe treptele din canion Foto: cosmin zamfirache

După un drum prin pădure, ajungeți în dreptul unei bariere. De aici, continuarea cu vehiculul depinde de regulile de acces, chiar dacă bariera este deschisă. Dacă accesul nu este permis, puteți parca fără să blocați drumul și continua pe jos aproximativ 6–7 kilometri. La sfârșitul verii și începutul lui septembrie, pe marginea traseului puteți întâlni rugi încărcați cu mure.

Drumul urcă și coboară printre dealuri până la capătul său. De aici, traseul continuă în pădure, traversează o albie care poate seca vara și se apropie de izvoarele Bahluiului.

Un canion săpat de ape, unde mai lipsesc doar dinozaurii

Mergeți pe la liziera pădurii, de-a lungul pajiștii pe care pasc oile de la stâna din apropiere, către izvoarele Bahluiului, râul care străbate Iașiul, vechea capitală a Moldovei.

După o porțiune de pădure cu solul acoperit de mușchi, ajungeți la o râpă abruptă, apoi în zona cheilor. Peisajul le poate aminti celor care au văzut Jurassic Park de decorurile filmului: trunchiuri prăbușite, arbori bătrâni și stânci acoperite de vegetație. De o parte și de alta, pereții de gresie ies neregulat din versanți, conturând un loc sălbatic, cu un aer de lume preistorică. Mai lipsesc doar dinozaurii.

Locul blestemat al tâlharilor. Stâncile misterioase despre care se spune că au fost un ”templu” păzit de spirite puternice
Imagine cu canioanele
Canioanele de la Cheile Bahluiului Foto: Răzvan Sauciuc

Nu mai mergem pe pământ, ci pe lespezi uriașe de calcar și gresie, ca într-o catedrală cu acoperișul prăbușit. Cu zeci de mii de ani în urmă, pe aici curgea un șuvoi puternic, care săpa necontenit în stâncă, modelând cheile de astăzi. Ne putem imagina vânători paleolitici urmărindu-și prada și oprindu-se să-și potolească setea. Din torentul de altădată a rămas doar un fir de apă, care se prelinge peste pragurile de gresie ca pe treptele unei scări.

O „podea” din gresii
Imagine din Cheile Bahluiului Foto: cosmin zamfirache

„Undeva în inima codrilor din sudul județului Botoșani, pornește anevoios la un drum de multe zeci de kilometri un firicel de apă. Cu răbdarea arhicunoscută a naturii, acesta și-a săpat de-a lungul timpului un drum sinuos printre rocile calcaroase și printre rădăcinile adânc înfipte ale copacilor seculari din zonă. Acesta este râul Bahlui, care, plecând din sălbăticia Botoșaniului, ajunge să traverseze domol cea mai mare urbe a Moldovei, Iașiul, chiar înainte de întâlnirea cu «fratele său mai mare», râul Jijia”, preciza fotograful botoșănean Silviu Foca, pasionat de natură.

Amestec de calcare
Prin Cheile Bahluiului Foto: Răzvan Sauciuc

Bahluiul izvorăște din zona Platformei Bolohani, printre rădăcini de copaci și straturi de rocă. Mai multe pâraie alimentate de izvoare se unesc și străbat cheile, uneori ascunse sub lespezile de piatră. Pe măsură ce adună apele din împrejurimi, debitul lor crește, conturând cursul râului. Bahluiul are o lungime de 119 kilometri și un bazin hidrografic de peste 2.000 de kilometri pătrați.

Peisajul cheilor este rezultatul eroziunii îndelungate a rocilor sedimentare. Vechimea straturilor geologice nu trebuie confundată însă cu momentul formării canionului. În timp, apele au săpat în stâncă, modelând versanți abrupți, praguri și terase care dau locului aspectul spectaculos de astăzi.

Cum arătau întinsele păduri seculare din România. Milioane de hectare au fost defrișate în două secole

Prin rezervația de tisă, către chei și poieni

Împrejurimile Cheilor Bahluiului oferă și alte posibilități de explorare pentru cei pasionați de natură și istorie. O altă cale de acces pornește din comuna Tudora.

Ca reper pentru navigație, puteți folosi Cantonul Pleșu, de pe strada Poieni. De aici, traseul continuă pe jos câțiva kilometri prin pădure, către rezervația de tisă de la Tudora.

Aria protejată de interes național are o suprafață de 119 hectare și se află în zona Dealului Mare-Tudora. Tisele, alături de ceilalți arbori și de vegetația forestieră, dau un farmec aparte plimbării prin aceste păduri.

Cascada a înghețat
Cascada înghețată de la Tudora, iarna Foto: Mihai Bulai/facebook

Cărările urmează cursul unui pârâu care se strecoară printre arbori și trece pe sub „poduri” naturale de calcar. Pe traseu puteți observa animale și păsări sălbatice, precum cerbi, căprioare, veverițe, bufnițe și alte păsări de pradă. În sezonul cald, pădurea răsună de cântecul păsărilor. În zonă pot apărea și pisici sălbatice sau mistreți, așa că păstrați distanța față de animalele întâlnite.

Puteți continua către Cheile Bahluiului, traversând apoi pajiștea întinsă din apropiere, sau puteți explora cascadele din rezervația de tisă. O altă atracție sunt „Babele” de la Tudora, formațiuni stâncoase care amintesc de cele mult mai cunoscute din Munții Bucegi.

Pentru o excursie mai lungă, porniți dimineața, astfel încât să aveți suficient timp pentru explorare și întoarcere înainte de lăsarea întunericului. Toamna, când zilele sunt mai scurte, alegeți trasee care pot fi parcurse pe lumină.

Top articole

Partenerii noștri