Trump interzice CNN, MSNOW și Politico la Casa Albă. Președintele american amenință că lista publicațiilor vizate va continua | adevarul.ro

Trump interzice CNN, MSNOW și Politico la Casa Albă. Președintele american amenință că lista publicațiilor vizate va continua

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că CNN, MSNOW, fostul MSNBC, și publicația Politico nu mai au acces la Casa Albă, măsura intrând în vigoare „cu efect imediat”.

Donald Trump FOTO AFP
Foto: AFP

Trump a făcut anunțul pe Truth Social, acuzând cele trei instituții de presă că publică în mod constant ceea ce el numește „fake news”. Președintele a avertizat că și alte organizații media ar putea fi vizate. 

„Canalele media nu ar trebui să poată scrie sau relata în permanență ficțiune și minciuni atunci când relatează despre președintele Statelor Unite, despre administrația Trump sau despre Statele Unite ale Americii”, a scris Trump.

Trump interzice CNN, MSNOW și Politico la Casa Albă.
Trump interzice CNN, MSNOW și Politico la Casa Albă. Foto: Truth Social

CNN, MSNOW, Politico și National Press Club nu au răspuns solicitărilor de comentarii transmise de Reuters.

Decizia vine pe fondul conflictelor repetate dintre Trump și organizațiile de presă. Președintele american a criticat în mai multe rânduri posturile care îl atacă sau fac glume pe seama sa și a cerut inclusiv retragerea licențelor unor televiziuni.

Top articole

Partenerii noștri