Tim Cook vrea să părăsească funcția de CEO al Apple. Cine i-ar putea lua locul în curând
0Tim Cook ar urma să se retragă anul viitor din funcția de CEO al Apple, poziție pe care o ocupă din 2011, după moartea lui Steve Jobs.

Potrivit Financial Times, citând surse apropiate companiei, Apple a accelerat în ultimele luni procesul de identificare a unui succesor, în anticiparea plecării lui Cook. Cel mai probabil candidat este John Ternus, actual vicepreședinte responsabil pentru divizia de hardware și unul dintre oamenii esențiali ai companiei în ultimii ani.
Cu toate acestea, sursele citate subliniază că, deşi Ternus este favorit, nu a fost luată încă o decizie finală.
Retragerea lui Cook nu ar avea legătură cu performanțele Apple, compania înregistrând creșteri consistente atât în venituri, cât și în portofoliul de produse și servicii în perioada în care a fost condusă de el. De altfel, în vârstă de 65 de ani, Tim Cook ar dori pur și simplu să se retragă.
Nu este cunoscut momentan momentul exact al succesiunii, însă sursele Financial Times afirmă că aceasta nu va avea loc mai devreme de publicarea următorului raport financiar trimestrial, programat la finalul lunii ianuarie.
Steven Paul Jobs a fost un om de afaceri, inventator și investitor american, cunoscut ca fondator și CEO al companiei Apple Computer. De asemenea, a condus studioul de animație Pixar până la achiziționarea acestuia de către Disney, devenind ulterior cel mai mare acționar individual al companiei Disney și membru în consiliul său de administrație. Jobs este considerat una dintre cele mai influente personalități din industria tehnologiei și a divertismentului.























































