Suspectul din cazul asasinării lui Charlie Kirk nu recunoaşte crima şi refuză să vorbească. Guvernatorul Cox: „Încercăm să aflăm mai multe despre motivul real al faptei”
0Tyler Robinson, tânărul de 22 de ani suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, „nu cooperează” cu anchetatorii și nu și-a recunoscut fapta, spune guvernatorul statului Utah, Spencer Cox.

Charlie Kirk, activist MAGA în vârstă de 31 de ani și cofondator al organizației Turning Point USA, a fost împușcat mortal în gât în timp ce participa la un eveniment universitar organizat în aer liber la Utah Valley University. Evenimentul făcea parte din turneul național American Comeback Tour, prin care Kirk susținea conferințe pe campusuri din întreaga țară.
La mai puțin de două zile de la atac, poliția l-a identificat și reținut pe Tyler Robinson, un tânăr de 22 de ani din Utah,ulterior acesta fiind arestat pentru omor calificat cu circumstanțe agravante, folosirea ilegală a unei arme de foc şi obstrucționarea justiției.
În prezent, acesta este reținut fără cauțiune la închisoarea din comitatul Utah.
Cu toate acestea, ancheta avansează destul de dificil, deoarece, conform guvernatorului statului Utah, Spencer Cox, tânărul „nu cooperează” cu poliția și refuză să își recunoască implicarea în atac.
Mesaje pe Discord, după atac
Investigația a scos la iveală un detaliu tulburător: după ce ar fi comis crima, Tyler Robinson a intrat pe platforma de mesagerie pentru gameri Discord, unde a glumit cu alți utilizatori, spunând că el ar fi ucigașul lui Kirk.
„Tot ce putem să confirmăm este că aceste conversații au avut loc cu siguranță și că acele persoane nu l-au crezut. Au tot fost glume și glume până când a fost reținut”, a precizat guvernatorul Cox într-un interviu, potrivit BBC.
În timpul investigației, autoritățile au discutat și cu partenerul lui Robinson, aflat „în proces de tranziție de la sex masculin la sex feminin”. Oficialii au precizat că persoana respectivă nu ar fi avut nicio cunoștință despre atac și că a fost „extrem de cooperantă” în cadrul audierilor.
Guvernatorul Utah, Spencer Cox, a avut o serie de intervenții publice după moartea lui Charlie Kirk, în care a calificat asasinarea acestuia drept „un atac direct asupra Americii” şi a avertizat în legătură cu escaladarea tensiunilor politice.
Anterior, el a calificat rețelele sociale drept „cancer” și a declarat că SUA trebuie „să scoată telefoanele din sălile de clasă” și să depună eforturi mai mari pentru a-i trage la răspundere pe proprietarii platformelor.
„Americanii trebuie să se uite în oglindă și să decidă: vom încerca să îmbunătățim situația sau o vom înrăutăți?”, a întrebat retoric guvernatorul din Utah.
Radicalizare și ideologie
Potrivit guvernatorului, informațiile primite de la prietenii și familia suspectului arată că Robinson ar fi fost „profund influențat de ideologia de stânga”. Totuși, el a ţinut să precizeze că ancheta este abia la început și că, odată cu formularea oficială a acuzațiilor, vor fi disponibile „mult mai multe probe și informații”.
În timp ce Robinson rămâne în arest, autoritățile interoghează persoane din anturajul său pentru a înțelege motivele din spatele atacului.