Suspect reținut după ce a deschis focul asupra unui microbuz cu studenți în SUA: 3 morți

0
Publicat:

Autorităţile americane au reţinut un suspect în urma atacului de luni de la Universitatea Virginia în urma căruia trei membri ai echipei universitare de fotbal au fost ucişi, informează Reuters.

3 studenți uciși într-un atac armat în Virginia FOTO Twitter
3 studenți uciși într-un atac armat în Virginia FOTO Twitter

Un incident cu armă de foc produs duminică noaptea în campusul Universităţii Virginia (estul SUA) s-a soldat cu trei morţi şi doi răniţi. Autoritățile americane au avertizat inițial că suspectul este încă în libertate, ''înarmat şi periculos'', după cum relata Reuters şi AFP.

Ulterior, Poliţia universităţii a precizat într-o conferinţă de presă că suspectul, studentul Christopher Darnell Jones, a fost arestat la câteva ore după atacul survenit duminică la ora locală 10.30 seara (luni, 03.30 GMT).

Bănuit că a deschis focul asupra unui autobuz cu studenţi

Acesta este bănuit că a deschis focul asupra unui autobuz cu studenţi care se întorceau de la un meci de fotbal în Washington D.C. Preşedintele universităţii, Jim Ryan, i-a identificat pe studenţii ucişi ca Devin Chandler, Lavel Davis şi D'Sean Perry.

Alte două persoane au fost rănite, au menţionat autorităţile. Christopher Darnell Jones, despre care Jim Ryan a afirmat că învaţă la instituţia pe care o conduce, figura în 2018 ca jucător în echipa de fotbal a universităţii.

Dezbatere privind înăsprirea restricţiilor impuse accesului la arme de foc

Într-o scrisoare postată în social media la câteva ore după atac, Ryan s-a declarat "îndurerat" şi a precizat că luni nu se ţin cursuri. "Este un mesaj pe care niciun lider nu ar vrea să-l trimită vreodată. Sunt devastat că la Universitatea din Virginia a avut loc un astfel de act de violenţă", a scris el.

Atacul reprezintă cel mai nou episod de violenţă armată în colegii şi şcoli din SUA, violenţă ce a alimentat dezbaterea privind înăsprirea restricţiilor impuse accesului la arme de foc în Statele Unite - unde al doilea amendament din Constituţie garantează dreptul la portul de arme, aminteşte Reuters.

În 2007, 33 de oameni au murit - inclusiv atacatorul - şi 23 au fost răniţi la universitatea Virginia Tech din Blacksburg, la circa 240 km de Charlottesville, într-unul din cele mai sângeroase atacuri petrecute în instituţii de învăţământ din SUA

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite