Patru răniți într-un atac armat în apropiere de un colegiu în Montreal, Canada
0Patru persoane au fost spitalizate după ce au fost rănite într-un atac armat vineri în apropiere de un colegiu din Montreal, au indicat surse poliţieneşti, citate de AFP.
Într-un alt incident, în care un individ înarmat a fost reţinut într-o şcoală din regiunea Montreal, mai mulţi elevi au fost nevoiţi să se baricadeze la solicitarea forţelor de ordine în timpul intervenţiei lor.
La ora locala 17:30 (22:30 GMT), împuşcături au răsunat într-un parc situat vizavi de College Montmorency, în suburbia Laval din Montreal, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Genevieve Major.
Patru persoane rănite, în urma focurilor de armă, au căutat refugiu în colegiu şi au fost transportate ulterior la spital cu răni uşoare.
Colegiul, care are aproape 10.000 de studenţi şi profesori, a rămas închis în cursul serii, iar poliţia a lansat operaţiunea de prindere a atacatorului.
Mai devreme, un tânăr de 19 ani care purta o vestă antiglonţ fusese arestat în perimetrul unui colegiu situat la 40 de kilometri (25 mile) sud de Montreal şi acuzat că profera ameninţări.
Elevii şi personalul didactic au declarat presei locale că au primit ordin să se baricadeze în sălile de clasă şi să stingă luminile pentru cea mai mare parte a zilei, în timp ce o operaţiune a poliţiei a avut loc afară.
Ministrul securităţii publice din Quebec, François Bonnardel, a declarat într-un mesaj pe Twitter că elevii acestei instituţii "s-au confruntat cu o situaţie dificilă astăzi". "Mă simt uşurat de turnura evenimentelor", a adăugat el, potrivit AFP.