SUA crește producția de muniție de artilerie cu aproape un miliard de dolari

0
Publicat:

Armata americană a anunţat un contract în valoare de aproape un miliard de dolari pentru a creşte producţia de muniţie de artilerie de calibru 155 de milimetri, folosită în cantităţi mari de Ucraina.

SUA crește producția de muniție de artilerie
SUA crește producția de muniție de artilerie

Grupurile din domeniul apărării General Dynamics Ordnance and Tactical Systems şi American Ordnance vor fi în concurenţă pentru comenzi individuale de muniţie în cadrul acestui contractului de 993,7 milioane de dolari, a informat armata americană într-un comunicat.

Scopul este de a produce suplimentar între 12.000 şi 20.000 de muniţii de artilerie pe lună, a precizat textul, scrie Agerpres.

Anunţul intervine după ce armata a atribuit un contract de comandă de 522 de milioane de dolari pentru muniţie de acelaşi calibru altor două companii, în cadrul dispozitivului de asistenţă pentru Ucraina al Pentagonului.

Invazia Ucrainei de către Rusia din 24 februarie 2022 a confirmat revenirea confruntărilor între puteri, cu o folosire masivă a muniţiei de artilerie de către beligeranţi.

În noiembrie, un responsabil american a afirmat că forţele ruse au tras în jur de 20.000 de cartuşe pe zi.

Ucraina a tras la rândul său între 4.000 şi 7.000 de cartuşe pe zi, mai repede decât pot produce producătorii occidentali de arme pentru a menţine ritmul.

Deoarece muniţia ia mult timp ca proces de producţie, dar se epuizează rapid.

Cu toate acestea, cantitatea de muniţie folosită de Ucraina şi Rusia a încetinit oarecum, pe măsură ce iarna s-a apropiat şi ambele ţări se confruntă cu lipsuri.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite