Ritualul neobișnuit al fiicei actriței Diana Rigg. De ce înghite cenușa mamei sale înainte de a urca pe scenă
Actrița britanică Rachael Stirling, în vârstă de 49 de ani, a dezvăluit în memoriile sale, „All About My Mother”, că a înghițit o parte din cenușa mamei sale, celebra actriță Diana Rigg, înainte de a urca pe scenă. Gestul neobișnuit s-a petrecut în 2022, la premiera spectacolului „Scandaltown”, și a devenit ulterior un ritual pe care Stirling îl respectă înaintea reprezentațiilor importante.

Diana Rigg, cunoscută pentru rolurile sale din „On Her Majesty’s Secret Service” și serialul „Game of Thrones”, a murit de cancer în 2020, la vârsta de 82 de ani. Fiica sa a povestit că, în seara premierei spectacolului „Scandaltown”, a adus în cabina de machiaj un recipient care conținea cenușa mamei sale, dorind să o simtă aproape în primul spectacol de după moartea acesteia.
Într-un articol publicat în The Guardian, Rachael Stirling a explicat că a deschis recipientul greșit, iar o parte din cenușă s-a împrăștiat pe masă. În timp ce încerca să o adune, a fost anunțată că trebuie să intre pe scenă. Presată de timp, și-a umezit degetul, a strâns câteva particule și le-a pus pe limbă.
„Granuloasă, în caz că vă întrebați, dar nu mi s-a părut deloc greșit. Mi s-a părut complet firesc. Am râs cu voce tare de mine și de situația absurdă. Și apoi, dintr-odată, emoțiile au dispărut”, a povestit actrița.

Gestul a devenit un ritual înainte de spectacole
Stirling a mărturisit că gestul o ajută să simtă că mama sa îi este alături și o protejează înainte de a intra în fața publicului.
„O mănânc înainte de a urca pe scenă. Îi șochează pe oameni când le spun. Pentru mine, este absolut firesc. Sunt învăluită de ea, protejată și acoperită de ea. Mama mea este superputerea mea”, a scris actrița.
Rachael Stirling a povestit și că, la o întâlnire, i-a mărturisit unei văduve ce făcuse, așteptându-se la o reacție de uimire sau dezaprobare. În schimb, femeia i-ar fi spus în șoaptă că procedase exact la fel după moartea partenerului său, fără să fi povestit nimănui până atunci.
De la incidentul din 2022, actrița spune că a transformat gestul într-un ritual pe care îl repetă înaintea fiecărei seri importante, atunci când sistemul de sonorizare anunță că mai sunt cinci minute până la intrarea pe scenă.




















































