Culisele retragerii dezastruoase a trupelor SUA din Afganistan: „A fost nebunesc să spui oamenilor că pot avea încredere în talibani”

0
Publicat:

Mărturiile a trei înalți oficiali ai Departamentului de Stat, făcute cu ușile închise, au adus noi lămuriri asupra situației „fără precedent" din ultimele zile ale prezenței americane în Afganistan, întrucât oficialii au fost trimiși de urgență în țară, fără a dispune practic de timp pentru a se pregăti și fără a avea un plan de evacuare de urgență stabilit la sosire, relatează CNN.

SUA și-a retras trupele în anul 2021 din Afganistan. Foto: Arhivă
SUA și-a retras trupele în anul 2021 din Afganistan. Foto: Arhivă

Cei trei oficiali, John Bass, Jim DeHart și Jayne Howell, au fost trimiși de urgență în Afganistan în orele de după ce Kabulul a căzut în mâinile talibanilor, datorită experienței lor vaste în această țară. 

Transcrierile interviurilor lor cu Comisia pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanților, obținute în exclusivitate de sursa citată, constituie cea mai recentă serie din cele peste douăsprezece interviuri realizate de comisie ca parte cheie a investigației în curs de desfășurare a președintelui republican Michael McCaul în legătură cu evacuarea din 2021, soldată cu moartea a 13 membri ai serviciilor americane.

McCaul are de gând să prezinte un raport în cursul anului care să cuprindă concluziile generale ale interviurilor, precum și observațiile Departamentului de Stat pe care Comisia pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanților le-a primit în urma propriei analize a retragerii. Oficialii administrației Biden cred că raportul va fi conceput cu un motiv: să readucă retragerea din Afganistan în prim-plan în timpul perioadei de foc a alegerilor prezidențiale. 

Noile informații prezintă o imagine a haosului din afara aeroportului din Kabul și a naturii ad-hoc a evacuării, un lucru care, potrivit unor generali militari americani de rang înalt, ar fi putut fi diminuat dacă Departamentul de Stat ar fi cerut mai devreme o „operațiune de evacuare a necombatanților" - cunoscută sub numele de NEO - pentru cetățenii americani rămași în Afganistan.  

După părerea mea, această decizie a venit prea târziu", a spus în urmă cu o lună generalul Mark Milley, președintele Statului Major, aflat în prezent în retragere, în cadrul unei audieri a Comisiei pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanților. Departamentul de Stat a ținut să își apere în mod public decizia luată în legătură cu NEO, precum și cu încheierea războiului. 

Întrebat despre interviuri, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a spus că „fiecare dintre actualii și foștii oficiali ai Departamentului intervievați de către Comisie a lucrat alături de mii de alți membri ai Departamentului și ai armatei pentru a evacua aproape 124.000 de cetățeni americani, aliați afgani și parteneri internaționali, o întreprindere militară, diplomatică și umanitară masivă și extrem de dificilă, desfășurată în circumstanțe extraordinare". 

A fost decizia corectă să punem capăt războiului de 20 de ani din Afganistan, cel mai lung război din istoria Americii, și să ne readucem trupele acasă", a spus miercuri purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat la CNN. „Această decizie a permis Statelor Unite să răspundă mai bine provocărilor în materie de politică externă din prezent și din viitor, printre care conflictele în curs de desfășurare din Ucraina și Orientul Mijlociu". 

Fără plan de evacuare 

Toți cei trei oficiali s-au grăbit să ajungă la Kabul și au început să creeze sisteme din mers, alături de armata americană și cu informații în continuă evoluție de pe teren și de la Washington.

Cu toate că oficialii care au lucrat la ambasadă înainte de evacuare au spus anchetatorilor comisiei, în interviuri separate, că planul pentru NEO a fost inițiat în aprilie sau mai, cei care au sosit în august au spus că nu au avut un astfel de plan clar structurat care să le servească drept ghid.

Nu pot să subliniez suficient de mult faptul că, de la minut la minut, lucrurile se schimbau", a mărturisit Howell în interviul din luna iulie a anului trecut. 

Fiecare ambasadă americană din întreaga lume este obligată să aibă un plan de evacuare care poate fi folosit în cazuri excepționale, dar oficialii au explicat că situația periculoasă și supraaglomerată de pe aeroportul din Kabul ar fi făcut ca orice plan prestabilit să fie ineficient și, în schimb, i-a obligat să se adapteze în mod constant. 

DeHart a spus că a trebuit să „creeze de la zero operațiuni tactice care să ducă oamenii care aveau prioritate la aeroport". „Am fost atât de eficienți pe cât puteam fi în aceste circumstanțe", a mai ținut el să spună.

Bass, care a fost coordonatorul principal al Departamentului de Stat în ceea ce privește eforturile de evacuare la fața locului, a fost de aceeași părere. 

„Eram deja în mijlocul unei evacuări care a depășit în mod substanțial, cred eu, scopul și amploarea a ceea ce fusese prevăzut", a explicat Bass. 

Ei nu au avut timp să se pregătească înainte de aterizarea în Afganistan. Bass activa la Institutul Serviciilor Externe când i s-a cerut să preia această misiune de către Wendy Sherman, la acea vreme adjunct al secretarului de stat, și a plecat după opt-zece ore.  

DeHart, care a lucrat ca adjunct al lui Bass, a părăsit postul de coordonator pentru afaceri în zona arctică la Washington. Howell, care a ocupat funcția de ofițer consular superior la fața locului, a călătorit în Afganistan direct de la detașamentul său din Turcia. 

Oficialii nu au asistat la nicio ședință de informare înainte de sosirea la fața locului. Bass a spus în mărturia sa din luna ianuarie a acestui an că „având în vedere cât de schimbătoare era situația pe teren, nu sunt sigur că un timp suplimentar de pregătire ar fi adus un beneficiu semnificativ". 

Însă provocarea a fost copleșitoare pentru ofițerii consulari, care verificau persoanele care încercau să plece cu zboruri americane. Ei s-au confruntat cu indicații care se schimbau constant în ceea ce privește persoanele care puteau fi evacuate și numărul lor, ceea ce a dus la apariția unui sentiment de frustrare.

Obstacole

Încercările de a aduce oamenii în incinta aeroportului au fost însoțite de nenumărate piedici, multe dintre acestea fiind cauzate de talibani, care au instituit filtre de securitate în întregul oraș și care i-au împiedicat în mod violent pe locuitori să ajungă la aeroport.

„Situația evolua în mod constant", a declarat Howell. 

Howell a precizat că „rareori au fost deschise toate porțile (de acces în aeroport), deoarece a fost foarte mult haos și violențe, întrucât oamenii încercau cu disperare să intre în aeroport”. 

Howell a descris Abbey Gate, locul unde a avut loc atentatul mortal ISIS-K din 26 august, în urma căruia au murit 13 militari americani, ca fiind „întotdeauna cea cu cele mai multe violențe, cele mai multe probleme cu talibanii, cele mai multe probleme cu controlul mulțimii"

Având în vedere pericolul și haosul din jurul marilor porți de acces în aeroport, oficialii americani au încercat să găsească alte modalități de a permite accesul americanilor și al afganilor aflați în situații vulnerabile. Aceste eforturi au fost însă însoțite de provocări din partea talibanilor. 

Howell a amintit de un incident în care a fost informată că talibanii acceptaseră să „primească americanii într-un mod controlat" într-un terminal de pasageri, dar aceștia nu au făcut nimic din ceea ce „au fost de acord să facă, iar zeci de mii de oameni au invadat terminalul de pasageri". 

Howell a declarat că, după ce a activat în Afganistan timp de 19 ani, a fost „un pic nebunesc să spui oamenilor că pot avea încredere în talibani", dar a explicat că a fost o necesitate, date fiind circumstanțele. 

Critici

În linii mari, acuzațiile privind vinovații pentru ultimele săptămâni haotice au fost în mare parte împărțite între partide, republicanii arătând cu degetul spre administrația Biden, iar democrații aruncând vina pe administrația Trump pentru acordul care a pus în mișcare retragerea SUA. 

În ceea ce privește retragerea în sine, gestionarea operațiunii de evacuare reprezintă un aspect asupra căruia administrația, și în special Departamentul de Stat, a primit cele mai multe critici, întrucât unii americani și mii de afgani care au servit alături de forțele americane au fost lăsați în urmă. 

Milley și generalul în retragere Kenneth McKenzie, care s-au aflat la conducerea armatei americane în timpul operațiunii de retragere, au acuzat Departamentul de Stat că nu a dispus efectuarea NEO mai devreme. 

McKenzie, fostul comandant al Comandamentului Central al SUA, a declarat că „evenimentele de la mijlocul și sfârșitul lunii august 2021 au fost rezultatul direct al amânării inițierii NEO (evacuării) timp de mai multe luni, de fapt, până când ne-am aflat in extremis, iar talibanii au invadat țara". 

Purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Vedant Patel, a afirmat, în replică la mărturie, că „ambasada a continuat să mențină un proces activ de planificare a comitetului pentru acțiuni de urgență, care s-a reunit în mod repetat în 2021 pentru a evalua situația de pe teren"

Este, de asemenea, bine documentat faptul că SUA nu au dorit să anunțe public planificarea sau începerea unei NEO pentru a nu slăbi poziția Guvernului afgan de la acea vreme, semnalând o potențială lipsă de încredere", a declarat el în cadrul unei conferințe de presă luna trecută. 

Reprezentanții Departamentului de Stat nu au făcut precizări cu privire la posibilitatea declanșării anticipate a operațiunii NEO, întrucât aceasta ar fi precedat sosirii lor în Afganistan. Ei au declarat anchetatorilor din Congres că nu erau siguri dacă o planificare suplimentară ar fi redus din provocările pe care le-au întâmpinat. 

Deși Departamentul de Stat s-a confruntat cu critici dure din partea Departamentului Apărării - cel mai recent, într-o audiere în Congres cu generalii în retragere Mark Milley și Kenneth McKenzie - transcrierile sugerează că au existat puține astfel de diviziuni pe teren. În schimb, oficialii au vorbit despre o coordonare uriașă în cadrul aeroportului din Kabul în vederea încercării de a scoate din țară cât mai mulți americani și aliați afgani înainte de expirarea timpului. 

Coordonarea cu armata 

Pe teren, în timp ce se confruntau cu o situație extrem de tensionată și schimbătoare, oficialii Departamentului de Stat și militarii de la Aeroportul Internațional Hamid Karzai comunicau în mod regulat. 

În cadrul interviului său din ianuarie, Bass a declarat că „zilnic, uneori din oră în oră, în ceea ce privește coordonarea operațională a aspectelor NEO, mă implicam în mod regulat cu comandanții militari superiori"

DeHart a declarat că „nu a considerat că lanțul de comandă a fost confuz în niciun moment". În schimb, a constatat că situația de urgență a eliminat constrângerile birocratice tipice și a permis personalului de pe teren să răspundă rapid la provocările în continuă evoluție. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite