Regizorii de „După cioate” față în față cu mafia lemnului: „Eram sigur că o să fim omorâți în pădure“
0În documentarul „După cioate“, deja prezent în cinematografe, doi regizori urmăresc un antreprenor devenit popular pe Facebook pentru filmările în care demască mafia lemnului din România. Tiberiu Boșutar este urmărit în demersurile sale de a-i expune pe cei care taie ilegal pădurile din nordul țări.
Forma actuală a documentarului este dată de incidentul în urma căruia cei doi regizori, Radu Mocanu și Mihai Gavril Dragolea, și activistul Tiberiu Boșutar sunt atacați cu bâte și securi de un grup de localnici furioși. Documentarul pare că se transformă într-un thriller când Radu este găsit de polițiști pe un drum de munte, lovit la cap, neștiind ce i s-a întâmplat. Imaginându-și că va muri lovit cu securea în cap, Mihai reușește să scape „doar“ cu câțiva pumni în cap aruncându-se într-o vale. Află mai târziu că se afla într-o fostă zonă minieră și a riscat să cadă într-un puț minier, iar corpul său n-ar mai fi fost găsit niciodată. Tiberiu Boșutar a fost bătut, dezbrăcat în pielea goală și trimis „la plimbare“. După ce a fost o perioadă o mică vedetă în lumea jurnaliștilor, ONG-urilor și instituțiilor preocupate de protecția pădurii, Tiberiu Boșutar este acum parlamentar AUR și face filmulețe în care „înfierează străinii care ne-au cotropit“. Documentarul prezintă lupta lui dinainte de a intra în politică și încearcă să ne explice realitățile complexe din spatele telefonului mobil cu care activistul combătea, live după live, mafia lemnului.
Mihai și Radu au explicat pentru „Weekend Adevărul“ de ce, de fapt, Tiberiu Boșutar nu a fost niciodată un activist de mediu, cum au fost la un pas de dezastru, interacțiunea cu polițiștii care le-au cercetat cazul, dar și de ce au speranțe că fiecare dintre noi poate face ceva împotriva mafiei pădurilor – de exemplu, Mihai, după ce a fost bătut pentru pădure, a plantat o pădure.
„Weekend Adevărul“: Ați realizat un documentar cu multe peripeții: ați filmat în pandemie, ați fost bătuți, ați demarat un proces penal în calitate de victime. Când și de ce ați ales să faceți un film?
Mihai Dragolea: Am început să-l facem la începutul anului 2021, când pe internet apăruseră mai mulți bărbați din Bucovina care transmiteau live cum fugeau după camioane despre care ziceau că transportă lemn ilegal. Cred că fiind pandemie, viața se mutase mai mult pe internet și era mult mai prezentă treaba asta în sfera fiecăruia. Tiberiu (n.r. – Tiberiu Boșutar, protagonistul documentarului) fusese înainte promovat de către cei de la Recorder, care au făcut un material cu el și munca sa de monitorizare a transporturilor ilegale. E și un personaj care te intrigă, care te ține în priză și e efervescent. Și atunci noi am început în 2021 să filmăm cu el. Prima dată am început cu un alt tip care nu a fost așa de interesant ca Tiberiu și, după ce am ajuns la el, am decis să continuăm cu el.
Radu Mocanu: Mihai mi-a propus să colaborăm la acest proiect, inițial nu am fost încântat, mi se părea că subiectul acesta legat de tăieri ilegale fusese destul de exploatat, se făcuseră numeroase materiale despre el și nu știam ce anume ar putea aduce o dimensiune filmică. După ce am văzut live-urile de pe Facebook ale celor care denunțau furturile, mi-am schimbat poziția. Aceste live-uri erau foarte intense, era multă energie psihică acolo, multă emoție, câteodată conflict și chiar violență. Realitatea părea distorsionată din cauza trăirilor interioare, filmate în mod portret și transmise live pe rețelele sociale. Pentru mine, în acest film sunt două păduri: una care ar trebui protejată, o pădure naturală, și una interioară, metaforică, care trimite la inconștient. În filmul românesc aș aminti „RMN“ al lui Cristian Mungiu, care mi se pare că explorează această dimensiune a inconștientului individual, colectiv, folosindu-se de metafora pădurii și a sălbăticiei.
Cum s-a desfășurat procesul de editare a filmului?
M. Dragolea: Împreună cu Andrei Gorgan am editat aproape de când filmam și pentru a ne da seama de ce avem. L-am terminat un pic mai devreme, dar am așteptat ca filmul să fie luat într-un festival internațional, să aibă o premieră în afara țării, și asta s-a întâmplat doar în 2025, la Cracovia – de aceea e lansat anul acesta. Ca să lansezi un film și să aibă și un fel de răsunet, să vină lumea, e important să aștepți pentru a-i crea un profil.
R. Mocanu: Filmările au fost perturbate de acel incident din pădure care a devenit epicentrul filmului în jurul căruia am ales să gravităm celelalte elemente. Dat fiind că am ajuns în acea situație urmărindu-l pe Tiberiu, am păstrat scenele cu el care arată cum am ajuns în acel punct. Aș spune că la montaj s-a rescris filmul, alături de Andrei Gorgan. A trebuit să renunțăm la multe filmări și să adoptăm noua direcție. Din punct de vedere narativ, documentarul urmărește ce s-a întâmplat înainte și după atacul din pădure.
Cum v-ați descurcat cu bugetul?
R. Mocanu: A fost o finanțare de la CNC pe care am obținut-o alături de Manifest Film și producătorii filmului, Monica Lăzurean Gorgan și Elena Martin. Filmul a mai avut parte de o finanțare pentru dezvoltare de la HBO Europe și coproducție cu Cvinger Film, producător Rok Bicek din Slovenia pentru postproduție. Am primit, practic, finanțare pentru film de la prima depunere la CNC.
M. Dragolea: Acesta e primul film pe care îl facem cu buget. Înainte am mai făcut împreună un film fără niciun fel de buget, „Roboțelul de aur“, care împlinește anul acesta zece ani. Eu am făcut pe cont propriu încă trei filme fără niciun fel de buget de la stat sau de la vreun privat. Dacă ești destul de determinat, poți să faci filme și fără buget. Acesta nu e un impediment. Acum depinde de fiecare dacă are ceva de spus și cât de mult vrea să lucreze în direcția asta.
Personajul, puntea dintre film și reportaj
Ați ales un personaj central destul de controversat...
R. Mocanu: Filmasem cu mai mulți localnici, cunoscuserăm oameni care se implicaseră în demascarea acestor tăieri ilegale sau aveau activitate în domeniul legislativ sau universitar. Unii dintre ei au ajuns miniștri ai Mediului sau consilieri în minister. Am întâlnit oameni din medii diferite care depuneau multă energie pentru îndreptarea lucrurilor și credeam că era suficientă materie primă pentru un film documentar. Pe lângă asta, în societate exista un real interes pentru un astfel de subiect. Când am început să filmăm cu Tiberiu, nu erau controverse. El apăruse în materiale de presă atât națională, cât și internațională. Pe lângă acoperirea media, primea invitații în Parlament, participa la conferințe legate de tăierile ilegale, mergea în audiențe la ministrul Mediului. Era invitat la Comisia Europeană de către deputați independenți alături de alți ong-iști din țară pentru a participa la conferințe legate de exploatare forestieră etc. Un atu al său era buna cunoaștere a metodelor de furt și identifica cu pricepere ce anume era ilegal legat de transportul materialului lemnos. Am vorbit doar despre dimensiunea jurnalistică, dar un film ar fi bine să aibă și o dimensiune filmică, să creeze subtext. Mi-am pus problema cum ar putea fi tratat filmic și nu în maniera unui reportaj investigativ. Era important să avem un protagonist – sau mai mulți – și posibilitatea de a conceptualiza folosindu-ne de realitate.
Care sunt detaliile care au făcut diferența între film și reportaj jurnalistic?
R. Mocanu: Decorurile satelor aveau ceva dramatic. Erau înconjurate de păduri ciuntite, case cu etaj pe dealuri, mult prea mari, gaterele transformau copacii în rumeguș. Scenografia avea un amestec de elemente mecanice și naturale care se întâlneau în zona satelor. Toate aceste elemente mă duceau cu gândul la peisajele din perioada industrializării și făceam, în mintea mea, o legătură cu decorurile filmelor mute și oarecum expresioniste. Exista o distorsiune, o energie a locului care îmbina mai multe perioade, elemente de arhaic combinate cu modernitate și capitalism: șuri vechi din lemn, case tradiționale, mașini ultimul răcnet, căruțe trase de cai, case moderne cu termopan și inox, toate înconjurate de păduri în care mai exista sălbăticie.
Vremurile tulburi de dincolo de știri
Dosarul în care Radu a fost agresat s-a clasat, cei care au furat lemn din zonele unde ați filmat nu au ajuns în fața justiției... Aveți speranțe că se poate elimina acest fenomen al furtului de lemne din pădurile din România?
M. Dragolea: La Alpin Fest, de la Brașov, am avut ocazia să vorbesc cu un domn angajat la WWF, un ONG de protecție și conservare a mediului. Dânsul lucra acum în conservare. La noi, în România, s-a creat un narativ că pierdem pădure încontinuu, creat de către mass-media, de către activiști precum Tiberiu Boșutar. Ideea e următoarea: domnul acela ne-a spus, cu dovezi, că suprafața de pădure din România, din 1989 până în 2025, a crescut. Dacă am număra și pădurile care se întind pe marginile râurilor, pe așa-zisele coridoare de vegetație de pe râuri, atunci am trece de pragul de 31% care e dat de Comisia Europeană. Dar, bineînțeles, nu vrea lumea să îl ia în administrare pentru că ar însemna un efort foarte mare. Noi avem păduri virgine și sunt comunități care trăiesc lângă ele. Oamenii aceia nu au voie să taie lemn din pădurile acelea și ei sunt din ce în ce mai frustrați, deoarece în zonele acestea montane nu au gaz, astfel că se încălzesc tot cu lemn. Dar ei nu pot să-și taie lemne din propria pădure. Noi nu accesăm fonduri europene, să plătim un fel de compensație cum e plătită în agricultură, pentru cei care au păduri virgine, pentru a o păstra în continuare așa. Noi avem doar bani pentru plantare și atunci acest discurs mediatic „noi ne pierdem pădurea“ a dat niște politici publice proaste în ceea ce privește accesarea de fonduri prin PNRR.
R. Mocanu: Eu cred că se poate, trebuie doar să se vrea. Destinul lui Tiberiu Boșutar cumva seamănă cu destinul românilor care în fața corupției și problemelor din țară văd drept soluție susținerea unui partid radical precum AUR... S-a adunat multă emoție negativă, este exploatată furia și diseminată multă dezinformare alături și de unele probleme reale, ce-i drept. Trăim vremuri tulburi, sper să trecem cu bine prin ele.
Până la urmă, cum a devenit Tiberiu Boșutar activist de mediu?
R. Mocanu: Întâi de toate, Tiberiu Boșutar nu este activist de mediu și nici nu a fost vreodată activist de mediu în adevăratul sens al cuvântului. S-a ajuns cumva la această sintagmă căci acțiunile lui trebuiau puse într-o categorie. Iar presei i-a fost mai ușor să pună o sintagmă standarizată peste acțiunile sale, formulare pe care a preluat-o și el. El însuși susține că nu se leagă de copaci ca să nu fie tăiați, el susține exploatarea pădurii, dar această exploatare să fie fiscalizată în proporție de 100%. Cred că sintagma de „activist“ ar fi mai nimerită sau, dacă ar trebui să mai punem un atribut, atunci ar fi mai potrivit „activist al fiscalizării tăierilor forestiere“. Activistul de mediu militează pentru un drept al naturii, or, Tiberiu nu a făcut asta – el arăta și denunța nereguli din domeniul forestier, nu milita pentru dreptul naturii. Acțiunile lui nu aveau o finalitate ecologică propriu-zisă.
„Un polițist mi-a sugerat hipnoza“
Ce s-a întâmplat cu cele două dosare întocmite de Poliție după ce ați fost bătuți?
M. Dragolea: În dosarul meu urma să avem o înfățișare în 3 septembrie, dar din cauză că magistrații au făcut grevă să nu le taie salariile, s-a mutat în decembrie. Este vorba despre infracțiunea de loviri și alte violențe. Nu e inclusă nici privarea de libertate sau distrugerea bunurilor, deși bunurile mele au fost distruse acolo toate – camera de filmat și alte aparate.
R. Mocanu: Pentru că nu îmi amintesc cine m-a lovit și cine a spart camera, care înțeleg că se afla la mine, dosarul a fost clasat. Practic, eu nu mai sunt parte din dosar. Pe o înregistrare se aude un atacator care spune că a spart camera, cel mai probabil este și cel care m-a lovit. Avocatul a fost foarte aproape să-i smulgă o mărturisire, dar polițistul care se afla de față i-a atras atenția că este pe cale să se autodenunțe. Așadar, acesta și-a retras declarația.
A existat vreodată în timpul filmărilor pericolul de a fi răniți foarte grav, inclusiv să fiți omorâți?
M. Dragolea: În timpul atacului eu eram sigur că o să fim omorâți pentru că cei 15-20 de oameni au venit cu bâte și cu securi. Mi se părea un mod destul de stupid de a-mi încheia viața. Mi se părea o moarte foarte absurdă.
R. Mocanu: Îmi amintesc o incursiune în pădure, lăsasem semnalul GSM în urmă cu vreo 10 km. Era o zonă îndepărtată în care trebuia să mergem prin râu să nu lăsăm urme pe drum, să avem grijă să nu deranjăm semnele lăsate de către cei care exploatau acolo pentru a vedea dacă trece cineva pe urmele lor. A fost o tensiune permanentă preț de câteva ore. Un jurnalist, fost procuror, s-a gândit să destindă atmosfera, remarcând că, dacă suntem prinși și omorâți, ne pot îngropa cu buldozerul sub o râpă și nu ne mai găsește nimeni. Legat de atac, în schimb, nu-mi amintesc nimic.
Wild, wild... north
Voi cu ce gust ați rămas în urma interacțiunii cu autoritățile, cu polițiștii în instrumentarea dosarelor?
R. Mocanu: Un polițist de la Suceava care inspecta cazul mi-a sugerat hipnoza, poate îmi aminteam fața atacatorului...
M. Dragolea: Tiberiu a fost umilit și bătut mai rău. Noi am luat câțiva pumni în cap fiecare, dar cazurile de violență cu care poliția și procuratura se confruntă acolo sunt mult mai... intense decât ce am suferit noi. Adică lumea poate să-și dea foc la casă, poate să se omoare, să fie bătuți. Când am mers cu Radu la spital, la Suceava, lângă Radu era un tip care era plin de sânge din creștetul capului până la brâu. Violența din zona aceea, care e cumva departe de București, la marginea dintre România și Ucraina, are altă dimensiune și cumva cazul nostru părea neînsemnat. Eu când am fost la audieri și spuneam că „da, ne-a dat doi pumni în cap“, pe polițist îl pufnea râsul, pentru că doi pumni în cap poate fi o chestie prietenească în zonă. De aceea eu am un gust amar, dar cumva i-am și înțeles. Nouă ni s-a furat camera, dar unora li se dă foc la casă sau la mașină. Cumva e alt sistem de evaluare a violenței acolo decât e în lumea noastră.
Ați avut impresia că există o complicitate între cei care exploatează ilegal lemnul, poliţie, garda forestieră?
M. Dragolea: Cred că e destul de greu dacă ești în zona aceea să inspiri autoritate, când știi că poate să-ți dea foc la casă cineva care rămâne total anonim. Sunt aici avocatul diavolului, dar eu îi înțeleg și pe oamenii aceștia. Probabil că sunt corupți și lucrează în cârdășie, dar e greu să facă altfel. Am văzut mai multe cazuri prin țară în care sunt oameni care se opun unor fărădelegi și tot timpul vor să rămână sub anonimat pentru că le e frică – dacă există o mafie locală, poți să mori tu cu dreptatea în mână. Cred că există un factor care îi sperie pe oameni.
R. Mocanu: Sunt cazuri și cazuri; implicarea celor care făceau controlul și verificau transporturile varia. Acțiunile celor care reclamau nereguli se soldau de multe ori cu amenzi și chiar cu tiruri confiscate. Într-un stat de drept, democratic, cetățenii se așteaptă să fie protejați de autorități și de lege. Nu cred în varianta nordului sălbatic doar pentru că sunt mai departe de asfalt. Legea ar trebui aplicată peste tot. Eu cred că instituțiile ar putea fi puternice și respectate dacă ar fi lăsate să-și facă treaba.
Se încarcă comentariile...
