Camionul groazei: patru copii ținuți prizonieri aproape șapte ani. Au fost abuzați, înfometați și lipsiți de școală și îngrijiri medicale
Caz cutremurător în Florida, unde patru copii au fost ținuți captivi aproape șapte ani în cabina unui camion. Ei nu mergeau la școală, erau hrăniți necorespunzător și nu primeau îngrijiri medicale nici atunci când erau bolnavi sau răniți, potrivit autorităților. Un cuplu a fost arestat în acest caz și este acuzat de neglijarea și abuzarea copiilor.

Keisha (Keysha) Monique Epps, în vârstă de 51 de ani, și logodnica sa, Tamra Marshon Stewart, de 37 de ani, au fost arestate pe 7 august, în Jacksonville. Epps lucra ca șofer de camion și efectua curse între Florida și Georgia. Potrivit anchetatorilor, cuplul locuia împreună cu cei patru copii în cabina camionului, potrivit USA Today.
Copiii au trăit în camion din 2019
Potrivit raportului de arestare, copiii locuiau în cabina camionului din decembrie 2019. Cei patru erau obligați să doarmă în același pat supraetajat, într-un spațiu atât de mic încât trebuiau să stea „unul lângă altul și ghemuiți”, deoarece nu încăpeau.
Copiii erau rareori lăsați să iasă din cabina camionului, chiar și atunci când aveau nevoie să folosească toaleta. Situația a continuat ani la rând. Potrivit autorităților, copiii nu au mai frecventat o școală acreditată după noiembrie 2020.
„Aceasta era o închisoare. O închisoare care se deplasa”, a spus procurorul general James Uthmeier.
Potrivit anchetatorilor, copiii erau alimentați necorespunzător și nu primeau îngrijiri medicale. Detectivii au remarcat că aceștia aveau un mers neobișnuit, pe care l-au asociat cu timpul îndelungat petrecut în spațiul îngust al cabinei.
Unul dintre copii avea o boală cu transmitere sexuală
În mai 2026, copiii au fost examinați de Echipa pentru Protecția Copilului din comitatul Clay. În timpul evaluării medicale, s-a descoperit că una dintre victime avea o boală cu transmitere sexuală. Aceeași victimă a povestit că a fost arsă cu tăiței fierbinți și că nu a fost dusă la medic. Arsura i-a lăsat cicatrici permanente. Un al doilea copil avea, de asemenea, o arsură netratată, care a dus la apariția unei cicatrici, potrivit biroului procurorului general al Floridei.
Autoritățile susțin că minorii erau privați de hrană adecvată, igienă, educație și îngrijiri medicale.
Două fete au povestit despre abuzuri sexuale
Ancheta a scos la iveală și acuzații de abuz sexual. Potrivit procurorului, două fete au relatat că au fost victime ale unor abuzuri sexuale comise de Stewart timp de mai mulți ani.
Procurorul general James Uthmeier a descris situația drept una extrem de gravă.
„Acești copii au fost ținuți captivi într-o închisoare care se deplasa și au fost abuzați de adulții care ar fi trebuit să îi protejeze. Acesta este unul dintre cele mai îngrozitoare cazuri, dacă nu chiar cel mai îngrozitor caz, la care echipa mea a trebuit vreodată să lucreze”, a declarat Uthmeier.
Una dintre femei a recunoscut agresiunile
Potrivit autorităților, Stewart a recunoscut în timpul unui interviu cu anchetatorii că a agresat sexual una dintre fete în trei rânduri.
„Dovezile arată clar că cele două fete au fost abuzate sexual de Stewart. Băieții au asistat la aceste abuzuri, iar atunci când o confruntau pe Stewart sau pe Epps, erau și ei agresați fizic și răniți”, a explicat Uthmeier.
Biroul Șerifului din Jacksonville a sesizat Departamentul de Aplicare a Legii din Florida pe 23 iulie, în legătură cu un caz de abuz sexual asupra unor minori care implica mai multe jurisdicții. Ulterior, copiii au fost intervievați de Centrul pentru Protecția Copilului din Gainesville.
Potrivit autorităților din Florida, cuplul se confruntă cu mai multe acuzații legate de abuz sexual asupra unui copil și neglijarea minorilor.
„Vom folosi toate mijloacele pe care le avem, inclusiv pedeapsa cu moartea. În Florida, avem toleranță zero pentru oricine vrea să rănească copii”, a declarat procurorul general.




















































