Biden a discutat cu liderii din Qatar şi Egipt cu privire la un armistiţiu în Gaza

0
Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a discutat joi cu emirul Qatarului şi cu preşedintele Egiptului despre un acord pentru o încetare a focului „imediată şi de durată" de cel puţin şase săptămâni în Fâşia Gaza, în schimbul eliberării ostaticilor, a anunţat Casa Albă într-un comunicat, relatează AFP, citată de Agerpres.

Joe Biden. FOTO EPA EFE
Joe Biden. FOTO EPA EFE

În convorbiri separate cu emirul Tamim bin Hamad al-Thani şi cu preşedintele Abdel Fattah al-Sissi, preşedintele SUA a evocat, de asemenea, episodul „tragic şi alarmant" al distribuirii de ajutoare alimentare, joi, în oraşul Gaza.

Amintim că cel puțin 104 palestinieni au fost ucişi în oraşul Gaza și 760 au fost răniți în haosul creat după ce soldații Forțelor de Apărare Israelului, simțindu-se amenințați, au deschis focul asupra unor palestinieni adunați în jurul camioanelor umanitare potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, relatează CNN.

Civilii se înghesuiau în jurul camioanelor de ajutor în speranța de a primi alimente, când tancurile și dronele israeliene au început să tragă în oameni pe strada Haroun Al Rasheed din vestul orașului Gaza, în zona Sheikh Ajleen.

Surse israeliene au confirmat că soldaţii au tras cu muniţie reală, dar au negat că aceste tiruri ar fi responsabile pentru respectivul bilanţ al morţilor.

Mulțimea s-a apropiat de forțe într-un mod care a reprezentat o amenințare pentru trupe.... Incidentul este în curs de revizuire”, a explicat un oficial israelian.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite